Pozele care mi-au amintit de ceaţa din romanul “Bleak House” al lui Dickens – Ana are carti!

Pozele care mi-au amintit de ceaţa din romanul “Bleak House” al lui Dickens

Ceaţa din “Casa umbrelor” (“Bleak House”), romanul lui Charles Dickens,… mi-a bântuit liceul şi facultatea.  Fragmentul acela pe care n-o să-l uit cât voi trăi – “Fog everywhere. Fog up the river…, fog down the river…” – s-a întors la mine în toate formele posibile de tortură: lucrare de control /teză /olimpiadă / examen de bac.

casa-umbrelor-volumul-211923Apoi, în facultate, când am ajuns la Dickens şi am auzit-o pe profesoară că ne întreabă dacă am citit “Bleak House”, jur că am crezut că ne ia peste picior. Din păcate pentru noi, ea chiar vorbea serios!

Din cauza aceasta nici nu pot să-ţi spun dacă romanul acesta mi-a plăcut sau nu. Habar n-am!

Şi tot din cauza aceasta, când am văzut fotografiile de pe boredpanda.com, nu m-am putut abţine să nu mă gândesc la “Bleak House”. E drept, romanul lui Dickens a fost publicat în 1853, iar imaginile au fost realizate circa 100 de ani mai târziu, dar cifrele n-au fost niciodată punctul meu forte.

Şi pe cât de mult am detestat paragraful cu pricina, pe atât de mult mi-au plăcut pozele acestea care au ca subiect exact ceaţa londoneză!!!

london-fog-old-vintage-photography-20th-century-32-57a892cf8db55__700london-fog-old-vintage-photography-20th-century-19-57a892ab6e53f__700london-fog-old-vintage-photography-20th-century-1-57a89285323c7__700

Dacă rândurile mele nu te-au descurajat, romanul “Casa umbrelor” poate fi cumpărat online de AICI, de AICI (varianta în limba engleză), de AICI, de AICI sau de AICI

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate