Copiii cu acces la cărţi se pot aştepta la venituri mari când ajung adulţi. Cel puțin așa reiese dintr-un studiu recent.
Trei economişti italieni de la Universitatea din Padova au realizat un studiu care a demonstrat că există o legătură strânsă între câştigurile pe care le obţine un adult şi faptul că a crescut având acces la cărţi.
Giorgio Brunello, Guglielmo Weber şi Christoph Weiss au făcut cercetarea pe un eşantion de 6.000 de bărbaţi născuţi în nouă state europene. Ei au ajuns la concluzia că acei copii cu acces la cărţi se pot aştepta să câştige mai mult decât cei care cresc cu puţine sau fără cărţi.
Perioada analizată a fost cuprinsă între anii 1920 şi 1956. În acest interval, reformele şcolare au anticipat creşterea numărului minim de ani de studiu în Europa. Cercetătorii au verificat dacă la vârsta de zece ani un copil locuia într-o casă cu mai puţin de zece cărţi, un raft de cărţi, o bibliotecă de până la 100 de cărţi, două biblioteci sau mai mult de două biblioteci.
Cărţile stimulează copiii să citească și mai mult
De-a lungul perioadei studiate, s-a dovedit că un an în plus de şcolarizare sporea media câştigurilor de-a lungul vieţii cu 9%. Însă veniturile variau considerabil în funcţie de condiţia socio-economică. Indivizii care au crescut fără să aibă cel puţin un raft cu cărţi au obţinut cu doar 5% mai mult ca urmare a unui an în plus de şcolarizare. Cei care au avut acces la un număr mai mare de cărţi au obtinut 21%. Iar cei care au avut mai multe cărţi au avut mai multe şanse să obţină câştiguri mai bune decât cei care nu au avut cărţi.
Oamenii de știință au concluzionat că existenţa cărţilor stimulează copiii să citească mai mult. Astfel lectura poate avea efecte pozitive asupra performanţei şcolare, a scris Adevărul.
Păcat că nu m-am născut în perioada respectivă. Se pare că după aceea nu a mai fost valabilă regula :)).