A scris celebrul roman “Micuţele doamne”, dar Louisa May Alcott chiar a fost… o doamnă :) ?
Micutele doamne

A scris celebrul roman “Micuţele doamne”, dar Louisa May Alcott chiar a fost… o doamnă :) ?

Micutele doamne

Cum am început să scriu o recenzie despre atât-de-cumintele roman “Micuţele doamne” şi am sfârşit prin a-ţi povesti despre atât-de-neobişnuita viaţă a autoarei Louisa May Alcott 🙂 !

Unele dintre cele mai emoţionante mesaje pe care le-am primit de când am deschis uşa blogului anaarecarti.ro şi te-am invitat înăuntru au venit de la părinţi de adolescenţi.

Copleşiţi de vrăjitorii, vampirii şi vârcolacii care bântuie în ultimii ani titlurile din categoria “young adult fiction”, după cum o numesc editorii, câţiva părinţii m-au întrebat ce părere am despre ele şi ce cărţi “clasice” le-aş recomanda totuşi să încerce să strecoare printre lecturile copiilor.

Micutele-doamne

Acum… Cine mă cunoaşte ştie că eu iau foarte în serios astfel de mesaje, oricât de sortit eşecului mi s-ar părea demersul în sine. Căci, după ce ai urmărit cu sufletul la gură peripeţiile lui Harry Potter, cred că greu, foarte greu mai poţi rezona cu aventurile Olguţei din La Medeleni, să zicem.

“Micuţele doamne”, un roman încântător în anacronismul său

Dar pentru puştii şi, mai ales, puştoaicele care ţin neapărat să-mi demonstreze că mă înşel (şi, vai!, cât îmi doresc ca aceşti copii chiar să existe), eu tot insist să trec pe lista de recomandări “Micuţele doamne”, romanul care i-a adus celebritatea Louisei May Alcott.

Nu voi intra acum în detaliile poveştii. Au fost atâtea ecranizări şi găseşti atâtea rezumate pe internet încât consider că ne-am pierde reciproc timpul. Vreau doar să-ţi spun că în anacronismul său, istoria celor patru surori March, desfăşurată pe fundalul unei Americi sfâşiate de Războiul Civil, este o pledoarie delicată şi încântătoare, chiar dacă un pic moralizatoare, pentru bun-simţ şi buna-creştere. Pentru o eleganţă “cum se cade” (scris unit sau separat :), după cum doreşti!). Pentru onestitatea care îţi permite să-ţi trăieşti viaţa aşa cum vrei tu şi nu cum cred alţii.

Micutele doamne

“Micuţele doamne” le eclipsează total pe rebelele de azi

Cu fustele ei lungi şi gulerele închise bine la gât, cu manierele-i apretate şi cuvintele atent alese, Jo March este rebela care le eclipsează total pe tinerele din ziua de azi, cu ciorapii lor sfâşiaţi şi limbajul colorat. Decisă să evadeze din căldura, desigur, cam plictisitoare a unei case pline de iubire pentru o atât de improbabilă şi neliniştitoare cariera literară, Jo este purtătoarea de cuvânt nu doar a familiei, ci şi a unei epoci care, deşi apuse, tot reuşeşte să sclipească prin valori morale despre care eu una mă încăpăţânez să cred că nu se vor perima niciodată.

Biografii Louisei May Alcott susţin că scriitoarea a împrumutat multe dintre propriile-i trăsături personajului Jo. Multe, dar nu toate… 🙂

Până la “Micuţele doamne” a scris thrillere gotice senzaţionale

Deşi la fel de băieţoasă şi de încăpăţânată ca Jo, Louisa a fost, mai degrabă, în conflict cu propriul tată, filozoful transcendentalist Bronson Alcott. Acesta s-a plâns toată viaţa de temperamentul fiicei sale, asta când nu era ocupat să protejeze râmele şi să propovăduiască veganismul cu mult înainte ca acesta să existe.

Reproşurile nu au încetat nici măcar atunci când Louisa va ajunge să-şi susţină financiar părinţii şi cele trei surori. Pentru aceasta, fata acceptă tot felul de slujbe plictisitoare, în timp ce tot ce-şi dorea nu era decât să scrie. Ceea ce şi face. Scrie mult, împrăştiat, neglijent şi este respinsă de editori care îi reproşează calitatea scriiturii. Dar nu se lasă, scrie şi mai mult, rescrie, aruncă, şterge, o ia de la capăt. Încăpăţânarea ei dă roade şi va începe să publice, sub tot felul de pseudonime dubioase, thrillere gotice senzaţionale, cu accente horror şi – susţin criticii – uşor obscene, pe care eu sunt ABSOLUT DISPERATĂ să le citesc 🙂 .

“Micuţele doamne e doar un terci moralizator pentru copii”

În 1868 editorul îi cere să scrie o poveste pentru fete. Ai putea crede că nimic nu poate fi mai uşor pentru o tânără cu trei surori, cu experienţa de educatoare şi cu apetenţa pentru scris. Însă…

Eu nu prea mă dau în vânt după lucruri de genul acesta. Nu mi-au plăcut niciodată fetele şi nici n-am avut de-a face cu prea multe, exceptându-le pe surorile mele. Poate că joculeţele noastre ciudate şi experienţele vor fi considerate interesante, deşi mă îndoiesc.

Louisa May Alcott, Jurnal

În ciuda reţinerilor ei, romanul “Micuţele doamne” vede lumina tiparului în doar trei luni, devenind imediat un best seller. „E doar un terci moralizator pentru copii”, avea să replice Louisa May Alcott, dezgustată de propria-i creaţie pe care, ce ironie!, o semnează cu numele real şi care avea să-i rezolve problemele financiare. Desigur, cu acelaşi dezgust :), Alcott va mai scrie câteva “terciuri moralizatoare” şi bine remunerate.

Îndrăgostită de toţi… plicticoşii

În ciuda uzanţelor impuse de societate, Louisa May Alcott a ales să nu se căsătorească niciodată, dar idilele pătimaşe nu au lipsit din viaţa ei.

Prima ei mare dragoste a fost Henry David Thoreau, celebrul filozof şi naturalist american, pe a cărui carte, “Walden”, mi s-a pus pata s-o citesc chit că n-aş trăi în mijlocul naturii nici plătită. Însă atâta m-am lovit de acest titlu în ultimii doi ani, în care pandemia i-a făcut pe mulţi să se gândească la viaţa simplă, “de la ţară”, încât trebuie să văd odată pentru totdeauna despre ce e vorba.

Plus că sunt curioasă să înţeleg ce a atras-o pe atât de nonconformista Alcott, pe care eu o consider mai degrabă o fată de oraş, la un individ care mie mi se pare taaaaare plictisitor, cu grave probleme de igienă (după cum susţin biografii) şi care a trăit câţiva ani în inima pădurii, într-o casă ridicată cu propriile-i mâini. Că totuşi Thoreau nu-mi pare chiar un Momoa… dacă înţelegi ce vreau să zic :).

Scria scrisori lungi de dragoste pe care, din fericire, nu le-a trimis niciodată

Poetul şi eseistul Ralph Waldo Emerson a fost o altă mare pasiune a Louisei May Alcott. Îndrăgostită până peste urechi de mult mai bogatul ei vecin (şi mult mai vârstă, în treacăt fie spus!), tânăra obişnuia să-i lase flori în pragul uşii şi să-i scrie scrisori lungi de dragoste pe care nu a avut niciodată curajul să i le trimită. Ceea ce pe mine nu poate decât să mă bucure, având în vedere că Emerson mi se pare moartea pasiunii atunci când scrie despre iubire, după cum urmează:

…un foc care, aprinzând primii cărbuni în ungherul îngust al unei profunzimi tainice, născut dintr-o scânteie rătăcitoare a unei alte inimi tainice, străluceşte şi se măreşte până când încălzeşte şi radiază asupra a nenumăraţi bărbaţi şi femei, asupra inimii universale a tuturor, şi astfel luminează întreaga lume şi întreaga natură cu flăcările sale generoase.

Ralph Waldo Emerson, eseul “Iubire”

(Să ridice mâna cine nu a început să caşte de la a doua virgulă 🙂 )

Otrăvită cu mercur

În timpul Războiului Civil, Louisa May Alcott, care lucra ca infirmieră, se îmbolnăveşte grav. Biografii nu cad de acord: unii spun că a fost vorba de pneumonie, alţii – de tifos. Însă indiferent de diagnostic, Louisa May Alcott a primit un tratament cumplit: injecţii cu un compus pe bază de mercur despre care se credea că elimină toxinele din organism. Mercurul avea să-i distrugă definitiv corpul.

Practic, Louisa May Alcott a fost otrăvită cu mercur. I s-a umflat limba, i s-au inflamat gingiile şi i-a căzut părul. Nu există niciun tratament pentru afecţiunea ei, procesul era ireversibil, şi s-a luptat cu efectele nocive ale tratamentului cu mercur încă douăzeci şi cinci de ani. Avea să-i supravieţuiască excentricului şi dominatorului ei tată doar două zile de la moartea acestuia. A avut grijă să se achite de obligaţii până în ultima clipă. În timp ce se ocupa de înmormântarea lui Bronson Alcott, se destăinuia tainicului său jurnal: „Îmi voi gasi oare vreodată timp să mor?” Pe 6 martie 1888, în sfârşit şi-a făcut timp.

Robert Schnakenberg, “Viaţa secretă a marilor scriitori”

Dependentă de opiu

Din cauza tratamentului cu mercur, Louisa May Alcott devine dependentă de… opiu. După ce i se prescrie laudanum, un medicament din opiu care o ajuta să doarmă, scriitoarea nu-şi mai poate imagina viaţa fără el. Mai mult, drogul ajunge să joace un rol important şi în scrierile sale, multe dintre personajele lui Alcott suferind de o formă sau alta de dependenţă.

Desigur, e vorba despre scandaloasele romane de consum scrise de ea sub pseudonim, nu de atât de regulamentarele “Micuţele doamne”.  Astfel, fetele rele ale lui Alcott consumă opiu şi fumează haşiş, exclamă: „Mi-aş vinde fericita viaţă lui Satan”, iar băieţii răi le seduc pe tinerele inocente… drogându-le.  

În loc de concluzie şi ca să revenim de unde am plecat 🙂

Aş recomanda oricând “Micuţele doamne” tinerei generaţii, în timp ce biografia autoarei sau titlurile ei senzaţionaliste… nu prea. Acestea mi se par, în schimb, esenţiale pentru doamnele respectabile precum proprietara acestui blog 🙂 , deci ştie cineva pe unde le găsesc?!

Cartea poate fi cumpărată online, în diverse variante, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!