De Dragobete sărbătorim românește… inclusiv în biblioteci 🥰. Prin urmare, care sunt cele mai frumoase romane de dragoste românești din toate timpurile?
Răspund 11 specialiști – critici și scriitori – pe care Evenimentul Zilei i-a consultat în urmă cu ceva vreme: Nicolae Manolescu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu, Mircea Mihăieş, Radu Paraschivescu, Daniel Cristea-Enache, Emil Brumaru, Nora Iuga, Simona Sora, Paul Cernat şi Simona Popescu. Și, vorba aceea, dacă nici ei nu știu, atunci cine?
Prin urmare, iată care sunt, în opinia lor cele mai frumoase romane de dragoste românești.
„La Medeleni“, de Ionel Teodoreanu (1924)
Nu e propriu-zis un roman de dragoste. „Probabil că tocmai asta m-a atras la el. Iar episodul care m-a marcat a fost sinuciderea Olguţei, un personaj tulburător cu mult înainte de a-şi curma viaţa printr-un foc de revolver. De altfel, cred că Olguţa Deleanu e personajul feminin cel mai bine conturat – nu ştiu dacă din toată literatura română, dar cu siguranţă din opera lui Teodoreanu“, spune scriitorul Radu Paraschivescu.
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“, de Camil Petrescu (1930)
Romanul poate cel mai cunoscut al lui Camil Petrescu se află pe locul întâi alături de „Patul lui Procust“ în ierarhia realizată de poetul Emil Brumaru şi pe locul al patrulea în clasamentul scriitorului Mircea Cărtărescu.
„Femei“, de Mihail Sebastian (1932)
„Femeile lui Sebastian marchează o epocă şi o concepţie în care diferenţele «de corp» sunt mai importante decât au fost vreodată, în care scenele alcovului sunt încă evazive, dar sugestive, iar iluzia amorului reciproc deconstruită până la anulare“, spune criticul Simona Sora, care a clasat volumul de povestiri pe locul al patrulea în opţiunile ei.
„Maitreyi“, de Mircea Eliade (1933)
Romanul este „povestea unui tragic malentendu în care concepţia occidentală şi cea extrem-orientală despre iubire se ciocnesc tangibil (corporal) şi intangibil (spiritual)“, spune criticul Simona Sora. Întâlnim „dragostea ca străinătate şi stranietate“, adaugă Ioana Pârvulescu, care a aşezat Maitreyi pe locul al treilea în preferinţele ei. Scriitorul Radu Paraschivescu, care l-a plasat pe locul al patrulea în ierarhia sa, a fost impresionat de „fiorul mistic al poveştii, numele şi aerul cosmopolit al anumitor personaje, contactul cu o lume despre care ştiam pe atunci foarte puţin“. În topul său, Mircea Cărtărescu pune romanul pe locul al doilea, iar Nicolae Manolescu – pe locul al şaptelea.
„Patul lui Procust“, de Camil Petrescu (1933)
„Patul…“ lui Camil Petrescu este considerat cel mai bun roman de dragoste din literatura română de către criticul Paul Cernat. „Cuplurile Allan-Maitreyi şi Ladima-Emilia ţin de categoria imposibilului“, spune Daniel Cristea-Enache. Ioana Pârvulescu, care a ales „Patul lui Procust“ pe locul cinci în topul său, consideră că, „la urma urmei, în dragoste ar trebui să rămână, întotdeauna, un mister nerezolvat“.
„Adela“, de Garabet Ibrăileanu (1933)
„Un roman despre o dragoste imposibilă, mult mai «carnal» (vezi secvenţa sărutării mâinii) decât îşi imaginează cei care au văzut doar filmul lui Veroiu“, spune criticul Simona Sora, care a plasat acest roman pe locul întâi în clasamentul său. Nicolae Manolescu pune pe locul patru acest roman. „Dragostea în belle epoque. Măcar pentru recuperarea pudorii şi a ezitărilor într-o epocă impudică merită să fie în top“, afirmă scriitoarea Ioana Pârvulescu. Cărtărescu o plasează pe locul al treilea în topul său, iar Nicolae Manolescu pe locul al patrulea.
„Creanga de aur“, de Mihail Sadoveanu (1933)
Romanul lui Sadoveanu este pe locul al cincilea în ierahia lui Nicolae Manolescu. „O dragoste interzisă, între doi «aleşi», conturată mai mult din sugestii şi pe puţine pagini, dar care luminează întreg romanul. O dragoste-basm, o dragoste platonică, o dragoste distrugătoare, totuşi, pentru ambii parteneri“, apreciază Ioana Pârvulescu.
„Rusoaica“, de Gib I. Mihăescu (1933)
„Romanul conţine toate treptele dragostei, de la scenele erotice cele mai carnale până la dragostea-fantasmă. Bărbatul e real, femeia un vis care din când în când devine realitate, adică imperfecţiune“, consideră Ioana Pârvulescu.
„Ioana“, de Anton Holban (1934)
„Povestea a doi oameni care nu pot trăi nici împreună, nici separat, reluată în decorul unei Cavarne estivale, mai puţin cosmpolite decât Balcicul vecin“, spune criticul Simona Sora, care aşază pe locul al doilea romanul.
„Lorelei“, de Ionel Teodoreanu (1935)
Romanul e pe locul al cincilea în topul lui Radu Paraschivescu. „De ce? Fiindcă dragostea e deconstruită cu armele scriitorului de către un protagonist (Catul Bogdan) care e la rândul lui scriitor. Fiindcă Ionel Teodoreanu şi Mateiu Caragiale mi se par autorii cu cel mai mult parfum în frază. Fiindcă e înduioşătoare râvna cu care un bărbat pretinde că înţelege femeia. Fiindcă numele eroinei are muzicalitatea unei lacrimi căzute pe o petală“.
