Misterul din jurul morţii lui Christopher “Kit” Marlowe – Ana are carti!

Misterul din jurul morţii lui Christopher “Kit” Marlowe

Puţini scriitori au avut parte de portrete atât de contradictorii precum Christopher “Kit” Marlowe (1564-1593). Şi mai puţini sunt presupuşi spioni, înconjuraţi de zvonuri, cu o moarte învăluită în mister. 

Ca dramaturg, poet şi traducător, Marlowe este considerat drept una dintre cele mai importante personalităţi ale vremii sale, autor al unor opere care rezistă şi în perspectiva vremii. Ca om el a avut parte de epitete dintre cele mai puţin onorante: scandalagiu, eretic şi homosexual, precum şi “magician”, “duelist”, “consumator de tabac”, “falsificator” şi ”desfrânat”. 

În bună măsură, aceste caracteristici contradictorii vin din faptul că s-au păstrat puţine documente relevante despre Marlowe. Interpretările divergente ca şi interesul pentru personalitatea sa, mai ales pentru latura sa „de scandal”, oglindite în diferite scrieri, au alimentat un adevărat „mit”, care preocupă pe cercetători, scriitori şi chiar un public mai larg până în ziua de astăzi.

Spion? 

Deşi o lucrare consacrată lui Marlowe de Park Honan (2005) se subintitulează „Poet şi spion”, documente directe care să ilustreze activitate informativă a poetului lipsesc.  De altfel, în a sa „Istorie a spionajului” (2006), Terry Crowdy consideră că „dacă nu ar fi fost celebritatea sa ca scriitor şi împrejurările dubioase ale morţii sale, spionul Marlowe nu ar fi putut fi amintit deloc”, scrie Historia.  

De fapt, singura împrejurare în care se face referire la activităţi care l-ar putea incrimina pe Marlowe ca spion are loc în 1587 când Universitatea din Cambridge a ezitat să îi acorde titlul de „Master of Arts”, dând crezare zvonului că Marlowe s-ar fi convertit la religia romano-catolică şi că intenţiona să meargă la şcoala engleză din Reims pentru a se pregăti de preoţie. Atunci se face referire la faptul că Marlowe ar fi lipsit perioade îndelungate de la cursuri şi ar fi făcut cheletuieli peste veniturile sale, mai ales în localuri.

În cele din urmă, titlul de „Master of Arts” îi este acordat lui Marlowe la intervenţia Consiliului de stat al Angliei care îl elogiază pentru “comportament loial”. Scrisoarea din 29 iunie 1587 menţionează „unspecified affaires” („afaceri nespecifice”) care „serveau în beneficiul ţării sale” (“matters touching the benefit of his country”).

 O serie de cercetători consideră totuşi că, în ultimă instanţă, nici o dovadă directă nu susţine teoria conform căreia Marlowe ar fi acţionat ca spion, deşi el a servit, în mod evident, Guvernul într-o anumită măsură. 

Acuzaţii grave 

În 1592, Marlowe a fost arestat în oraşul olandez Flushing sub acuzaţia că a falsificat monede. Conform uzanţelor, a fost trimis în faţa Marelui Vistier care nu a pronunţat însă nicio condamnare împotriva lui.

Apoi a fost acuzat de ateism de un informator numit Richard Baines. De asemenea, guvernatorul de Flushing a raportat că Marlowe ar fi avut intenţia de a trece de partea catolicilor, ceea ce putea fi considerat, în viziunea autorităţilor protestante, un act de ateism.

Baines a prezentat autorităţilor o scrisoare conţinând opinia condamnabilă a unui anume Christopher “Marly” asupra religiei şi dispreţul acestuia faţă de cuvântul Dumnezeu. El mai pretindea şi că Marlowe avea o slăbiciune pentru biserica catolică. Astfel de afirmaţii au fost făcute şi de un apropiat al lui Marlowe, Thomas Kyd după ce a fost încarcerat şi, posibil, torturat.

Au existat unele opinii conform cărora Marlowe a încercat să facă publice asemenea opinii şi prin piesele sale, acuzaţie destul de şubredă dat având în vedere că acestea trebuiau aprobate de către “Maestrul de ceremonii” înainte de a putea fi jucate, cenzura publicaţiilor fiind sub controlul Arhiepiscopului de Canterbury.

O altă acuzaţie care a planat asupra lui Marlowe a fost aceea de homosexualitate, dar ea a fost formulată în termeni destul de vagi. Acelaşi Richard Baines a făcut o listă lungă de acuzaţii împotriva lui Marlowe după arestarea acestuia în Flushing, în care, între altele, se arată că acesta s-ar fi exprimat că “toţi cei care nu iubesc tutunul şi băieţii sunt nebuni.” Pe de altă parte, unii cercetători au calificat afirmaţiile lui lui Baines drept “mărturie neverosimilă”.

Este adevărat că sunt puţine mărturii despre vreo relaţie cu o parteneră feminină a lui Marlowe.

Accident? 

În cartea „Palladis Tamia” publicată în 1598 de Francis Meres, se afirmă că Marlowe a fost “înjunghiat mortal de către un servitor de la un bordel, un rival de-al său în iubirile sale desfrânate”.

În „Dictionary of National Biography” (1917), sir Sidney Lee scrie că „Marlowe a fost ucis într-o încăierare între oameni beţi şi această constatare este considerată ca valabilă până astăzi”.

Într-adevăr, cea mai răspândită variantă care a circulat până astăzi este că Marlowe, care era considerat a avea un caracter violent, a fost ucis accidental într-o încăierare spontană.

Potrivit raportului procurorului, care a anchetat cazul, martorii au declarat că unul dintre cei prezenţi, Frizer, s-a certat cu Marlowe, adresându-i “tot felul de cuvinte răutăcioase”. Marlowe a luat pumnalul lui Frizer şi l-a atacat, iar acesta a ripostat şi l-a înjunghiat accidental pe Marlowe care a murit pe loc.

Instanţa a decis că Frizer a acţionat în autoapărare şi peste o lună a fost iertat. Marlowe a fost înmormântat în mare grabă într-un loc nemarcat în curtea bisericii St. Nicholas, Deptford, pe 1 iunie 1593. 

Asasinat ? 

Suspiciunea de asasinat a fost formulată pentru prima oară în 1925 de cercetătorul Leslie Hotson, în lucrarea „The Death of Christopher Marlowe” în care se afirmă că, de fapt, evenimentele s-au petrecut în casa văduvei Eleanor Bull din Depfort şi nu într-o tavernă, aşa cum se spune adesea, chiar şi în unele biografii. Proprietara casei ar fi avut “legături cu reţeaua de spioni a stăpânirii”, iar cei trei bărbaţi care au fost de faţă, Ingram Frizer, Nicholas Skeres şi Robert Poley, erau, de fapt, angajaţi ai lui Francis Walsingham, şeful serviciului secret al reginei.

Martorii aveau relații nu numai cu spionajul, ci şi cu lumea interlopă londoneză. Frizer şi Skeres au fost de asemenea cunoscuţi ca şi cămătari şi şarlatani, aşa cum arată înregistrările de la Curte. 

Celălalt, Robert Poley, aducea corespondenţa confidenţială a reginei, dar, în loc să o livreze, şi-a petrecut întreaga zi cu Marlowe şi cu ceilalţi doi.

Dacă într-adevăr Marlowe a fost asasinat poate fi formulată întrebarea care a fost motivul acestui act. Faptul că martorii erau personaje ale lumii spionajului poate indica drept motiv o cauză din acest mediu. S-a formulat ipoteza că, de fapt, Marlowe ar fi fost un agent dublu, acţionând şi pentru partida catolică. De asemenea, s-a considerat că ar fi fost asasinat pentru a se preîntâmpina „dezertarea” în această tabără.

În tot cazul, motivele asasinării lui Marlowe, dacă aceasta a avut într-adevăr loc, rămân necunoscute şi, în tot cazul, nu depăşesc stadiul de ipoteze. Cele trei persoane care ar fi asistat la acest asasinat au dispărut, fără a se mai fi ştiut ceva de soarta lor, la fel şi judecătorul care a constatat moartea lui Marlowe.  

Dispărut ? 

Prima carte în care se afirmă că moartea lui Marlowe a fost înscenată apare încă în 1895 („It was Marlowe”). În ea se arată că, de fapt, Marlowe este autorul real al piesei „Hamlet” concepută după decesul său fals.

Adepţii teoriilor conspiraţiei au îmbrăţişat cu mare entuziasm ipoteza conform căreia, după acest deces înscenat, Marlowe şi-ar fi atribuit numele William Shakespeare continuând să scrie piese. Majoritatea cercetătorilor resping însă această presupunere.

Apariţia unor asemenea teorii a fost înlesnită de faptul că documente scrise despre moartea lui Marlowe nu au fost descoperite niciodată. Există şi supoziţia că în locul lui Marlowe a fost îngropat alt personaj care fusese executat cu puţin timp înainte, iar autorul s-a refugiat în altă ţară.. 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate