Pe 16 ianuarie 1928, Thomas Hardy era înmormântat… în două locuri diferite din cauza unei dispute între familia lui și executorul său literar, Sir Sydney Cockerell.
Rudele scriitorului doreau ca acesta să fie înmormântat în satul natal, Stinsford – Dorset, iar Cockerell – la Westminster Abbey. În cele din urmă, s-a ajuns la un compromis.
Cenușa lui Thomas Hardy a fost depusă la Westminster Abbey, în faimosul „Poets’ Corner” (Colțul Poeților), alături de rămășițele multor personalități literare britanice, iar inima sa, conform unor surse, este îngropată în cimitirul bisericii Stinsford.
Chiar și așa ceremonia de la Westminster Abbey nu a fost lipsită de tensiune din cauza lui Rudyard Kipling și a lui George Bernard Shaw.
Era pentru prima dată când cei doi scriitori se întâlneau față în față, ambii făcând parte din grupul de ”pallbearers” (purtători ai sicriului). Însă atmosfera dintre ei a fost extrem de încordată din prima secundă din cauza viziunilor lor politice diametral opuse: Kipling, un conservator convins, îl disprețuia pe Shaw, care era un socialist declarat.
Martori oculari au susținut că scriitorii nu ar fi interacționat deloc dacă nu ar fi intervenit cineva, care i-a prezentat oficial. În acel moment, Kipling a dat mâna cu Shaw în grabă, după care s-a întors imediat cu spatele, “de parcă l-ar fi vazut pe dracu’ “.
Mai târziu, George Bernard Shaw a glumit pe seama situației, susținând că organizarea a cam lăsat de dorit: el fiind mult mai înalt decât Kipling, ceremonia de purtare a sicriului s-a transformat într-o scenă destul de… dezechilibrată.
La scurt timp după decesul lui Hardy, Sir Sydney Cockerell a luat decizia, extrem de controversată, de a arde o parte din corespondența personală a acestuia, susținând că astfel dorește să-i protejeze intimitatea.
