Moartea lui Caragiale ascunde, în continuare, câteva mistere.
Ion Luca Caragiale a murit la vârsta de 60 de ani, la Berlin, în locuinţa sa. Cel mai mare dramaturg al României a fost găsit decedat în dimineaţa zilei de 10 iunie 1916 de către fiica şi soţia sa, care l-au auzit în noaptea precedentă cum tuşea puternic. Medicii legişti au stabilit drept cauză a morţii problemele cardiace de care suferea scriitorul.
Moartea lui Caragiale, descrisă de Cella Delavrancea
Momentul morţii este descris de Cella Delavrancea care se afla în casa lui I. L. Caragiale de la Berlin. “Într-o dimineaţă, Caragiale n-a mai apărut în salon să asculte o fugă de Bach. Am lucrat singură, am început să studiez marea sonată de Schumann în fa diez minor, bucată dramatică şi grea. Dintr-o dată, un ţipăt a sfâşiat fiorul melodic. M-am ridicat cuprinsă de frică şi am fugit spre odaia de culcare a lui Caragiale. Uşa era deschisă. El, alunecat pe jos, lângă pat, cu mâna stângă crispată pe cearşaf, capul dat pe spate, faţa albă, ochii ficşi.
Îngrozită, soţia lui îl privea. Văzuse că nu apăruse ca de obicei, îndrăznise la ora 11 a.m. să bată la uşă. Tăcerea o îngrijorase. A deschis, a văzut, a ţipat. Cum să faci loc durerii, aşa, pe neaşteptate? În ajun, seara, la masă, ne fermecase cu poveşti, proiecte şi voie bună. Nu ne mai tachinase pentru tendinţele noastre spre poezia cu metafore absurde, râsese de verva cu care declama Luki pastişuri compuse de el… Moartea îl atinsese rapid, fără şovăire, aşa cum desigur şi-o dorise, esenţă în spaţiu, verb fără adjectiv”, scrie Cella Cella Delavrancea în volumul ”Dintr-un secol de viaţă”.
Care a fost cauza morţii lui Caragiale?
”A murit discret de parcă s-ar fi jenat să tulbure liniştea sufletească a celor dragi cu mizeriile ultimelor sale clipe. Cauza morţii lui Caragiale este arteroscleroza, combinată cu boala de inimă de care se stinsese aproape tot neamul lui Caragiale”, menţionează biografii B Jordan şi Lucian Predescu în cartea ”Tragicul destin al unui mare scriitor”.
Conform Adevărul, a existat şi o altă versiune cu privire la moartea sa, potrivit căreia marele dramaturg ar fi murit pe stradă.
Corpul neînsufleţit al lui Caragiale n-a putut fi adus în ţară imediat după moarte, pentru că ministrul Plenipotenţial al României din capitala Germaniei tocmai intrase în concediu. Rămăşiţele pământeşti au fost transportate de familie şi apropiaţi în cimitirul berlinez Schonenberg.
Pe 14 iunie, rămăşiţele lui Caragiale au fost depuse într-un cavou al familiei, în prezenţa bunilor săi prieteni Delavrancea şi Vlahuţă, veniţi la Berlin. Abia în toamna aceluiaşi an, rămăşiţele dramaturgului au luat drumul spre casă, un drum care se va dovedi a fi unul cu peripeţii.
Un transport plin de incidente, unul mai ciudat ca altul
În timpul transportului au fost înregistrate mai multe incidente, unul mai ciudat ca altul. După ce actele care însoţeau transportul au fost pierdute, iar vagonul mortuar care îl aducea pe Caragiale în ţara natală a rătăcit două săptămâni prin Austria, a venit rândul… sicriului să dispară! În urma cercetărilor, s-a descoperit că sicriul fusese uitat într-o gară, unde a stat mai multe zile.
”Prin ziare îşi face locul zvonul că vagonul mortuar rătăcise două săptămâni pe liniile austriece, ajungând în ţară fără hârtiile trebuitoare, pierdute şi ele, că vagonul poposise întâi în Ardeal, apoi în vestita staţie B.M.. Funcţionarii staţiei B.M, neştiind ce se află în vagonul care venise fără acte, îl deschid şi dau peste rămăşiţele pămâneşti ale marelui Caragiale. Ce crudă ironie a soartei!”, notează biografii dramaturgului.
În cele din urmă, trupul lui Ion Luca Caragiale a ajuns în România. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu.