“Moarte în Peru” de Silvia Chindea

Titlu: Moarte în Peru
Autor: Silvia Chindea
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor

Vreau banii inapoi!

Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă

Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)

Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea

TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)

Editura: Tritonic
Anul apariției: 2016
Traducere:

Îţi spuneam cu ceva vreme în urmă că uneori în viaţă ai nevoie şi de cărţi… non-capodopere, cărţi care să NU îţi răstoarne sistemul de valori, care să NU te pună pe gânduri. Cărţi care DOAR să-ţi furnizeze câteva momente plăcute seara, înainte să cazi lat(ă), sau în compania cărora să te uite Dumnezeu pe o plajă…

Iar “Moarte în Peru” de Silvia Chindea FIX asta îţi promite… şi tot asta îţi oferă… Fără să aibă pretenţia de a fi un thriller… intergalactic sau ambiţia de a dezvălui nu ştiu ce mister antic, romanul m-a dus mai degrabă cu gândul la “10 negri mititei”, capodopera Agathei Christie.

Şi aceasta pentru că membrii echipei internaţionale angajate de un milionar excentric pentru a descoperi o comoară colosală în Peru încep să fie omorâţi unul câte unul, în moduri cumplite, ceea ce pune la grea încercare şi experienţa poliţiei locale, dar, mai ales, sentimentele şi abilităţile unei ziariste românce, nimerită absolut întâmplător în acest coşmar.

Angela Brumaru, care se află în Peru ca să se documenteze pentru un articol, descoperă că printre victimele criminalului se află şi una dintre cele mai bune prietene de-ale sale, aşa că, din dorinţa de răzbunare, dar şi pentru că n-am întâlnit până acum un jurnalist adevărat pe care să… nu-l mănânce undeva 🙂 când dă peste un super subiect, îşi începe propria investigaţie.

Pe rând, specialiştii aflaţi în căutarea comorii sunt ba suspecţi, ba (posibile viitoare) victime, dezvăluirea identităţii criminalului luându-mă, recunosc, prin surprindere (jos pălăria pentru Silvia Chindea!, nu aş fi bănuit-o pe persoana respectivă de fapte reprobabile nici măcar de nivelul… ruperii unui mac de pe câmp – să zicem, darămite să otrăvească pe cineva azi ca să moară mâine…  sau pe acolo 🙂 ).

Pe lângă faptul că schema “cine-i criminalul?” îi iese excelent, Silvia Chindea pare să fie şi o fanatică a acţiunii, că nu te lasă să respiri neam. Volumul începe abrupt cu o crimă pe străduţele din Nazca şi aşa o ţine până la final! În plus, nici trecutul Angelei nu e chiar cel mai plictisitor din lume 🙂 , unde mai pui că totul se petrece în oraşul devenit celebru în toată lumea datorită geoglifelor vechi de două mii de ani! Iar milionarul care finanţează expediţia e convins că desenele care continuă să intrige şi azi reprezintă, de fapt, harta care duce la descoperirea comorii.

Cu toate acestea, volumul primeşte de la mine doar trei stele, dar recunosc că motivele acestei evaluări ţin mai degrabă de raţiuni subiective, fiind extrem de probabil ca tu să nu-mi împărtăşeşti părerea, decât dacă eşti construit(ă) după acelaşi calapod.

Prin urmare, să trecem şi la partea pe care o detestă scriitorii şi pentru care ne apreciază cititorii 🙂 : ce nu mi-a plăcut?

1. Personajul principal feminin. Nu ştiu cum s-a nimerit, dar în ultima perioadă, de cand m-am aventurat în lumea autorilor români, am avut de-a face ba cu nişte virgine (mă rog, vorba vine) care leşină în prezenţa unui îndrăzneţ, ba cu nişte versate, dispuse să încerce tot registrul – barbaţi căsătoriţi, străini exotici, lesbiene etc. Iar Angela Brumaru face parte din a doua categorie. Sinceră să fiu, abundenţa de experienţe sexuale ale jurnalistei a făcut să pălească o stea din cele patru la care mă gândisem iniţial… Şi au mai rămas doar trei… (dacă tot numărăm după modelul celor “10 negri mititei” 🙂 ).
2. În anul de graţie 2016, când este plasat subiectul romanului, îmi este imposibil să cred (oricât de mult aş accepta regulile jocului de-a ficţiunea) că un jurnalist român este trimis de redactorul-şef la capătul pământului pentru a scrie un articol despre… virusul Zika (!!!). Dacă există în România la ora actuală o instituţie de presă care să-şi permită financiar un astfel de moft, te rog să-mi spui – mâine îmi depun CV-ul acolo! Îmi pare rău că Silvia Chindea, care se dovedeşte o documentaristă de excepţie cu privire la Peru, geoglife sau anchete criminalistice şi este, în general, extrem de atentă la detalii, nu a cerut părerea vreunui amic ziarist despre acest aspect. Ar fi descoperit că, în prezent, presa abia are bani de o deplasare până la Chişinău!
3. După un roman atât de complex datorită acţiunii de nivel roşu, cu atâtea crime, mistere, suspans etc, m-aş fi aşteptat ca motivaţia criminalului să fie ceva mai serioasă. Adică… dacă tot pleci la vânătoare de oameni, măcar ceva esenţial/cutremurător/profund să te îndemne la a face din crimă un adevărat hobby. Din păcate, nu e şi cazul de faţă…

Îi promit însă Silviei Chindea că dacă în următorul roman o duce pe Angela CHIAR la geoglife, nu doar să se fâţâie în apropierea lor, la adăpostul confortului citadin din Nazca, eu sunt prima la librărie să-l cumpăr. Nu de alta, dar cred că aventura o va obosi într-atât pe românca noastră încât n-o să-i mai ardă de scene fierbinţi când revine la hotel. Plus că ruinele şi vestigiile sunt marea mea pasiune (“Fi-ţi-ar pietrele să-ţi fie”, o aud pe Anto, colega de blog) câtă vreme sunt făcute de mâna omului, pietrele… naturale, ca să zic aşa, impresionându-mă rareori – născută la oraş, na!, veşnic îndrăgostită de betoane, deci… mă înţelegi 🙂 . Sper!

CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:

Fiind în plină activitate de mutare – cu toate cărţile, caietele, agendele şi notiţele risipite prin cutii, unele duse deja la noua casă, altele rămase în vechiul apartament, iar cea de-a treia categorie aflată undeva… între cele două locaţii, am oprit pe noptieră un roman care promite să nu-mi solicite prea mult creierul deja epuizat de planuri, schiţe, aranjamente… în fine, înţelegi tu, tot ce implică schimbarea permanentă de domiciliu.

Este vorba de “Moarte în Peru” de Silvia Chindea, carte primită în raftul trimis pentru recenzare/prezentare de către Editura Tritonic (frate, oamenii aceştia ne-au furnizat volume pentru tot anul, jur!!!).

Conform copertei patru, am de-a face cu o expediţie, un oraş mitic, nişte specialişti din domenii variate şi… o crimă. PERFECT! Dacă tot n-am avut timp de un text în care să-ţi vorbesc despre titlurile pe care eu le-aş fi considerat potrivite pentru mini-vacanţa de 1 Mai, aşa cum mi-aş fi dorit, măcar de o recomandare pentru vacanţa de vară sper să mă scot!

Cartea poate fi cumpărată online de AICI