Londra: biografia unui oraș de Peter Ackroyd este o călătorie literară în metropola britanică, din preistorie și până în zilele noastre.
„Gălăgioasă și nepieritoare”, însetată de spectacole și plăceri, violentă, periculoasă, excentrică și captivantă, Londra este mai mult decât un oraș. Din preistorie și până astăzi, viața a palpitat cu forță în metropola britanică. I-a conferit puterea să se ridice de fiecare dată din ruine și să o ia mereu de la capăt cu o energie nouă. Londra contrastelor, cea cosmopolită și cea pestilențială, urbea vorace care îi „devorează” pe cei ce se adăpostesc între zidurile ei este mai mult o stare de spirit, se aseamănă cu o ființă vie. Din acest motiv pentru a o descrie este nevoie nu de o istorie, ci de o biografie.
Prolificul Peter Ackroyd, autor a peste 50 de cărți, figură proeminentă a culturii și literaturii engleze, semnează Londra: biografia unui oraș, carte publicată de Editura Trei.
Dacă Londra și-ar fi putut alege cronicarul, cu siguranță acesta ar fi Peter Ackroyd.
Vanity Fair
Și, într-adevăr, lucrul este confirmat și de scriitorul britanic, care se declară iremediabil îndrăgostit de capitala Marii Britanii – orașul său natal, de altfel.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI
„Londra: biografia unui oraș” se citește ca un roman
Majoritatea romanelor scrise de Akroyd au acțiunea plasată în Londra și nu întâmplător.
Unul dintre motive este că sunt londonez. M-am născut aici și am fost întotdeauna interesat de orașul în sine. În plus, cred că scriitorii ar trebui să aibă un spațiu imaginar în care să se miște, iar acesta se întâmplă să fie al meu. Probabil că este vorba, în parte și despre faptul că sunt familiarizat cu istoria Londrei, așa că totul vine de la sine.
Peter Akroyd
În Londra: biografia unui oraș, scriitorul britanic adoptă un stil la fel de neconvențional precum însăși istoria metropolei. „Unele persoane vor obiecta că o atare biografie nu poate face parte dintr-o istorie autentică. Recunosc culpa și invoc în apărarea mea argumentul că mi-am strunit stilul analizei pe potriva naturii subiectului”, explică Akroyd. Londra: biografia unui oraș este așadar nu o lucrare pur istorică, ci una scrisă cu condeiul unui romancier talentat, care-și propune să atragă cititorii într-un fascinat spațiu imaginar.
Cartea are la bază o documentație bogată, așa încât sunt marcate reperele istorice importante. Aflăm, de exemplu, că prima expediție a lui Cezar în Britania a fost în anul 54 î.H., când a primit orașul denumirea de Londinium (43 p.H.), când a fost pavată prima stradă (1442) sau când au apărut cafenelele (1652). Londra a avut primul teatru în 1663, în 1801 număra deja un milion de locuitori, iar în 1858, „Marea duhoare” duce la implementarea sistemelor sanitare ale lui Bazalgette.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI
Un capitol întreg dedicat salubrității megapolisului
Dar Peter Akroyd nu alcătuiește o istorie, ci construiește un portret. Scriitura sa este pasională, plină de culoare și de amănunte inedite pentru cititori. Spre exemplu, în capitolul numit „Deșeuri”, scriitorul britanic se concentrează asupra salubrității megapolisului. Primele toalete publice au fost construite în secolul al XIII-lea, deși în fapt reprezentau o gaură într-o scândură, pe lângă pârâuri sau afluenți. În secolul al XV-lea, apar „casele de ușurare”, dacă nu mai sofisticate, cel puțin mai încăpătoare.
Despre confort însă, nu poate fi vorba. În 1275, călugării carmeliți îl înștiințează pe Eduard I „că exalațiunile putregăioase dintr-acolo biruie chiar și tămâia din timpul slujbelor, iar moartea a câtor și mai câtor dintru Frăția noastră li se datorește”.
Cantitatea uriașă de informație pe care Peter Akroyd o include în Londra: biografia unui oraș este organizată pe teme și subiecte. Astfel, scriitorul oferă detalii despre vremea londoneză, arta spectacolului, despre mirosurile Londrei sau practicile de eliminare a deșeurilor („Londonezii sunt fascinați de excremente” aflăm de la Peter Akroyd). Marile incendii și epidemii, pasiunea pentru alcool, clubbingul, sexul, celebra ceață, închisorile, sinuciderile și zvonistica sunt alte teme dezvoltate.
Autorul lasă impresia că îl interesează, în primul rând, să ofere cititorilor săi nu atât simple informații despre Londra, cât să deschidă o cale de acces spre inima ei. Așa cum o descrie Peter Akroyd, Londra se poate mirosi, gusta și imagina și, mai ales, se poate cunoaște nu din exterior, ci prin experiența intimă a fiecărui cititor. Din acest motiv, așa cum nota Daily Mail, „nu este nicio exagerare să spunem că «biografia Londrei» este cartea de căpătâi a acestui oraș”.