“Orașul de la miezul nopții” de Charlie Jane Anders – Ana are carti!

“Orașul de la miezul nopții” de Charlie Jane Anders

În recenzia de la “Artemis” am spus că în afară de aceasta mai există o carte pe care am așteptat-o cu nerăbdare halind pe nerăsuflate tot ce citeam despre ea pe internet și crezând cu fiecare celulă de cititor SF în hypeul care se clădea în jurul ei. Acea carte este “Orașul de la miezul nopții”. Numai că acum hypeul s-a dezumflat rapid și de la cel mai mare și mai așteptat roman a ajuns la cel mai mic și mai neterminat roman citit de mine vreodată.

Orașul din “Orașul de la miezul nopții” este poate cel mai interesant personaj al cărții. Este situat pe planeta Ianuarie (nu știu pentru voi, dar pentru mine Ianuarie este cel mai tare și mai improbabil nume de corp ceresc ever!!! Numele mi-a plăcut la nebunie!), o planetă cel puțin inospitalieră: o parte este îndreptată spre spațiul cosmic și este scufundată într-o noapte eternă și înghețată, iar cealaltă parte este îndreptată spre Soare și aparține unui iad furios plin de flăcări și lumină orbitoare. În pustiurile întunecate din afara orașului trăiește o specie de creaturi ciudate, poreclite crocodili, pe care oamenii le consideră o delicatesă culinară și viceversa.

Rețeta perfectă pentru un stat dictatorial

Nevoiți să trăiască într-un oraș situat între zi și noapte și înconjurați de un uriaș nimic, locuitorii sunt obligați de conducere să aibă un program strict de la care nu au voie să se abată. La ora X, fie că vor, fie că nu, se trezesc, la Y se duc la muncă, iar la Z se duc la culcare. A doua zi o iau de la început și tot așa. Pentru jobul lor, oamenii sunt plătiți cu bani. Șmecheria celor care conduc orașul constă în faptul că banii sunt diferiți și se folosesc numai pentru anumite cumpărături. Astfel există bani pentru mâncare, bani pentru cumpărături de haine, bani pentru suc etc. Și toți acești bani sunt complet diferiți. Așa că dacă ești plin de bani pentru șosete, este posibil să faci foamea deoarece cu ei nu poți cumpăra mâncare. Necesitatea de a avea banii potriviți ține oamenii ocupați și nu mai au timp să se gândească la altceva. Ce mai: este o rețetă perfectă pentru un stat dictatorial!

În “Orașul de la miezul nopții” trăiesc Sophia și Bianca, două tinere studente, bune prietene și poate ceva mai mult (nu am reușit să-mi dau seama!). Și tot aici sosesc Mouth și Alyssa, două negustorese, contrabandiste, mercenare, bodyguarde, bune prietene și poate ceva mai mult (iar nu am reușit să-mi dau seama!). La un moment dat, Bianca fură niște bani și Sophia, din amiciție sau iubire, își asumă fapta. Urmarea? Este dusă în afara orașului unde oamenii legii speră că fie frigul, fie crocodilii or să-i vină de hac. Dar fata supraviețuiește și se împrietenește cu un crocodil care îi dezvăluie că tot ceea ce oamenii consideră a fi o specie primitivă este de fapt una foarte dezvoltată, cu puteri telepatice și, din păcate, aflată în pragul extincției. Sophia promite să ajute în această problemă, dar… pe tot parcursul cărții NU o face. Adică, să citești că încearcă să găsească o cauză a maladiei care a lovit crocodilii, să le dea vreun medicament minune sau măcar un ceai, nu! Ceva… o aspirină… orice!!! Nu există! E drept că se mai gândește la ei din când în când, chiar face o vizită în capitala crocodililor, dar nu, nu îi ajută cu nimic.

Băi, ești prost?! Băi, ești nebun?! Ce se întâmplă?

În paralel, aflăm că Bianca a venit în oraș cu un scop anume: recuperarea unei cărți aflată în clădirea cea mai păzită dintre cele păzite. Pentru a obține această carte, femeia este dispusă să facă orice: să dărâme orașul, să inunde străzile cu sângele locuitorilor, să bată toți cățelușii și să jupoaie toate pisicuțele care îi ies în cale (glumesc, desigur, dar ideea e că ar face orice!!!). Numai că la un moment dat, apare un tip care îi spune: “Fată, de ce vrei cartea aia? Este supraestimată, nu merită efortul!” Iar Bianca îi răspunde ceva de genu’: “Aaaaa… Da? Bine. Atunci mă duc să beau o bere și mă culc!” Și cartea dispare… din carte! A fost un moment: Băi, ești prost?! Băi, ești nebun?! Ce se întâmplă?

De fapt, “Orașul de la miezul nopții” este plin de asemenea momente. Intrigi construite cu migală și atenție sunt rezolvate în câteva rânduri sau, mai rău, abandonate. Timp de câteva capitole, se plănuiește o revoluție. Revoluția dă greș în câteva rânduri. Timp de câteva capitole, se plănuiește cucerirea orașului. Cucerirea reușește în câteva rânduri. Molima crocodililor? Abandonată. Schimbările climatice care afectează planeta? Uitate. Relațiile dintre personajele principale? Confuze. Reacțiile personajelor? Puerile și, îmi pare rău să zic asta, de-a dreptul prostești. Și tot așa… Cartea este plină de idei, drame și povești fericite sau nu și care, din păcate, sunt lăsate să dispară fără nici o milă de către Charlie Jane Anders, de parcă aceasta se teme sau nu știe să le găsească o finalizare. Păcat! În timp ce descopeream asemenea situații, am început să cred că de fapt “Orașul de la miezul nopții” nu este romanul propriu-zis, ci un draft al romanului-care-trebuia-să-fie și a ajuns să fie publicat din greșeală. Și dacă scriitoarea & editorii au văzut că are succes la public, au zis “Las-o așa!”. Citind rândurile de mai sus nu trebuie să crezi că urăsc “Orașul de la miezul nopții”. Nu! Sunt doar foarte, foarte dezamăgit.

Am pomenit de succes la public… “Orașul de la miezul nopții” a câștigat premiul Locus și a fost nominalizat la Hugo Award și Arthur C. Clarke Award… No comment!

P.S.: Fără nici o glumă acum: felicitări editurii Nemira că a reușit să publice cartea în România înainte ca aceasta să înceapă să câștige premii importante. Asta înseamnă să fii cu adevărat un super editor de carte! Respect!

Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI (ebook), de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate