Pe 28 aprilie 1955, scriitorul american John Steinbeck îi trimitea o scrisoare lui Marilyn Monroe pentru a-i cere o favoare. Îi promitea la schimb „o cheie de la intrarea doamnelor la Fort Knox”, baza militară din Kentucky.
John Steinbeck, autorul celebrelor romane „Fructele mâniei”, ”La răsărit de Eden”, „Şoareci şi oameni”, era cunoscut pentru faptul că nu avea răbdare să dea autografe. Nici nu suporta să stea de vorbă cu tineri scriitori în căutare de sfaturi pentru a fi publicaţi de edituri.
După cum punctează Keith Ferrell în biografia scriitorului, ”John Steinbeck: The Voice of the Land”, nu îi plăceau „oamenii care nu citesc niciodată cărţi, dar cărora le place să întâlnească autori”.
Totuşi, în aprilie 1955, Steinbeck avea să ajungă el însuşi în postura pe care o dispreţuia. Atunci a fost nevoit să îi ceară un autograf actriţei Marilyn Monroe.
Totul a pornit de la Elaine, soţia scriitorului, care i-a spus nepotului lor că „unchiul John” a întâlnit-o pe actriţa de care el era de-a dreptul îndrăgostit. La scurt timp, scriitorul era nevoit să îi ceară lui Monroe o fotografie cu un autograf, iar scrisoarea pe care i-a trimis-o arată umorul lui Steinbeck chiar şi în situaţiile în care se simţea inconfortabil.
„Dragă Marilyn,
În toată experienţa mea de până acum nu am cunoscut niciodată pe cineva care să ceară un autograf pentru el însuşi. E mereu pentru un copil sau pentru o mătuşă bătrână, ceea ce devine foarte obositor, după cum ştii mai bine decât mine.
De aceea, cu o anumită greaţă, îţi spun că am un nepot care trăieşte în Austin, Texas, al cărui nume e Jon Atkinson. E cu un picior în pragul pubertăţii, dar asta e doar una dintre problemele lui. Cealaltă eşti tu. Ştiu că nu eşti făcută din eter ceresc, dar el nu ştie. O sugerare a faptului că ai funcţii (ale organismului- n.r.) normale l-ar şoca profund şi nu am de gând să fiu eu cel care îi spune.
Într-o călătorie în Texas, soţia mea a făcut greşeala fatală de a-i spune lui Jon că te-am cunoscut. Nu o prea crede, dar respectul lui pentru mine a crescut. Acum, mi se cer tot felul de favoruri prosteşti, aşa că nu am nicio ezitare să îţi cer unul ţie.
Ai vrea să îi trimiţi… o poză cu tine, poate într-o dispoziţie feciorelnică meditativă? Să i-o dedici lui şi să-i arăţi astfel că eşti conştientă de existenţa lui? E deja sclavul tău. Astfel ar deveni al meu. Dacă accepţi, o să-ţi trimit o cheie de la intrarea doamnelor de la Fort Knox. În plus, te voi plăcea foarte mult.
Al tău, cu sinceritate, John Steinbeck”.
