Caricaturi la modă în perioada Revoluţiei Franceze

Caricaturile la modă în perioada Revoluţiei Franceze. Dickens trebuie să le fi studiat înainte de a scrie “Poveste despre două oraşe”

Dacă tot a scris Ana despre Charles Dickens şi a sa “Poveste despre două oraşe”, îţi propun să rămânem la Revoluţia Franceză, dar să părăsim literatura şi să ne ocupăm azi de… caricaturi.

În perioada Revoluției Franceze, caricaturile s-au impus rapid că armă politică, iar Ana crede că Dickens le-a studiat cu siguranţă înainte să scrie celebrul roman.

Foile satirice, numite și “feuilletons”, erau o modalitate facilă de a publica și de a transmite la o scară largă caricaturi care scoteau în evidență defectele unor personaje celebre sau ale unei categorii sociale.

Caricatura revoluționară exploatează resursele limbajului alegoric și fantastic, precum și diformitățile fizice. Această artă devine un univers simbolistic și întâlnim adesea personaje ‘tip’, ca în teatru, spre exemplu țăranul, aristocratul, preotul, etc. În acest context apar imaginile de mai jos, ca răspuns al poporului la perioada tumultuoasă pe care o trăiește Franța la final de secol XVIII.

1. Anonim, A bas les impiots, 1789

În arta pre-revoluționară, ţăranul apare, în general, într-o postură pasivă. Reprezentat puțin, sau deloc, țăranul primește o atenție deosebită în pragul revoluției și devine personaj principal în multiple caricaturi.

Caricaturi

În cea aleasă de mine, doi oameni simpli, muncitori ai pământului după cum ne sugerează saboții, pălăriile și armele simple, încearcă să taie capetele hidrei. Animalul fanstastic cu mai multe capete poate fi interpretat ca o reprezentare a Vechiului Regim fiscal, cu multitudinea sa de taxe și impozite impuse țăranilor.

2. Anonim, Timpul Trecut, 1790

Caricaturi

Aici, țăranul este redus la o figură scheletică, muncitoare (având ca atribut uneltele pentru pământ), făcând aluzie la lipsa de hrană pe care o resimte poporul. În centru, nobilul este un nud eroic, inspirat din mitologie, având ca atribut contrariant o pălărie cu pene, simbol al frivolității nobilimii. Clerul, un om robust, îmbrăcat în haine religioase, are pe cap o pălărie pe care stă așezată o bufnită. Ea simbolizează lumea superstițiilor, dar și caracterul habotnic al clerului. În partea de jos a gravurii, un vultur atacă un miel, care semnifică poporul devorat de despotismul clasei nobiliare.

3. Anonim, Ventre Saint Gris où est mon fils, 1790

Caricaturi

Desacralizarea regelui devine principalul subiect în caricaturi în timpul revoluției franceze. Astfel, de la Regele Soare (Ludovic al XIV-lea) și Regele Leu (Henri al IV-lea) ajungem la Regele Porc (Ludovic al XVI-lea). Imaginea de rege alcoolic, burduhănos a dus la bestializarea regelui și reprezentarea lui sub forma unui porc, într-un butoi, așteptând să fie gătit. Henri al IV-lea (numit și regele poporului, iubit și îndrăgit) se întreabă unde sunt descendenții lui și de ce au decăzut.

4. Anonim, La poule d’Autru’yche, 1792 

Reprezentarea caricaturală a reginei Maria Antoaneta a dus la o multitudine de jocuri de cuvinte între « autruche » (struț) și « Autriche » (Austria), regina fiind adesea numită « Austriaca ».

Caricaturi

Astfel, în caricatură de faţă, personajul este comparat cu un struț, iar textul « Diger aurul și argintul cu ușurință, dar Constituția nu o pot înghiți » ne indică faptul că regina este văzută ca principala sursă de cheltuieli, devorând vistieria regatului.

Cine este autoarea materialului?

Salut! Numele meu este Irina Adam, sunt absolventă în istoria artei, iar specializarea mea este Arta Europeană. Haideți să descoperim împreună enigmele muzeelor și ale artiștilor și să înțelegem simbolurile din tablouri! Sunt nerăbdătoare să împărtășesc cu voi pasiunea mea pentru cultură.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!