Autor: Iulian Tănase
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Trei
Anul apariției: 2025
Traducere:
Dragă Iulian Tănase,
Sincer? Eu chiar nu am vrut să-ți citesc romanul Te rog să nu vii în timp ce dorm. După ce Editura Trei mi l-a trimis spre promovare, l-am lăsat pe un colț de birou și l-am ocolit zile în șir.
Nu-mi venea nici să-l urc direct pe un raft din bibliotecă, fără ca măcar să-l răsfoiesc – nicio carte n-a avut parte de un tratament atât de crud din partea mea, chit că pe copertă scria “Manual de fizică cuantică”, să zicem, un subiect cu care sunt paralelă în toate viețile pe care le-am trăit și le voi mai trăi. Și totuși de romanul tău nu-mi venea să mă apropii neam. Nici fizic, nici mintal, nici sufletește… ce mai, din niciun punct de vedere!
Sper să nu te superi pe mine din cauza acestei confesiuni. Pentru că atunci când te decizi să scrii un roman epistolar, în care scrisorile sunt adresate… morții, s-ar putea să dai și peste niște cititori ca mine care nu suportă, nici măcar ca exercițiu literar, să aibă sub ochi expresia: “Dragă moarte”.
Pur și simplu, în acest meci dintre mine și moarte în care ea mă conduce cu un categoric 4-0, eu una am în minte tot felul de alte variante cu care să-mi încep eventuale scrisori pe care să i le trimit. Niciuna suficient de elegantă să poată fi publicată pe blog fără să mă penalizeze google pentru limbaj injurios.
Iată-mă ocolindu-ți cartea Te rog să nu vii în timp ce dorm cât mai pe departe
Prin urmare, iată-mă ocolindu-ți cartea Te rog să nu vii în timp ce dorm cât mai pe departe, sperând cu naivitate ca într-o bună zi să dispară de pe colțul acela de birou și, odată cu ea, dilemele mele.
Doar că desigur viața (/moartea?) a avut alte planuri. Pentru că un lucru știu précis că nu-mi lipsește și acela este bunul-simț. Adica fetele de la Editura Trei mi-au trimis totuși cartea. Tu mi-ai scris și o dedicație personalizată, deși nu nu cunoaștem. Chiar nu se face… să mă fac că nu o văd.
Așa că, într-o zi, am deschis-o la întâmplare. Măcar să-mi fac o idée, mi-am spus.
Și am citit așa:
Unii cred că e o binecuvântare să mori în somn, își imaginează că, în felul ăsta, scapi de toate spaimele care însoțesc acest moment teribil. Mie, dimpotrivă, mi se pare că, murind în somn, ratezi ceva important, foarte important, poate cel mai important lucru pe care îl poți rata într-o viață. N-aș vrea să lipsesc de la propria moarte – ia-o ca pe un compliment. E suficient că am lipsit de propria naștere, mă rog, că doar fizic am fost acolo, măcar la moartea mea să am ocazia să particip activ, să fiu prezent, să fiu conștient, să am ochii deschiși, să te privesc în ochi, să te oblig, fie și pentru o secundă să faci parte din viața mea.
Bătrân și bolnav, John se află la cei 82 de ani ai săi la capătul unei vieți în care a pierdut tot: persoane dragi, iubiri și prietenii, apropierea de proprii părinți, interesul propriului fiu, propriul adevăr și curajul de a face propriile alegeri. Acum, la ceas final, realizează că singurul lucru care i-a mai rămas de câștigat este… propria moarte. Așa că se apucă să-i scrie… Începându-și fiecare scrisoare cu îngrozitoarele “Dragă moarte”.
Deschid cartea la altă pagină:
Dragă moarte,
(…) Câtă vreme eu exist, tu n-ai cum să exiști, ca moarte a mea. Când ai să vii, eu n-am să mai fiu. Cu alte cuvinte: existența expeditorului presupune inexistența destinatarului și invers – existența destinatarului presupune inexistența expeditorului.
Mă temeam de forma pe care o vor lua scrisorile tale
Oricât de mult aș crede în terapia scrisului (și chiar cred – vezi Cum s-a născut acest blog), cu aceeași sinceritate îți spun, dragă Iulian Tănase, că mă temeam de forma pe care o vor lua scrisorile tale. O abordare amuzanto-jucăușă a subiectului mi s-ar fi părut insuportabilă. Riscul de a cădea în patetism – uriaș. Un ton superior m-ar fi scos din țâțâni. Un ton umil m-ar fi umplut de nervi.
Însă nu știu cum ai reușit de n-ai bifat niciuna dintre variantele de mai sus. Așa cum în fața morții ne înfățișăm despuiați de podoabele cu care ne-am înfrumusețat viața, așa te-ai scuturat tu de toate zorzoanele stilistice, de orice figură de stil, de orice acoladă și metaforă. Cu acest roman scris atât de simplu, aproape auster, sunt sigură că la Judecata de Apoi vei fi găsit vinovat de păcatul zgârceniei… de cuvinte.
Și mă întorc la prima pagină a cărții tale…
… doar ca să descopăr că ți-ai prefațat-o cu câteva versuri din Sylvia Plath care abia în moarte avea să-și găsească faima la care a tânjit toată viața. Citatul pare să promită o carte cu multe referințe literare și chiar se ține de cuvânt. Kafka, Cioran, Salinger… toți răspund la apel, fiecare mai presărând un adevăr în drumul lui John spre întâlnirea cu propria-i moarte.
Dragă moarte,
Există această senzație, de consistența unei iluzii, că, scriindu-ți, te țin la distanță, distanță ca un interval alimentat continuu de cuvinte, fiecare cuvânt se împletește cu cel care l-a precedat și cu cel care-i urmează, un fel de funie lexicală care-l leagă pe enunțătorul-enunțat de destinatarul-destin. Doar că nu e așa. Distanța asta dintre noi e o funie care se scurtează și ne apropie cu fiecare cuvânt pe care-l scriu, pe care ți-l scriu, și fiecare nou cuvânt se împletește cu cel de dinainte și cu cel care-i urmează, e funia care ne leagă și ne apropie din ce în ce mai mult. Funia e una sigură, te poți baza pe ea. Mai mult decât cuvintele, eu sunt funia care ne leagă unul de celălalt.
Te rog să nu vii în timp ce dorm, o confesiune total diferită
În ultimele zile ale vieții sale, John face o confesiune total diferită de ceea ce le e dat preoților să audă când sunt chemați la patul muribunzilor. Căci John nu vorbește despre păcatele pe care le-a comis. Ci despre fricile sale. Despre lucrurile pe care nici măcar nu a avut curajul să le rostească. La care a încercat să nici nu se gândească timp de ani de zile.
Trec la altă pagină:
Singurătatea oamenilor profund singuri face ca moartea lor să nu mai oglindească nimic, să nu oglindească mortalitatea nimănui. Acum nu mai am pe nimeni. Mai am doar un fiu pentru care am murit cu mulți ani în urmă.
Însă firul roșu care străbate această carte scrisă pentru Moarte și pe care John își înșiră scrisorile ca mărgelele într-un șirag prețios nu este nici disperarea, nici furia, ci speranța. John scrie sperând ca în moarte să-și găsească liniștea și împăcarea de care nu a avut parte în viață.
Sau, cel puțin, așa îmi place mie să cred. Sau așa ți-am citit eu cartea.
Ceea ce, dacă-ți amintești, chiar n-am vrut s-o fac. În speranța că o să mă ierți pentru asta,
Cu drag,
Ana
Cum ne poți susține
! IMPORTANT ! Dacă dorești să susții mica echipă de la anaarecarti.ro, cumpără cărțile care te interesează prin intermediul blogului nostru. Vei găsi în articolele noastre linkuri către diferite librării online. Poate fi orice carte, nu e musai să fie din cele prezentate pe blog.
Dacă o faci, pe tine nu te costă nimic în plus. Însă mie și lui Oliver gestul tău de gentilețe ne aduce un mic comision care ne ajută să facem mai departe lucrul la care ne pricepem cel mai bine – să-ți vorbim despre cărți. Dar, mai ales, ne aduce bucuria de a vedea că, deși ne desparte un ecran, ești alături de noi și ne înțelegi și apreciezi eforturile noastre de zi cu zi de a rămâne cel mai pătimaș blog de carte din România. Și, desigur, blogul tău preferat 🥰❤!
