Istoria cărţilor de Martyn Lyons

Titlu: Istoria cărţilor
Autor: Martyn Lyons
Câte stele i-am dat:

Editura: Art
Anul apariției: 2011
Traducere: Ştefania Ferchedău

Ce mi-a venit să citesc „Istoria cărţilor” de Martyn Lyons?

Una dintre hachiţele mele de cititoare este să ţin în permanenţă pe noptieră o carte de non-beletristică. De obicei, volumul are de-a face cu critica literară, cu literatura comparată sau, pur şi simplu, cu istoria literaturii unei anumite ţări. De exemplu, la un moment dat, mi se năzărise să citesc despre cei mai importanţi scriitori polonezi – nu mă întreba de ce… 🙂 .

Despre titlurile de acest gen nu prea îţi vorbesc pe anaarecarti.ro, pentru că eu le văd mai degrabă ca pe nişte ustensile de bucătărie internă a blogului, fără de care recenziile superbe pe care eu le scriu şi tu le citeşti nu ar fi posibile (ştiu, ştiu, o istorie a modestiei mi-ar trebui, de fapt, în bibliotecă 🙂 ). În plus, mă întreb şi cât de interesant ar fi pentru tine un articol despre modernismul polonez, să zicem…

De ce fac o excepţie cu “Istoria cărţilor”?

Însă cu “Istoria cărţilor” de Martyn Lyons voi face o excepţie. Şi aceasta pentru că sâmbătă m-am apucat s-o citesc, iar… duminică o terminasem! Nici n-am apucat să scriu un rând-două pentru rubrica noastră, “Ce citim acum”, despre cartea pe care mi-a dăruit-o Maria, colega de blog.

Să ne înţelegem, cartea nu e uşoară – nici la propriu, nici la figurat. Cele 225 de pagini, într-un format care te duce cu gândul mai degrabă la un album de artă, sunt pline de accente didactice, uneori de o scorţoşenie tare preţioasă, şi simţi la fiecare virgulă şi apostrof că autorul este profesor, chiar înainte să-l cauţi pe google. Dar mai simţi şi că Martyn Lyons, care s-a specializat în titluri despre istoria cărţii şi a lecturii, este subjugat de misterul şi magia cuvântului scris. Şi dacă nici eu nu înţeleg ce înseamnă să te afli sub această vrajă, atunci cine…?

“Istoria cărţilor”… de la Adam şi Eva încoace

Volumul NU este o cronologie a celor mai importante opere ale literaturii mondiale – cum mă păcălisem eu iniţial, văzând titlul. În schimb, îţi prezintă istoria cărţii de la Adam şi Eva – mă rog, de la tăbliţele cuneiforme din Sumer 🙂 – până la e-readerele de astăzi.

Papirusul egiptean, manuscrisele medievale, Biblia lui Gutenberg şi revoluţia tiparului, apariţia librăriilor, benzile desenate, lupta pentru drepturile de autor sau Premiul Nobel pentru literatură… toate reprezintă capitole importante într-o poveste de 2500 de ani care te ajută să înţelegi de unde-şi trage puterea fantastică acest obiect, fără de care eu una nu-mi pot imagina viaţa şi casa.

În plus, fără să facă apologia cărţii în format fizic, titlul lui Lyons m-a convins încă o dată, deşi nu mai era nevoie 🙂 , că sfârşitul cărţii PE HÂRTIE nu este deloc atât de aproape, după cum se grăbeşte să-i cante prohodul lumea virtuală.

Cum a dictat şi influenţat cuvântul scris istoria omenirii

Cu ajutorul celor peste 200 de ilustraţii, volumul merge şi mai departe şi îţi arată cum a dictat şi influenţat cuvântul scris istoria omenirii. Căci de-a lungul timpului cărţile, indiferent de forma lor, au fost folosite ca mijloace de supravieţuire, guvernare sau educare, dar şi de cenzură şi pedepsire, atunci când au căzut în mâinile răului.

Cartea a fost întotdeauna mai mult decât un dispozitiv folositor. Printre altele, poate fi un instrument pedagogic, o sursă de inspiraţie religioasă şi o operă de artă. A stat la baza a numeroase religii şi a fost o imensă sursă de putere politică. Creştinismul, iudaismul şi islamul – trei dintre marile religii ale lumii – s-au dezvoltat în jurul unor cărţi sacre.
Martyn Lyons

Cui recomand să citească “Istoria cărţilor”

Însă, în ciuda celor 5 stele pe care i le-am acordat, nu mă voi grăbi să afirm că avem de-a face cu un volum must-read. De fapt, dacă stau bine şi mă gândesc, nici măcar bibliofililor sau marilor iubitori de lectură nu le recomand această carte, că mi se pare că sunt prea vagă şi… Doamne fereşte!, banală 🙂 .

În schimb, dacă îmi împărtăşeşti părerea că astăzi, când ştiinţa ne pune în faţa unor descoperiri tehnologice de-a dreptul incredibile, cartea rămâne una dintre cele mai mari invenţii din toate timpurile, atunci “Istoria cărţilor” de Martyn Lyons nu trebuie să-ţi lipsească… de pe noptieră (asta ca să ne întoarcem de unde am plecat 🙂 ).

Cinci informaţii pe care mi le-am subliniat eu (cu creionul 🙂 ) în carte

“Povestea lui Genji”, o proză romantică japoneză, despre care specialiştii susţin că ar fi primul roman din istoria literaturii, a fost scrisă în jurul anului 1000 de o femeie. Murasaki Shikibu a fost una dintre doamnele de onoare ale Împărătesei Shoshi.

În timpul colonizării Caraibelor, cronicarul spaniol Gonzalo Fernandez de Oviedo y Valdes (1478 – 1557) a relatat că popoarele indigene priveau scrisorile trimise de cuceritorii lor drept obiecte supranaturale:

Li se părea că scrisoarea cunoştea ce i se va întâmpla celui care o primeşte; şi, câteodată, aceia mai puţin înţelepţi dintre ei credeau că are suflet.

Descoperirea unui cărturar evreu moldovean a fost cea care a revoluţionat tot ce se ştia despre iudaismul din Evul Mediu, dar și din epoci anterioare. Rabinul Solomon Schechter (1847-1915), născut în Principatul Moldova, a scos la lumină şi a organizat colecția unică de peste 100.000 de pagini de texte evreiești sacre, ascunsa în ghenizá sinagogii Ben Ezra din Cairo (gheniza este un depozit de cărți și de acte, de obicei considerate având un caracter sacru).

Marie Corelli, mai tare ca Arthur Conan Doyle 🙂

Astăzi numele Marie Corelli mie una nu-mi spune nimic, însă aflu din carte că, în anii 1890, romanele ei se vindeau în 100.000 de exemplare pe an, o cifră la care contemporanii Arthur Conan Doyle şi H.G. Wells puteau doar visa. Născută la Londra, autoarea, pe numele ei real Mary Minnie Mackay, îşi semna bestsellurile romantice şi “moderat erotice” cu un pseudonim cu rezonanţă veneţiană, folosea expresii în franceză şi italiană şi se plimba în gondola personală, lăsându-se pictată de artiştii vremii. Marie Corelli înţelesese, cu mult înaintea timpului său, cât de important era PR-ul dacă dorea să aibă succes pe piaţa de carte.

În ciuda faptului că, în prima jumatate a secolului al XX-lea, în producţia de carte din ţările avansate, caracterele gotice începeau să piardă teren în faţa celor romane, naziştii aveau o slăbiciune pentru primul stil pe care îl considerau autentic “german”. În 1933, Al Treilea Reich a decretat ca toate publicaţiile guvernamentale să folosească stilul gotic. În 1941 însă, naziştii s-au răzgândit, convinşi fiind că acest tip de caractere fusese introdus de proprietarii de ziare evrei, deci trebuia eliminat.

Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI sau de AICI

Facebook Comments