„Fetița de pe Terra” de Kirill Bulîciov

Titlu: Fetița de pe Terra
Autor: Kirill Bulîciov
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor

Vreau banii inapoi!

Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă

Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)

Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea

TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)

Editura: Ion Creangă
Anul apariției: 1978
Traducere: Mircea Aurel Buiciuc

Vreo 30 de ani au trecut de când am citit prima oară “Fetiţa de pe Terra”, dar jur că la fel de mult mi-a plăcut! Nici nu ştiu cu ce să încep, îmi vine să scriu citat după citat, să vă dau extrase din carte, ca să vedeți cât de amuzantă este, cum i-am trimis Anei pe whatsapp, făcând-o să exclame: “Vreau şi eu s-o citesc!!!” 🙂

Alisa e o fetiță deşteaptă, dezinvoltă şi descurcăreață, care are o uşurință fantastică în a-şi face prieteni printre oameni, animale sau creaturi de pe alte planete. O cunoaştem mai întâi la 4 ani, când tatăl ei hotărăşte să aştearnă pe hârtie pățaniile şi năzbâtiile ei ieşite din comun, la 8 ani o însoțim într-o călătorie prin cosmos, iar la 10 vedem cu merge în trecut încercând să salveze o planetă de la pieire.

Dar s-o luăm cu începutul, ca să vă familiarizez cu stilul lui Bulîciov. Alisa nu doarme, iar tatăl ei o ameninţă c-o cheamă pe Baba-Cloanța, care îi mănâncă pe copiii neascultători. Până aici vă sună foarte cunoscut, nu-i aşa? Doar că… ce să vezi?, Baba-Cloanța mănâncă copii pentru c-o înghesuie foamea 🙂 , foamea o înghesuie pentru că nu are în casă conductă de alimente, iar când Alisa, deloc speriată – mai degrabă curioasă – insistă ca tatăl ei s-o sune pe zgripțuroaică, omul formează un număr la întâmplare şi nimereşte la ambasada marțiană, unde-i răspunde, cu o voce somnoroasă, un marțian tinerel, cu ochi verzi şi lipsiți de gene. 🙂

Alisa se împrieteneşte cu puiul de brontozaur de care toți de la Zoo se temeau

Aceeaşi Alisa se împrieteneşte cu Brontea, puiul de brontozaur de care toți de la Zoo se temeau până să-l domesticească ea, se pierde pe Marte în timpul unei excursii şi astfel descoperă vestigii ale tutekşilor, o civilizație de mult dispărută, salvează un profesor japonez care, în urma unei teleportări ratate, a aterizat, sub formă de “fantomă”, în curtea casei de vacanță a familiei Seleznev, şi reuşeşte să-l facă să vorbească – lucru pe care oamenii de ştiință nu l-au reuşit – pe Şuşa, şuşănelul de pe planeta Sirius pe care l-a primit de la un cosmonaut şi din pricina căruia era s-o încaseze pentru prima oară în viaţă:

“Acasă, fiica mea n-a revenit decât spre seară, ținând în mână o geantă mare, roşie.

– Unde ai fost?

– Cel mai mult am stat la grădiniță.

– Dar cel mai puțin?

– Păi, ne-am mai dus şi în Piața Roşie.

– Şi pe urmă?

Alisa pricepu că m-am uitat la televizor şi-mi răspunse:

– Pe urmă am fost rugată să-i felicit pe cosmonauți.

– Şi cine, mă rog, te-a rugat să faci acest lucru?

– Un tovarăş. N-ai de unde să-l cunoşti.

– Spune-mi, Alisa, nu ți s-a întâmplat niciodată să dai peste termenul de “pedeapsă corporală”?

– Cum să nu? E atunci când ți se dă la popou. Dar cred că asta se-ntâmplă numai în basme.

– Mi-e teamă să nu fac din basmul ăsta o poveste adevărată.”

Fetița de pe Terra pleacă în cosmos la bordul Pegasului, alături de tatăl ei

Când Alisa pleacă în cosmos la bordul Pegasului, alături de tatăl ei, de comandantul Poloskovşi de mecanicul Zelionîi, în căutare de animale rare pentru Grădina zoologică din Moscova, zău că ți-ai dori ca toate aventurile ei să fie aievea, nu scorneli, iar tu, din nou copil, s-o însoțeşti!

Alisa se alege cu nişte boscheței umblători de pe-al optulea satelit al stelei Aldebaran, pe care-i răsfață stropindu-i cu compot 🙂 , iar la târgul colecționarilor din oraşul Palaputra de pe planeta Bluk primeşte o căciuliță care o face invizibilă (şi care-i va folosi mai târziu) şi un balon pufos proptit pe nişte bastonaşe, care se dovedeşte a fi un “indicator”, o creatură care-şi schimbă culoarea în funcție de dispoziție: se face liliachiu de bucurie, roşu de spaimă sau verde închis de fericire.

Apare un paing-țesător-troglodit

Tot acolo, ea şi tatăl ei cumpără un paing-țesător-troglodit (căruia trebuie să-i asigure şi un stoc serios de lână, fiindcă tricotează încontinuu 🙂 ) şi reuşesc să facă rost de ultimul guraliv din univers, o pasăre albă, mare, cu două pliscuri şi cu o coroniță aurie pe cap. Acest guraliv îi va ajuta să-i salveze apoi pe doi dintre Cei Trei Căpitani, nişte exploratori vestiți, care au reuşit să împuşte Marele dragon din jungla de pe Euridice, au găsit piatra filozofală şi au distrus cuibul piraților cosmici… Dar asta, după ce e echipajul face haltă pe planetă a mirajelor, ajută locuitorii de pe planeta roboților şi descoperă secretul florilor-oglindă…

Aventurile Alisei sunt nemaipomenite, iar personajele si animalele cărora le dă viață Bulîciov sunt, după cum cred că ți-ai dat deja seama, unice şi de multe ori amuzante. Nu ştiu care e oferta de carte pentru copii din prezent, dar îndrăznesc să cred că nu există ceva care să-i semene “Fetiţei de pe Terra”. Asta şi pentru că, în periplul “internautic” întreprins pentru a da de ea, am găsit oameni la fel de fascinaţi de această carte şi la fel de dornici să reintre în posesia ei. Sper că, la un moment dat, cineva se va gândi că merită să fie reeditată.

Ce-am scris când am început să citesc „Fetița de pe Terra”

“Fetița de pe Terra” a fost cartea copilăriei mele. Diferită de alte lecturi pentru copii, de basmele româneşti cu cosânzene şi zmei, de fascinantele poveşti nordice, de legendele lumii, de… orice. Este creația unui scriitor rus prea puțin cunoscut, care istoriseşte aventurile Alisei, fetița zoologului cosmic Seleznev, întâi pe Pământ, apoi prin univers, unde-şi însoțeşte tatăl plecat în căutare de animale rare pentru Grădina zoologică din Moscova.

Acum vreo doi ani mi-am amintit de Alisa şi mi s-a făcut un dor teribil de ea. Dar ia-o de unde nu-i! Nu ştiu dacă a ajuns în “poala” de cărți date altor copii de părinții mei, pe motiv că eu am crescut şi nu mai citesc “aşa ceva”. Sau chiar eu am împrumutat-o cuiva şi nu mai ştiu cui, cert e că nu mai era în bibliotecă. Drept pentru care am început s-o caut pe net. În librăriile virtuale, zero. Din anticariatele virtuale, într-unul singur am găsit-o, dar prețul era atât de… nesimțit (250 de lei!!!), încât i-am închis “patronului” fără să mai întreb dacă e loc de tocmeală. Când, într-un final, am găsit un exemplar pe un site de vânzări diverse, la mai puțin de 100 de lei, i-am scris lui Moş Crăciun şi am aşteptat. 🙂

Ştiu, a trecut ceva vreme de la Crăciun, dar treburile de oameni mari au întâietate. Acum, cu ceva timp la dispoziție, îmi permit însă să mă întorc în copilărie ca să văd ce mai face prietena mea, Alisa. Abia aştept să plec iar prin Cosmos cu ea! 🙂