“Era aprilie, Mircea mă părăsise, iar mama cumpărase icre.”
Fraza de mai sus a sunat atâââââât de bine și atâââât de cunoscut, încât datorită ei romanul “Tăcerea vine prima” de Ioana Maria Stăncescu s-a băgat în față pe lista cărților primite-dar-oare-când-o-să-le-și-citesc? și a poposit în dormitor, pe noptieră. Desigur, în corul ultragiat al volumelor care așteaptă de atâta timp să le vină rândul.
Căci “Tăcerea vine prima” a venit… prima într-un pachet primit recent de la editura Trei. Apoi, după ce-am promovat-o pe facebook și pe instagram, pentru că așa mi se pare elegant, dacă tot ne-au trimis-o prietenele de la Trei, am pus-o deoparte bântuită de aceeași întrebare care ne chinuie pe toți iubitorii de cărți: de unde fac rost de (și mai mult) timp pentru citit? De unde?!
Și poate că ar mai fi durat până să-ți spun una-alta despre ea dacă într-una dintre diminețile trecute nu mi s-ar fi agățat de mână când coboram în bucătărie, ca să-mi țină companie la cafea. Și era cât pe ce să scriu în fraza anterioară “absolut întâmplător”, doar că eu nu cred în coincidențe având în vedere că azi la Bookfest 2024 am cunoscut-o… absolut întâmplător pe autoare. Care coincidență?!!!
Iar când ochii mi-au căzut pe fragmentul reprodus pe coperta doi am tresărit. Si am avut o puternică senzatie de deja-vu. Și/sau de deja-entendu. Pentru că vorbește despre tăcerile pe care toate mamele și fiicele le-au experimentat de când lumea și pământul. Uneori, ridicându-le la rangul unor adevărate opere de artă. Alteori, mai zgomotoase decât cele mai virulente discuții.
Cum sună tot fragmentul din “Tăcerea vine prima”care mi-a atras atenția
“Era aprilie, Mircea mă părăsise, iar mama cumpărase icre. Mă uităm la ea cum stătea în fața frigiderului larg deschis și zâmbea de parcă s-ar fi uitat într-un șifonier plin cu rochii. O strigam în minte, fară voce, și speram că firul nevăzut care leagă fetele de mamele lor să înceapă să vibreze și pe dinăuntrul ei, răsucind-o cu față spre mine, gata să mă ia în brațe, să mă mângâie și să-mi spună c-o să treacă. Urlam pe tăcutelea, mușcându-mi buzele și frângându-mi degetele, cât timp ea punea cumpărăturile la locul lor și făcea planuri pentru masa de seară. Aș fi vrut să-i strig că se simte gol și că golul arde și mă doare, dar mama nu credea în astfel de dureri.”
“Tăcerea vine prima” – cum o promovează editura Trei
Tăcerea vine prima vorbește despre trauma unei familii contemporane şi despre blocajele de comunicare dintre mai multe generații de femei. Când tăcerea se instalează într-o familie, toate comportamentele sunt creatoare de traume. Singura soluție pare să fie depășirea fricii și deschiderea rănilor.
„După premiul obținut cu Tot ce i-am promis tatălui meu, în 2021, la Festivalul de la Chambery, Franța, Ioana Maria Stăncescu își consolidează poziția în prima linie a noului val de prozatoare cu cea de-a doua carte: Tăcerea vine prima. Ce-i împinge pe bărbații dintr-o familie să-și abandoneze soțiile – o filiație genetică, o maledicție sau lipsa empatiei între parteneri? Ce împinge o adolescentă să încerce să se sinucidă? Ce șanse are o relație născută pe Facebook să ajungă o poveste de dragoste reală? Dora, o femeie încă tânără, confruntată cu singurătatea muncii de acasă, cu îndepărtarea treptată a fiicei adolescente și cu neînțelegerile cronice cu mama, încearcă să-și obțină dreptul la propria existență. Adevăruri, uneori neplăcute, spuse tăios sau melancolic într-o narațiune alertă, cu irizări de lirism, care nu-ți permite să lași cartea din mână.”
Gabriela Adameșteanu
Unicul bărbat prezent în poveste este de fapt o absență
„Carte a mamelor, matrioșkă a generațiilor, în care singurătatea, înstrăinarea și tăcerea sunt moșteniri de familie, povestea contemporană a Dorei reușește să fie, în ciuda temei, o carte de-a dreptul luminoasă, îmbrăcată într-o rochie colorată de vară, amintind de Siri Hustvedt și celebra sa O vară fără bărbați.
Unicul bărbat prezent în poveste este de fapt o absență – pe care Dora o transformă, cu naturalețe, stângăcie atașantă și șarm, în promisiune. Mai există însă o altă absență, mai subtilă și mult mai dureroasă decât a bărbatului, iar acolo mi se pare că stă cu adevărat miza acestei cărți de o frumusețe discretă, pictată în pasteluri.”
Veronica D. Niculescu
„Suntem martorii mișcărilor de ape unduitoare ale relațiilor din interiorul unei familii, care pare deopotrivă obișnuită, dar și dureros tarată de răni vechi, îngropate sub tăceri. Flashurile din copilăria Dorei, când părinții ei erau tineri, iar bunicii încă mai aveau putere să se împotrivească unul altuia, completează portretele acestei galerii de personaje pentru care durerile nu se limpezesc prin discuții, ci se ascund, o familie în care cuvintele sunt folosite cu partea ascuțită înspre celălalt și în care tăcerea ține loc de multe.”
Simona Antonescu
Ioana Maria Stăncescu – carte de vizită
Ioana Maria Stăncescu s-a născut la București, în 1975, și a studiat limba și literatura franceză la Universitatea București. Lucrează ca realizator la Radio România Internațional. Debutează în 2020 cu Tot ce i-am promis tatălui meu (apărut la Editura Trei), roman nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei, la categoria Debut Proză, și laureat la Festival du Premier Roman Chambéry, 2021.
