Autor: Constantin Negruzzi
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Mondoro
Anul apariției: 2016
Traducere:
Premieră națională, mondială și intergalactică în lumea bloggerilor: azi îți voi vorbi despre “O alergare de cai”, creația lui Constantin Negruzzi publicată în 1840!!!
(Spune tu dacă nu suntem cel mai original blog din toate timpurile 🙂 !)
Titlul prozaic nu te lasă deloc să ghicești că introduce o nuvelă romantică, aproape melodramatică. Bine, eu una nici după primele paragrafe nu prea m-am prins ce citesc, ocupată cum am fost să mă familiarizez cu limba română de acum două secole. Dar, odată ce i-am prins șpilul, nici că mi-a mai creat probleme. Ba chiar m-am surprins savurând-o cu emoție și duioșie. Bucurându-mă de ea. Ca la întâlnirea cu o veche și dragă prietenă 🙂 .
Două istorii de amor se întrețes în “O alergare de cai”, aproape într-o simetrie perfectă, ceea ce mi-a entuziasmat OCD-ul pe care am reușit să-l păstrez într-o stare latentă toată viața. Ambele se desfășoară la Chișinău, iar în prima – cea dintre autorul-narator și doamna B. – cu care începe și se termină nuvela este intercalată cea de-a doua – dintre poloneza Olga și Ipolit.
Blesteme spectaculoase și cu o rată de succes de 100 %
Olga este personajul dramatic al nuvelei, căci tânăra atât de frumoasă încât “slujește de îndreptare naturei pentru toate slutele ce a făcut din greșeală” se va sinucide după ce trădarea iubitului îi frânge inima. Impresionată probabil de tragismul poveștii de iubire trăite de Petrarca, unul dintre poeții ei favoriți, gingașa Olga nu va părăsi această lume fără să-l blesteme pe Ipolit într-o manieră spectaculoasă (prin comparație, blestemele de astăzi sunt doar un alint 🙂 ! ) și cu o rată de succes de 100 %.
(Pentru mai multe detalii pe subiect te invit să citești nuvela – că doar n-o să mă apuc să dezvălui taman eu singurul moment mai gotic din ea 🙂 !)
Însă mie nu Olga mi-a trezit interesul, ci doamna B. Care recunosc că mai întâi mi-a provocat un moment de confuzie: te pomenești că doamna B. a lui Constantin Negruzzi este străbunica doamnei T. a lui Camil Petrescu de nu s-a învrednicit niciunul să le dea un nume mai de Doamne ajută bietelor femei!
(Desigur, nu este!)
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
Cum se dădeau pe vremuri… papucii
Doamna B. care îi spune curtezanului său trista poveste a Olgăi se dovedește mult mai temperată în relațiile cu bărbații, mai relaxată în abordarea situațiilor de inimă-albastră și mai calmă în fața avansurilor masculine. Practic, doamna B. experimentează o libertate amoroasă care pe mine m-a uluit având în vedere epoca și moravurile ei.
Sofisticata scrisoare pe care i-o trimite naratorului și prin care, efectiv, îi dă acestuia papucii este o culme a eleganței în dragoste. Căci nicăieri în scrisoare nu se scrie negru pe alb “adio și n-am cuvinte”, doamna B. alegând să vorbească, în schimb, despre moartea cățelului său care “a nenorocit-o”. Și cu toate acestea, la finalul misivei, e clar pentru toată lumea – pentru noi, cititorii, pentru el, destinatarul acelor rânduri – că doamna B. a trecut deja la un alt admirator.
Doamna B. nu este trădată de vreun iubit, ci de… trecerea timpului
Schimbându-si partenerii în funcție de culoarea părului (pare să manifeste o slăbiciune pentru “bălani”), gradul militar pe care îl au sau cât de bine știu să danseze mazurcă, ea nu este însă cu mult mai fericită în amor decât Olga.
Spre deosebire de aceasta, doamna B. nu este trădată de vreun iubit, ci de… trecerea timpului, dușmanul invincibil cu care s-au confruntat îndrăgostiții de când lumea și pământul. Și, tot spre deosebire de Olga, ea va trăi suficient de mult ca să-i vadă efectele în finalul nuvelei.
Un final care îi iese de minune lui Constantin Negruzzi! Melodramatica nuvelă, construită cu cea mai mare grijă la detalii, în care fiecare nou element este introdus doar pentru a echilibra cu rigurozitate un altul se încheie într-un mod absolut surprinzător și sclipitor lăsându-mă cu un zâmbet până la urechi.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
“O alergare de cai” este o mini frescă socială a Chișinăului de mijloc de secol XVIII
Și pentru că alerg departe de spoilere precum caii din titlul lui Negruzzi, îți voi spune doar că revederea după 20 de ani a foștilor amorezi nu se lasă nici cu lacrimi, nici cu regrete, nici cu tristeți. Nu este niciun firicel de romantism în întâlnirea lor. Ba din contră!
Și apropos de caii lui Negruzzi… Perfect constientă de stângăcia comparației care mi-a răsărit pe neașteptate din tastatură în paragraful anterior, te informez că la fel de abrupt introduce și autorul descrierea cursei de cai în povestirea sa. Diferența e că lui îi iese de minune că doar nu degeaba e creatorul nuvelei românești (Mulțumesc pentru carte, doamna profesoară! 🙂 )!
Desigur, “alergarea de cai” nu apare în nuvelă de florile mărului. Evenimentul monden la care asistă tot orașul îi prilejuiește lui Negruzzi nu doar introducerea în scenă a personajelor principale, ci și realizarea unei mini fresce sociale a Chișinăului de mijloc de secol XVIII. În numai câteva pagini, autorul ne familiarizează cu relațiile dintre “prostime” și “privitorii nobili”, dintre civili și militari, dintre “damele frumoase, frumușele și mai slutișoare” și cavalerii lor. Iar pentru aceasta se folosește de o abundență de detalii – veșminte, politețuri, reguli de bună purtare, dar și reguli de concurs… nimic nu este uitat 🙂 .
Umorul și ironia fină de care dă dovadă Negruzzi
Pentru că nu vreau ca recenzia mea să fie mai lungă decât nuvela lui, mă grăbesc să închei, dar nu înainte de a menționa umorul și ironia fină de care dă dovadă un scriitor pe care eu mi-l închipuisem mai degrabă sobru și scorțos, preocupat mai mult de politică și de istorie decât de chestiuni de inimă și așternut.
De exemplu, preferințele feminine ale personajului narator, de o superficialitate delicioasă, sunt expuse pe un ton lejer și amuzat:
Netăgăduit este că eu slăvesc pe toate femeile tinere și cinstesc pe bătrâne în amintirea trecutei lor frumuseți; dar cu toată plecăciunea rog damele care nu vor avea o talie frumoasă să mă ierte dacă le prefer pe cele înalte și subțiri. Asta este o greșeală de care e vinovat gustul meu.
“O alergare de cai”, Constantin Negruzzi
Franchețea acestor considerații m-a făcut să conștientizez cât de dor îmi era să am de-a face cu un scriitor care nu fuge de cuvintele devenite azi “periculoase”. Pentru că Negruzzi nu se ferește să spună lucrurilor pe nume. Naratorul său, ca “un nesimțitor” cum se descrie, vorbește relaxat despre “dame” grase și slabe. Despre frumosi și urâți. Despre defecte fizice și psihice.
Probabil că, dacă ar fi trăit în vremurile noastre, vreun editor i-ar fi cerut lui Constantin Negruzzi fie să cenzureze, fie să modifice comentariul pe care îl face doamna B. când își privește doi curtezani, extrem de diferiți:
Făceam o comparaţie între voi când vorbeaţi; tu atât de negru, el atât de alb; era un contrast de minune.
“O alergare de cai”, Constantin Negruzzi
Și dă-mi voie să cred că Negruzzi nu ar fi acceptat să schimbe nici măcar o virgulă în textul său.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
Ce-am scris când am început să citesc “O alergare de cai” de Constantin Negruzzi
Uneori, alegerile mele literare mă uluiesc până și pe mine. Lasă că nuvela “O alergare de cai” de Constantin Negruzzi nu era pe lista mea de lecturi nici în viața asta, nici în viața următoare. Dar nici măcar nu știam de existența ei pentru că pentru mine Negruzzi era “tăticul lui Alexandru Lăpușneanul”… și cam atât!
Într-o zi însă, am întâlnit-o menționată într-un articol. Și am tresărit! Radarul proprietate personala cu a cărui infailibilitate mă laud a început să urle mai rău ca alertele pe care le primim pe telefoanele mobile: “Trebuie s-o citești urgent! URGENT!”
Prin urmare, m-am îndreptat spre bibliotecă. Doar ca să descopăr, spre marea mea stupoare, că nu dețin nicio carte de Constantin Negruzzi! NICIUNA! Dar cum e posibil așa ceva?!!
Ei, lasă că mi-o comand online. Altă belea! Pentru că, deși găsesc prin librăriile virtuale câteva volume de povestiri ale scriitorului pașoptist, niciunul nu are un cuprins. Păi, și eu de unde știu care conține “O alergare de cai”?!!
Ufff, ce încurcătură!
Pun mâna pe telefon și o sun pe doamna profesoara. Sincer, era cam singura mea speranță! “Doamnaaaaaa, aveți cumva “O alergare de cai”? Și dacă da, nu-i așa că mi-o dați mie??!”
(Aș vrea să nu te aud spunându-mi că sunt îngrozitoare. Că știu că sunt. Dar, după cum au aflat între timp cam toți prietenii mei, când ÎMI TREBUIE o carte, eu nu o iau niciodată cu împrumut. O iau. Punct)
Revenind.
Da, doamna profesoara o are. Și da, sigur că mi-o dă. “Dar, Ana dragă, Negruzzi nu este doar părintele lui Alexandru Lăpușneanul. Ci și creatorul nuvelei românești. Nu așa te-am învățat la ore?!!”
Aoleu! Pardon!
Prin urmare, în acest moment, citesc “O alergare de cai” de Constantin Negruzzi, creatorul nuvelei românești, se știeeeee!!!
foarte util acest articol!
Am citit aceasta carte este foarte buna, o recomand tuturor.