Poveste despre două oraşe - De ce apare romanul lui Dickens în filmele SF
Poveste despre doua orase

De ce apare atât de des în filme SF romanul lui Charles Dickens, “Poveste despre două oraşe”?

La prima vedere, între “Poveste despre două oraşe” şi filmele science-fiction nici că ar putea exista vreo legătură. Şi cu toate acestea, referinţe la faimosul roman al lui Charles Dickens sunt strecurate, mai pe faţă sau… numai pentru cunoscători 🙂 , într-unele dintre cele mai cunoscute pelicule SF.

Faptul că până şi eu (care nu sunt vreo specialistă în producţiile de gen, spre deosebire de Oliver, colegul de blog!) am observat câteva m-a pus pe gânduri şi de aici a şi ţâşnit ideea rândurilor de mai jos.

Deci… de unde până unde?!

“Poveste despre două oraşe”, minirecenzie

Mai întâi, pentru că suntem totuşi un blog de carte, câteva cuvinte (mă rog, poate ceva mai multe 🙂 ) despre romanul al cărui început celebru cred că ţi-a căzut sub ochi cel puţin o dată în viaţă.

Era cea mai bună dintre vremi, era cea mai năpăstuită dintre vremi, era epoca înțelepciunii, epoca neroziei, veacul credinței, veacul necredinței, răstimpul Luminii, răstimpul întunecimii, primăvara nădejdii, iarna deznădejdii, aveam totul în față, aveam doar nimicul în față, ne înălțam cu toții de-a dreptul la ceruri, ne cufundam cu toții de-a dreptul în iad (…).

Charles Dickens, “Poveste despre două oraşe”

Bănuiesc că nu te voi surprinde foarte tare dacă îţi spun că, deşi am citit cartea de câteva ori, eu una mă ţin departe de corul laudativ care o înconjoară, căci, vorba aceea!, am o imagine de apărat 🙂 .

Şi aceasta pentru că, în timp ce critica aplaudă de zor “Poveste despre două oraşe”, Dickens însuşi o prezintă ca fiind cea mai bună operă a sa, iar lumea o cumpără în draci (e una dintre cele mai bine vândute cărţi din toate timpurile!), eu recunosc că nu este chiar titlul meu preferat din ce-am citit semnat de autorul pentru care cred că ai observat că am o slăbiciune (sau, dacă nu stiai, te poţi pune la curent cu acest aspect AICI sau AICI).

Când Dickens coboară în stradă…

Cartea descrie atmosfera din Londra şi Paris (… cele două oraşe…), în ajunul, dar şi în timpul Revoluţiei franceze (1789-1799). Cu ambiţia de a demonstra că poate scrie şi romane istorice şi chiar politice, Dickens coboară în stradă pentru a reda haosul care însoţeşte o mişcare socială de o asemenea amploare şi întindere. Confruntările violente, sângele care îneacă, pur şi simplu, unele pagini, sinistra ghilotină şi teribila închisoare, oroarea în faţa morţii şi detaliile cumplite ale vieţii duse de cei săraci – toate te fac să înţelegi de ce este Dickens unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii…

… şi toate m-au făcut să oftez după un personaj, măcar unul singur, care să-mi rămână în memorie, după ce am dat ultima pagină a romanului care e plin de figuri interesante, nimic de zis, dar niciuna care să strălucească.

Prin urmare, deşi înţeleg de ce Dickens, din peniţa căruia s-au născut unele dintre cele mai puternice personaje ale literaturii mondiale, a ales de data aceasta să transforme Revoluţia în adevărata eroină a cărţii sale, eu tot am dus dorul unui Pip… sau David Copperfield… sau Oliver Twist… la o adică, mă mulţumeam până şi cu zgârcitul de Scrooge!!!

Şi acum, filmele!

“Cavalerul negru: Legenda renaşte”

În “Cavalerul negru: Legenda renaşte”, ultima parte a trilogiei Batman semnată de genialul Christopher Nolan, trimiterea la romanul lui Dickens este mai mult decât evidentă.

În scena finală, atunci când asistăm la înmormântarea lui Bruce Wayne/Batman, în timp ce toţi sperăm cu inima strânsă să apară mai repede indiciul că acesta, de fapt, trăieşte, veşnic nedumeritul său aliat, comisarul de poliţie Gordon, citeşte cu voce tare câteva rânduri dintr-o carte.

Volumul este, desigur, “Poveste despre două oraşe”, iar frazele folosite ca epitaf nu reprezintă, aşa cum poate te-ai aştepta, celebrul început al cărţii, ci finalul, mult mai puţin cunoscut, dar poate chiar mai frumos:

Este lucrul cel mai bun pe care-l pot face eu şi pe care l-am făcut vreodată, iar odihna spre care mă îndrept este, de departe, cea mai deplină din câte am cunoscut eu vreodată.

Charles Dickens, “Poveste despre două oraşe”

Rândurile fac referire la sacrificiul suprem, căci şi Sydney Carton – în carte, şi Batman – în film înfruntă moartea pentru a-i salva pe cei dragi.

Christopher Nolan a declarat că TOT filmul său are la bază “Poveste despre două oraşe”

(Şi pentru că tot vorbeam mai sus de personajele… umane ale romanului, care trec în fundal pentru a lăsa prim-planul Revoluţiei, atât mai vreau să adaug: preferatul meu este Sydney Carton, avocatul a cărui viata desfrânată este egalată doar de replicile pline de sarcasm pe care le aruncă atunci când te aştepţi mai puţin. Din păcate pentru mine, este fix personajul pe care Dickens îl trimite la ghilotină în locul atât de plictisitorului Darnay. Ce să zic, am mână “bună” la eroi 🙁 …)

În urmă cu câţiva ani, regizorul Christopher Nolan mărturisea într-un interviu că TOT filmul “Cavalerul negru: Legenda renaşte” are la bază romanul lui Dickens şi recunosc că, după ce i-am citit declaraţiile, am văzut într-o altă lumină revoluţia săracilor din Gotham care se ridică împotriva celor care “au crezut că pot să trăiască în atâta huzur şi să lase atât de puţin pentru ceilalţi”, după cum îl avertizează Selina Kyle pe Bruce Wayne.

(Dacă te miri că îţi vorbesc despre Batman la acest nivel de detaliu, atunci trebuie să stii că ADOR filmul!!!)

În încheiere, sper ca fanii producției să-mi ierte îndrăzneala de a afirma că, din punctul meu de vedere, Nolan este cel mai bun regizor de care a avut parte Batman vreodată, “Cavalerul negru: Legenda renaşte” este cel mai bun titlu al întregii serii, iar Tom Hardy… ah… să trecem la următorul film 🙂 .

“Oblivion. Planeta uitată

Tot la un soi anume de revoluţie face referire şi filmul “Oblivion. Planeta uitată” în care Jack Harper (Tom Cruise) este unul dintre puţinii oameni care au mai rămas pe Terra, transformată de un război cu extratereştri într-un deșert post-apocaliptic.

Având o misiune mai degrabă de ordin tehnic – supravegherea, protejarea şi repararea unor drone (sau cam aşa ceva…) -, Jack este, de fapt, un romantic a cărui nostalgie pentru Pământul de odinioară se traduce într-o căbănuţă pe malul unui lac, aflat într-una dintre rarele zone împădurite care au mai rezistat pe planetă.

Desigur, romanul lui Dickens supravieţuieşte apocalipsei 🙂

Jack îşi amenajează şi decorează colţul de rai cu diverse obiecte pe care le găseşte în timpul peregrinărilor sale. Iar unul dintre acestea este chiar romanul lui Dickens, care supravieţuieşte apocalipsei. Copia arsă, zdrenţuită şi prăfuită, dar care încă mai poate fi citită, este transportată de Jack aproape cu religiozitate în căbănuţa din padure.

Desigur, nu mai miră pe nimeni că după ce ţine în mâini romanul lui Dickens despre Revoluţie, Jack începe să conteste autoritatea superiorilor, să chestioneze adevărurile cu valoare de lege care guvernează viaţa de după război şi să se întrebe dacă salvatorii chiar sunt… băieţii buni. Şi, desigur, dacă nu ar fi o idee genială să-i conducă în luptă pe băieţii răi 🙂 !

“Star Trek”

Romanul lui Charles Dickens apare inclusiv în producţiile Star Trek. Şi chiar de mai multe ori! Dar pentru că despre Star Trek nu poate să scrie oricine orice oricând 🙂 , îi cedez în acest punct tastatura colegului de blog, urmând ca noi să ne reauzim pentru un cuvânt final.

Oliver, ai legătura!

Filmul “Star Trek: Mânia lui Khan”

În filmul “Star Trek: Mânia lui Khan”, amiralul James T. Kirk a primit, cu ocazia zilei sale de naștere, din partea fostului său secund, vulcanianul Spock, un exemplar foarte vechi al romanului “Poveste despre două orașe”. Intrigat, Kirk a citit prima frază a cărții, „Era cea mai bună dintre vremi, era cea mai năpăstuită dintre vremi…” și l-a întrebat pe Spock dacă nu cumva există un mesaj ascuns în cadoul său.

Deși vulcanianul a negat, Kirk a fost atât de impresionat de darul primit încât la moartea lui Spock a rostit ultima frază a romanului: “Este lucrul cel mai bun pe care-l pot face eu şi pe care l-am făcut vreodată….” Mai ales că Spock alege sacrificiul suprem pentru a-i salva pe cei dragi, la fel cum în carte Sydney Carton îşi înlocuieşte prietenul în drumul spre ghilotină.

În film există şi alte trimiteri la volumul lui Dickens, mai puţin evidente. De exemplu, în timp ce în carte doctorul Manette este închis pe nedrept ani de zile în fortăreaţa Bastiliei, în Star Trek, Khan este exilat pe Seti Alpha Five, ambii fiind, de fapt, victime ale unei autorităţi supreme.

Serialul Star Trek: Deep Space Nine

În episodul “Măsuri extreme” al serialului “Star Trek: Deep Space Nine”, Ezri Dax îi împrumută romanul “Poveste despre două orașe” doctorului Julian Bashir. Aceeaşi frază de început îl va ajuta pe Bashir să descopere că el și amicul său, Miles O’Brien, sunt captivi în mintea maleficului agent al Secției 31, Luther Sloan.

În plus, din acelaşi episod, aflăm că romanul era lectura preferată a mamei lui Miles O’Brien, Megan.

“Poveste despre două oraşe”, un fel de concluzie

Eu sunt sigură că, de acolo unde este acum, Charles Dickens zâmbeşte cu aceeaşi îngâmfare care l-a caracterizat întreaga viaţă văzând cum, într-un viitor pe care nu şi l-a imaginat nici în cele mai nebuneşti pagini, romanul său istoric devine un simbol al revoluţiei şi sacrificiului.

Şi stau şi mă întreb… e posibil să fi avut totuşi dreptate arogantul de Dickens atunci când a spus că “Poveste despre două oraşe” este cea mai buna operă a sa?

Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!