“A abhora” este un cuvânt nou-nouț pentru mine. Abia ce l-am învățat și s-a și calificat la celebra serie „Nedumeririle Anei 🙂 ” care face furori pe pagina noastră de facebook.


“A abhora” este un cuvânt nou-nouț pentru mine. Abia ce l-am învățat și s-a și calificat la celebra serie „Nedumeririle Anei 🙂 ” care face furori pe pagina noastră de facebook.

Într-o zi, în biblioteca mea a aterizat un volum vechi, jerpelit şi pătat ca vai de el: “Iancu Jianu” de Paul Constant, apărut în 1969, în colecţia Cutezătorii.

Marile companii caută întotdeauna nume cât mai ușor de pronunțat și care să rămână întipărite în mintea potențialilor clienți, dar procesul prin care se ajunge la aceste denumiri nu are întotdeauna o logică.

Când vine vorba de definițiile cuvintelor, sfatul doamnei profesoare este să ne întoarcem la dicţionare şi la specialişti de fiecare dată când avem o nedumerire.

Când eram mici, fratele meu avea obiceiul sadic de a mă alerga prin casă întrebându-mă: “Vrei să-ţi spun care e cel mai lung cuvânt din limba română şi ce înseamnă?”. Eu ţipam ca din gură de şarpe pentru că mi-era groază de doctori, iar definiţia cuvântului respectiv care era un termen medical implica verbul “a goli”, substantivul “sange” şi alte chestiuni la fel de… cutremurătoare.