Este 4 dimineața. Tocmai am terminat de citit “Mormântul fugar”, iar finalul m-a lăsat cu gura căscată și cu ochii pe pereți. Aloooo, mama lui Harry Potter, aka J. K. Rowling, aka Robert Galbraith, și eu ce fac acum?! Ce fac eu până vei scrie următorul volum de 674834023 de pagini din seria Cormoran Strike?! Aud?!
Nu pot să zic că nu-l înțeleg pe acest aristocrat scandinav care într-o bună zi a sunat din clopoțel și și-a anunțat majordomul că va scrie un roman noir cu titlul “1793. În umbra morții”. Ce să facă și el, plictisit de viața lui plină de castele, titluri nobiliare, arbori genealogici încărcați ți tablouri din care strămoșii îl privesc supărați?
În “Glasul sângelui”, J.K. Rowling n-a mai rezistat, aşa că puţină magie tot a strecurat! 🙂
“Eu, juriul” de Mickey Spillane este genul acela de carte care nu se mai scrie în ziua de astăzi. De fapt, având în vedere direcția în care se îndreaptă omenirea, nici nu cred că se va mai scrie vreodată. Este prea directă, prea misogină, prea sexistă, prea indiferentă la reacțiile și sensibilitățile celor care o citesc. Ce mai… Este o carte care exprimă exact ce a vrut autorul și nu îngrădirile, cenzura și prejudecățile societății!