Fără să fiu neapărat o panseluţă (bine, nu mă duce la doctor, că acolo leşin sigur), am manifestat de când mă ştiu o sensibilitate aparte când a venit vorba de sclavie, în general, şi de cea a negrilor, în special. „Coliba unchiului Tom” n-am uitat-o nici până azi, deşi a trecut o viaţă de om de când am citit-o. „Pe aripile vântului” mi-a creat mai degrabă un soi de iritare pentru că prea plângea toată suflarea cititorilor în batiste din cauza poveştii de dragoste, în timp ce aproape nimeni nu-i băga în seamă pe negri. Filmul „Amistad” mi-a provocat dureri de stomac, iar „12 ani de sclavie” l-am dus cu mare greutate până la capăt. Asta ca să dau numai câteva exemple arhicunoscute…
