De ce NU CITESC NICIODATĂ cărţi cu nebuni!

Ce cărţi NU CITESC NICIODATĂ! Din hachiţele unei iubitoare de lectură: fug cât pot de titlurile cu… nebuni!

Şi când spun “cărţi cu nebuni” nu mă refer la nebunii din dragoste. Sau la nebunii din inconştienţă 🙂 . Ci la nebunii “cu acte”, internaţi în ospiciu, care sunt ţinuţi sub supraveghere de psihiatri, care se cred Napoleon Bonaparte… ACEI nebuni!

(Sper că nu începem vreo discuţie pe aici despre cât de “political correct” este folosirea cuvântului “nebun”! După ce titlul romanului “Zece negri mititei” a fost schimbat, iar “Pe aripile vântului” nu mai ştiu ce sensibilităţi a deranjat, pe mine aspectul mă plictiseşte teribil.)

Aşa… revenind!

Deci… nu-mi da cărţi cu nebuni că eu nu le citesc. Iar hachiţa asta a mea durează din adolescenţă, nu e de ieri, de azi.

“Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Ken Kesey

Acesta este motivul pentru care eu nu am deschis nici până în ziua de azi “Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Ken Kesey. Nici n-o am în bibliotecă! Şi nici celebra ecranizare cu Jack Nicholson, în regia lui Milos Forman, nu am văzut-o. Pentru că, nu ţi-am spus, nici la filmele cu nebuni eu nu mă uit.

carti nebuni - zbor deasupra unui cuib de cuci

Bineînţeles că subiectul îmi este familiar şi o detest total pe sora-şefă, Ratched, a cărei pasiune pentru electroşocuri şi lobotomii este FIX motivul pentru care eu mă ţin departe de titlul acesta. Şi îmi dau seama cât de talentat a fost scriitorul american de a reuşit să-mi transmită sentimente atât de puternice fără ca eu să fi citit vreo pagină din cartea lui.

Recunosc şi că nu ştiu cum se termină confruntarea dintre Ratched şi pacientul acela care se decide să-i ţină piept. Şi… ştii ceva? Te rog nici să nu-mi spui! Lasă-mă să cred că binele a învins, că Ratched şi-a primit pedeapsa bine meritată şi că amărâţii de bolnavi au scăpat de tortură şi au beneficiat de un tratament plin de omenie.

(Şi nu, nici la serialul atât de la modă acum, “Ratched”, nu mă uit!)

Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

“Shutter Island” de Dennis Lehane

carti nebuni - shutter island

Exact aceeaşi relaţie o am cu “Shutter Island” de Dennis Lehane. N-am citit cartea, n-am văzut nici filmul, în ciuda elogiilor la adresa amândurora. Bineînţeles că ştiu că pe insula aceea se află un spital psihiatric de unde dispar bolnavi, după ce au fost supuşi unor orori denumite “tratamente”. Dar nimeni şi nimic nu mă poate convinge să aflu mai multe. Nici regizorul filmului, uriaşul Martin Scorsese, nici autorul cărţii, Dennis Lehane.

Şi dacă nu era clar că problema este numai la mine, îţi mai spun doar că un alt roman ecranizat al lui Dennis Lehane, “Misterele fluviului/Mystic River”, mie mi s-a părut ABSOLUT FABULOS, mult mai bun decât filmul (chit că a fost regizat de Clint Eastwood şi a avut o distribuţie de excepţie!).

Asta nu înseamnă că nu au existat şi cărţi cu nebuni care au reuşit să-mi păcălească radarul.

“O coborâre în infern” de Doris Lessing

De exemplu, după ce Doris Lessing a luat premiul Nobel pentru Literatură, am fost curioasă să văd şi eu de ce a aşteptat comitetul până în 2007 s-o premieze pe scriitoarea care avea în acel moment 88 de ani!!! (adică, zău!, zici că a fost confruntarea încăpăţânaţilor acolo: cei din juriu s-au încăpăţânat să n-o premieze cât era în viaţă, iar Doris Lessing s-a încăpăţânat să nu moară până nu le lua Nobelul!)

Prin urmare, am început să citesc romanul ei, “O coborâre în infern”, fără să ştiu nimic despre el. Că şi-aşa eu sunt tare circumspectă când e vorba de premiul Nobel şi am zis să nu-mi fac (şi mai multe) idei preconcepute.

Dar, vai!, ce greşeală am comis! 

Căci, pe măsură ce citeam, înţelegeam că mă aflu de fapt în mintea unui profesor bolnav mintal. În timp ce în viaţa reală el este cufundat în transă, în imaginaţia lui devine un explorator al unui ţinut fantastic, în care creaturi, una mai neobişnuită decât cealaltă, se confruntă într-un un război devastator. Cu cât se ambiţionează medicii să-l trezească pe pacient, folosind tratamente din ce în ce mai puternice şi mai dure, cu atât îşi dezvoltă profesorul lumea imaginară care acum se mută pe un plan cosmic, unde se află alte fiinţe ieşite din comun… şi tot aşa…

Am făcut tot posibilul să rezist…

Crede-mă, am făcut tot posibilul să rezist! Am strâns din dinţi – doar aveam în mâini Nobelul pentru literatură, ce naiba! M-am foit! Am lăsat cartea deoparte o perioadă! Ba chiar, ce ruşine!, am sărit şi paragrafe întregi.

Până la urmă, am cedat şi după vreo 200 de pagini am închis volumul. DEFINITIV! Pur şi simplu, faptul că mă aflam în mintea unui nebun, pe care doctorii mai mult îl chinuiau decât îl ajutau, mă termina şi pe mine psihic. 

Singurul motiv pentru care încă mai am cartea în bibliotecă este că nu ştiu cui s-o dăruiesc. Niciunul dintre prietenii mei cărora le place să citească nu merită aşa pedeapsă!

“Sistemul doctorului Catran şi al profesorului Pană” de Edgar Allan Poe

Este un alt titlu care m-a păcălit: părea să fie vorba de ceva amuzant, uşurel, perfect de citit după o zi obositoare. Dar ar fi trebuit să mă ducă mai bine capul… în fond, când a fost Edgar Allan Poe “amuzant şi uşurel”?

carti nebuni - Sistemul doctorului Catran si al profesorului Pana

Dacă ne urmăreşti de ceva timp, probabil că ai aflat că Edgar Allan Poe este una dintre marile mele slăbiciuni. Americanul mă fascinează şi cu opera lui, şi cu viaţa lui – căci a trăit aşa cum a scris: straniu, dramatic, întunecat, spectaculos, înspăimântător şi răvăşitor.

“Sistemul doctorului Catran şi al profesorului Pană”, una dintre nuvelele lui mai puţin cunoscute, este în general prezentată, spre marea mea stupoare, ca fiind mai degrabă umoristică. De la mine însă nu a reuşit să smulgă nici măcar un zâmbet în colţul gurii.

O cină la graniţa grotescului

Căci cina la care participă naratorul, după ce vizitează un spital de nebuni, se desfăşoară la graniţa grotescului. Deşi evenimentul respectă eticheta impusă de un dineu sofisticat, detaliile sunt bizare şi greşite. Normal că m-am gândit: “Poate nebunii aceia…?” Însa oricât mi-am dat eu cu presupusul, revelaţia finală tot m-a lăsat cu gura căscată. Şi, deşi am urât fiecare virgulă a nuvelei, am recitit-o imediat, atât de surprinsă am fost de deznodământ.

Ce este cu adevărat cutremurător în nuvela lui Poe este că nebunii lui par mult mai avantajaţi decât ai altor scriitori. Tratamentul la care sunt supuşi este o de blândeţe aproape îngerească… ceea ce-l nu-l face mai puţin cumplit decât electroşocurile lui Ratched sau ororile de pe Shutter Island.

Să ţi se pară amuzantă o astfel de carte… pffff! Mie, îţi spun sincer, mi s-a ridicat părul în cap de groază!

În loc de concluzie…

Am tot încercat să-mi explic hachiţa aceasta. Într-o încercare patetică de auto-psihanalizare, că tot suntem în domeniu, am ajuns la concluzia că eu evit aceste cărţi pentru că… mi-e frică. Mi-e frică ŞI de nebuni, mi-e frică ŞI de doctorii care, în loc să-i îngrijească, îi supun la tot felul de tratamente sinistre!

Prin urmare, dacă îţi doreşti recenzii la cărţi cu nebuni, tot ce poţi spera este să le citească Maria, colega de blog. Pentru că, nu ţi-am spus, volumele de gen sunt marea ei pasiune 🙂 🙂 🙂 !

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!