“Partea întunecată a magiei” de V. E. Schwab – Ana are carti!

“Partea întunecată a magiei” de V. E. Schwab

Nu una, nu două, nu trei… ci PATRU Londre, una mai magică decât cealaltă, constituie fundalul pe care se desfăşoară acţiunea din “Partea întunecată a magiei”, primul volum din seria young-adult “Culorile magiei” de V.E. Schwab.

(Şi dacă ţi se pare că deja am repetat prea mult cuvântul “magie” te avertizez că după ce vei termina de parcurs acest text rişti să dezvolţi o adevărată intoleranţă la el 🙂 )

Între aceste Londre, care există în universuri paralele şi care, la o primă vedere, sunt identificabile prin culorile care le caracterizează (Roşie, Cenuşie, Albă şi Neagră), se plimbă Kell. Calitatea lui oficială este cea de Antari, ultimul din neamul său de magicieni capabili de deplasări… inter-londoneze, să le zicem. Mesager al Londrei Roşii în relaţia cu Londra Albă (paradoxal, cea mai sângeroasă) şi cu Londra Cenuşie (căreia magia i-a zis pa!pa! de mult), Kell ascunde o pasiune care îl poate băga (şi-o va face) în mari belele: se ocupă cu contrabanda obiectelor magice & interzise din alte lumi, dintre care cele mai valoroase sunt cele din Londra Neagra, moartă şi dispărută.

Destinul care nu iartă pe nimeni, oricât de multe vrăji ar avea la degetul mic, i-o scoate în cale într-una dintre aceste peregrinări pe Lila, o hoaţă care când nu e ocupată cu supravieţuirea de pe o zi pe alta (sau, uneori, de la o oră la alta) visează să se facă pirat şi să descopere lumea. Însă obiectul magic pe care i-l fură lui Kell îi va deschide ochii (către toate celelalte lumi pe care le poate explora) şi sufletul (către tânărul magician de care va descoperi curând că o leagă sentimente de-a dreptul surprinzătoare pentru ea).

Acelaşi obiect magic ameninţă însă să distrugă întregul univers, indiferent de culoarea lui locală – la propriu şi la figurat, aşa că Lila şi Kell sunt obligaţi să facă echipă pentru a scăpa de pacostea respectiva şi de câţiva super-ultra-mega vrăjitori, dar şi pentru a restaura echilibrul între Londre.

Vor reuşi? Informaţia aceasta n-o scoţi de la mine pentru că… habar n-am. Fiind primul volum din serie îţi dai seama că se termină cam când era vraja mai puternică, bătălia – mai înverşunată şi dragostea – mai înflăcărată. Sau cam aşa ceva…

Mă declar totalmente vrăjită de imaginaţia uluitoare a lui V.E. Schwab

Dincolo de povestea în sine – deloc rea, recunosc!, eu mă declar totalmente vrăjită – că tot suntem în zonă! – de imaginaţia uluitoare a lui V.E. Schwab. Puştoaica aceasta de scriitoare – sper să nu se supere fanii ei pe mine pentru “puştoaică”, dar, sincer!, vârsta îmi permite să folosesc cu nonşalanţă termenul 🙂 – nu numai că a creat patru Londre distincte, fiecare cu istoria, regii, vrăjitorii şi regulile ei, dar a aruncat în ele atâtea detalii că nu de puţine ori m-am surprins recitind paragrafe doar ca să-i admir minuţiozitatea cu care şi-a construit lumile. Nu lipseşte nici măcar o limbă inventată în care discută unele personaje, dialoguri pe care le poţi urmări cu ajutorul traducerilor din baza paginilor!

Iar culorile cu care îşi identifică autoarea lumile nu sunt doar nişte adjective ataşate hodoronc tronc la cuvântul Londra. Roşul curge efectiv în rândurile despre locul natal al lui Kell, cel mai plăcut dintre toate – şi e un roşu cald, vesel, al speranţei şi al hohotelor de râs, al vieţii şi al planurilor de viitor. În timp ce în sângeroasa Londră albă, non-culoarea aparţine morţii şi ultimei suflări, vieţilor încheiate violent şi brusc, privirilor întoarse spre trecut, căci locuitorii ei ştiu că nu are sens să-şi bată capul cu viitorul câtă vreme cei mai mulţi dintre ei îl pot măsura în minute sau, dacă au noroc, ore… În ceea ce mă priveşte, Londra cenuşie a fost cea mai sufocantă: într-un oraş în care magia nu mai reprezintă decât un basm de adormit copiii şi care seamănă până la identitate cu lumea NOASTRĂ, până şi Londra albă ţi se pare o opţiune mai bună dacă ai Abracadabra în vocabularul uzual şi nu ştiu… te bate gândul să-ţi schimbi domiciliul.

Singurul defect major al cărţii şi motivul pentru care i-aş confisca chiar mai mult de o stea

Singurul defect major al cărţii, din punctul meu de vedere, şi motivul pentru care i-aş confisca chiar mai mult de o stea, cam o stea şi jumătate (dar nu vreau să-i dau satisfacţie Mariei, care mereu vociferează că n-avem pe blog şi jumătăţi de stele) sunt personajele, în general, şi cel principal masculin, Kell, în special.

Bineînţeles că o spun cu toată responsabilitatea celei care se aşteaptă la o uriaşă reacţie de protest din partea adolescentelor care au citit cartea şi care se declară, fără excepţie, îndrăgostite de el. Fetele au toate motivele, desigur: e frumos (de-a dreptul încântător chiar), e deştept (chiar genial uneori), e stângaci în momentele de tandreţe (ce poate fi mai dulce?), ascunde o inimă frântă (care fată n-ar vrea să-l aline?), e super vrăjitor (într-o confruntare imaginară cu Harry Potter, nu-l văd bine pe ultimul)…  Până şi eşecurile lui sunt doar pretexte pentru nişte revanşe spectaculoase… Ce mai, ATÂT de perfect e Kell încât am avut impresia că se află sub o vrajă de la primul rând al volumului şi tot aşteptam să apară ADEVĂRATUL Kell. Dar nu, nu apare, aşa e el, perfect… (ochi daţi peste cap).

Mai mult nu am de gând să insist asupra acestui aspect. În fond, atunci când am ieşit din librărie cu o carte dedicată adolescenţilor în geantă, mi-a fost clar că nazurile de femeie adultă trebuie să le las la casă, clişeele de gen fiind, se pare, musai în literatura de profil. Şi, în plus, toate fetele în cauză au o viaţă la dispoziţie ca să se convingă care e treaba cu prinţii mult-prea-perfecţi, aşa că nu o să fiu eu acum vrăjitoarea de serviciu care le face ţăndări visele (deşi eu ador vrăjitoarele 🙂 ).

Ce-l salvează, şi din necazuri, dar şi în ochii mei, pe Kell, acest adevărat gardian al galaxiei… pardon, al Londrelor magice (am văzut aseară filmul “Gardienii galaxiei” şi mi-au luat-o degetele pe dinainte, scuze), este… haina!!! Aceasta se poate transforma după cum doreşte stăpânul, poate adăposti în buzunarele ei de la o piatră până la o… cometă, de exemplu, şi în general este varianta masculină a rochiei din “Caraval” de care ţi-am povestit entuziasmată AICI. Încă două-trei cărţi cu piese vestimentare de acest gen şi mă pun pe scris un text despre ce-ar trebui să conţină dressingul tău magic 🙂 .

De acelaşi păcat, al clişeelor, suferă toate personajele din romanul lui Schwab, prin urmare, deşi mie îmi place să citesc cu inima, nu doar cu mintea, de data aceasta n-a fost cazul de batiste, şerveţele, ochi închişi de spaimă, oftaturi de uşurare, hohote de râs etc. Pur şi simplu, am urmărit cu atenţie evoluţiile personajelor, dar implicarea mea emoţională a fost… sub zero. (“Aaaaa, a murit?! Ok, mai departe ce se întâmplă?” )

Ba nu, mă contrazic notiţele luate în timpul lecturii. O singură dată am râs cu poftă,  trezindu-mi prietenul care sforăia de zor: atunci când Lila îl lasă lat pe Kell, după ce-l altoieşte cu… o carte! Aşa consider eu că trebuie să acţioneze o femeie cu stil 🙂 !

AVERTISMENT (mă rog, mai mult pentru părinţii care vor să afle detalii despre lecturile tinerei generaţii 🙂 ) Cartea este FOARTE FOARTE violentă – spre disperarea mea şi spre satisfacţia, bănuiesc, a adolescenţilor. Sângele curge şiroaie o dată la 3-4 rânduri şi toată lumea omoară (sau măcar încearcă) pe toată lumea de zici că avem de-a face cu varianta practică a ghidului de “How to kill…”. Până şi în momentele în care o vrajă mai deosebită este necesară, Kell trebuie …. ufff… să se taie şi să-şi folosească propriul sânge (între noi fie vorba, dacă aşa stau lucrurile cu magia, eu renunţ la visele mele de a deveni vrăjitoare, prefer să mă fac bibliotecară).

Pentru că iar văd că m-am lungit (şi deja îl aud pe Oliver pufnind), vreau doar să-ţi mai spun că, în opinia mea, ADEVĂRATUL personaj al cărţii lui Schwab este MAGIA! Şi aici, adio clişee, căci magia aceasta nu poate fi supusă, nu poate fi folosită, nu poate fi manipulată decât… dacă are ea chef! Îl ajută pe Kell atâta timp cât acesta îi respectă regulile şi… o roagă frumos 🙂 , pentru ca atunci când tânărul vrăjitor îşi cam ia nasul la purtare, magia să-i arate cine e adevărata stăpână şi aproape să-l omoare. Îţi garantez că dialogurile lui Kell cu magia te vor încânta dacă te afli în aceeaşi situaţie ca mine: adică eşti cam plictisit(ă) de lumea asta CENUŞIE în care ne ducem viaţa de zi cu zi şi, indiferent câţi ani ai, încă mai crezi, măcar puţin, în zâne, vrăjitoare & Co.

CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:

De când am început să interacţionez mai des cu instagramul…

Ah! Stai!!! Ţi-am spus că avem şi cont de instagram?!!!!! Deci dacă îţi place de noi, dă-ne follow şi pe instagram! Nu te aştepta însă la vreo rupere de nori acolo… E locul unde pur şi simplu ne jucăm, cuceriţi de o imaginară estetică a cărţilor şi vânând acea secundă de plăcere totală când ne iese o poză de care suntem încântaţi! Deci, dacă îţi surâde ideea, te aşteptăm să te joci cu noi…

Leia, atunci când înţelege că Ana, în loc să se joace cu ea, tocmai se apucă de o nouă carte
Leia, atunci când înţelege că Ana, în loc să se joace cu ea, tocmai se apucă de o nouă carte

Revenind…

De când am început să interacţionez mai des cu instagramul, că total atehnică aşa cum mă ştii, până acum ne-am cam evitat cu eleganţă, mă tot împiedic de un volum: “Partea întunecată a magiei” de V. E. Schwab. L-am văzut în toate limbile posibile, de zici că s-au terminat cărţile pe lume şi nimeni nu mai citeşte altceva. În plus, n-am întâlnit nici măcar o SINGURĂ critică la adresa lui… Aşa armonie de păreri de mult n-am mai pomenit.

Oare o voi strica eu? Sper că nu… vorbim totuşi de o carte despre magie, vrăjitori, aventuri şi iar magie. Cel puţin, asta mi se promite pe coperta 4 şi sunt gata să trec foarte rapid peste faptul că e un titlu destinat adolescenţilor. În fond, nu sunt la prima lectură de gen şi sper din tot sufletul să nu fie nici ultima.

Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate