Romanul „Dicționarul cuvintelor pierdute” de Pip Williams, publicat la Editura Nemira, dezvăluie povestea nescrisă a femeilor care au contribuit la crearea Oxford English Dictionary, în timp ce istoria oficială pune accent pe munca titanică a bărbaților.
Am pentru dicționare o fascinație plină de respect. După cum știu toți prietenii mei, dacă scot din raft o astfel de cărămidă, mă uită Dumnezeu cu ea în brațe. Maria, cu care te-ai mai întânit pe blogul nostru, chiar mi-a spus într-o zi, râzând: “Tu știi, da?, că oamenii normali nu citesc dicționarele? LE CONSULTĂ!”
Pentru că, da, eu le citesc. Ca pe un roman de aventuri. Uneori cu accente horror. Dau pagină după pagină. Îmi fac însemnări pe ele. Când mă împiedic de ceva ieșit din comun, îți spun și ție, căci așa am descoperit multe dintre năzdrăvăniile pe care le afli din rubrica noastră, Cum este corect.
Iar în ceea ce-i privește pe cei care lucrează la ele… pffff!!! Oricât aș cârâi eu împotriva domnilor de la DOOM (și chiar cârâi, se știe!!!), la sfârșitul zilei tot mi se pare că fac o muncă TITANICĂ!
Prin urmare, având în vedere toată această introducere, cred că acum e clar de ce mi-am dorit atât de mult să am în bibliotecă Dicționarul cuvintelor pierdute, de Pip Williams. Romanul apărut în 2023 la Editura Nemira vorbește despre femeile a căror muncă în cadrul Oxford English Dictionary a rămas în mare parte nemenționată… iar eu am leșinat de încântare când am aflat!
Dacă vrei să ai și tu cartea în bibliotecă, iată detaliile
| Detalii despre opera | Informație |
| Titlu | Dicționarul cuvintelor pierdute |
| Autor | Pip Williams |
| Editura | Nemira |
| Subiect Central | Contribuția feminină la Oxford English Dictionary |
| Tematică | Ficțiune istorică, Feminism, Lexicografie |
Rezumat Dicționarul cuvintelor pierdute
Uneori trebuie să începi cu ceea ce s-a pierdut pentru a te regăsi cu adevărat. Fără mamă și mereu curioasă, Esme își petrece copilăria lângă tatăl său. În timp ce el și echipa sa adună cuvinte pentru primul dicționar englez Oxford, fetița începe să colecționeze cuvintele care sunt pierdute, abandonate sau neglijate de aceștia. Ea realizează în scurt timp că unele sunt considerate mai importante decât altele și că de multe ori sensurile legate de experiențele femeilor sunt ignorate. În timp, toate bilețelele pe care le ascunde într-o cutie veche din lemn formează un nou dicționar despre o poveste nespusă.
Este o carte emoționantă despre puterea cuvintelor, egalitatea de gen și lupta pentru recunoaștere și dreptate în societate. Prin intermediul personajelor captivante și al intrigii bine construite, Pip Williams ne oferă o perspectivă unică asupra modului în care cuvintele noastre reflectă și modelează lumea în care trăim.
Dictionarul cuvintelor pierdute – Fragment
Înainte de cuvântul pierdut, a mai fost un altul. A ajuns la Scriptoriu într-un plic deja folosit, de pe care fusese ștearsă fosta adresă, locul fiindu-i luat de domnul Murray, Sunnyside, Oxford.
Era treaba tatei să deschidă corespondența și a mea să stau în poala lui, ca o regină pe tron, și să-l ajut să despăturească fiecare cuvințel din culcușul lui. Îmi spunea în ce teanc să îl așez și uneori se oprea, îmi acoperea mâna cu a lui și îmi conducea degetul în sus și-n jos peste litere sau în jurul lor, șoptindu-mi-le la ureche. El pronunţa cuvântul, eu îl repetam, apoi îmi spunea ce înseamnă.
Acest cuvânt era scris pe o bucată de hârtie de ambalaj, cu marginile aspre, unde fusese ruptă pentru a se potrivi cu dimensiunile preferate de domnul Murray. Tata a făcut o pauză, iar eu m-am pregătit să învăț cuvântul. Dar mâna lui nu a acoperit-o pe a mea și, când m-am întors să-l zoresc să începem, expresia de pe fața lui m-a făcut să mă opresc; indiferent de cât de aproape eram unul de altul, el părea să fie foarte departe.
M-am întors înapoi la cuvânt și am încercat să-l înțeleg. Fără mâna lui care să mă ghideze, am urmărit conturul fiecărei litere.
— Ce scrie? am întrebat.
— Lăcrămioară, a răspuns el.
— Ca pe mama?
— Ca pe mama.
— Asta înseamnă că o să fie și ea în Dicționar?
— Într-un fel, da.
— O să fim toți în Dicționar?
— Nu.
— De ce?
Simțeam cum mă înalț și cobor odată cu ritmul respirației lui.
— Un cuvânt trebuie să însemne ceva ca să intre în Dicționar.
M-am uitat iar la cuvânt.
— Mama era ca o floare? am întrebat.
Tata a încuviinţat din cap.
— Cea mai frumoasă floare.
A ridicat cuvântul și a citit propoziția scrisă sub el.
Apoi a întors hârtia, căutând mai mult.
— E incompletă, a zis el.
Dar a citit-o din nou, privind în toate părțile, de parcă și-ar fi putut da seama ce lipsește. A așezat cuvântul în grămăjoara cea mai mică.
Apoi, tata și-a tras scaunul de la masa de sortare. M-am dat jos din brațele lui și m-am pregătit să iau primul teanc de fișe. Asta era încă o treabă la care puteam să ajut și îmi plăcea la nebunie să văd cum fiecare cuvânt își găsește locul în sertărașul lui. El a luat teancul cel mai mic și am încercat să ghicesc unde o să ajungă mama.
„Nici prea sus, dar nici prea jos“, îmi murmuram în gând.
Dar în loc să-mi așeze cuvintele în palme, tata a făcut trei pași mari până la șemineu și le-a aruncat în flăcări.
Erau trei bucățele de hârtie. Când i-au zburat din mână, fiecare dintre ele s-a lăsat purtată de curenții de căldură ca într-un dans, găsindu-și locuri diferite de odihnă. Chiar înainte să aterizeze, am văzut lăcrămioara începând să se boțească.
M-am surprins țipând, în timp ce alergam spre foc. L-am auzit pe tata strigându-mi numele. Fișa începuse să se descompună.
Am băgat mâna să o salvez, chiar dacă hârtia de ambalaj se carbonizase și literele deveniseră doar niște umbre. M-am gândit că aș putea-o păstra ca pe o frunză de stejar, ofilită și sfărâmicioasă ca zăpada, doar că, atunci când mi-am înfășurat degetele în jurul cuvântului, acesta s-a risipit.
Aș fi putut rămâne în acel moment pentru veșnicie, dar tata m-a smuls cu o forță care m-a lăsat fără suflare. A ieșit alergând cu mine din Scriptoriu și mi-a afundat mâna în zăpadă. Era palid la față, așa că i-am spus că nu mă doare, dar când am desfăcut palma resturile înnegrite ale cuvântului mi se topiseră în piele.
Unele cuvinte sunt mai importante decât altele – asta am învățat crescând în Scriptoriu. Dar mi-a luat multă vreme să înțeleg de ce.
