“Istoria iubirii” de Nicole Krauss – o mare poveste de dragoste care traversează spaţiul şi timpul, din Polonia anilor ’40 până în New York-ul zilelor noastre – a fost ecranizată cu titlul “Povestea iubirii” de regizorul Radu Mihăileanu.
O nouă ediţie a romanului, având afişul filmului pe copertă, apărută simultan cu premiera filmului din cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) 2017, este disponibilă în librăriile din toată ţara, se arată într-un comunicat al editurii.
CITEŞTE “RECENZIA” ROMANULUI AICI
Publicat în Statele Unite în 2005, romanul “Istoria iubirii” i-a adus lui Nicole Krauss consacrarea internaţională, scriitori importanți precum laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, J.M. Coetzee sau Susan Sontag remarcând naşterea unei voci de anvergură a literaturii contemporane sub condeiul tinerei scriitoare americane.
Romanul “Istoria iubirii” a fost desemnat Cartea anului de Amazon.com şi s-a numărat printre cărţile finaliste la Orange Prize, Prix Femina Étranger şi Prix Médicis Étranger, fiind recompensată cu William Saroyan Prize for International Literature şi Prix du Meilleur Livre Étranger.
Romanul a fost tradus în peste 30 de ţări, printre primele ediţii străine numărându-se şi cea în limba română, publicată în colecţia Raftul Denisei la Editura Humanitas Fiction, în versiunea regretatei Antoaneta Ralian.
„Prin “Istoria iubirii”, Nicole Krauss a intrat cu drepturi depline în lumea literelor americane.“ Susan Sontag
„Un roman minunat, plin de tandreţe şi originalitate.“ J.M. Coetzee
„O carte tristă şi frumoasă, în care destinele omeneşti se întrepătrund labirintic, iar poveştile intră una într-alta asemenea păpuşilor ruseşti.“ The Times
Nicole Krauss s-a născut în Brooklyn, în 1974. În 1992 este primită la Stanford University, unde obţine o diplomă de excelenţă în literatura engleză şi scrie poezie sub îndrumarea poetului Iosif Brodski. În 1993 debutează ca poetă, iar în 2002 se numără printre finaliştii la Yale Younger Poet’s Prize; tot atunci poemele ei ajung în paginile publicaţiilor The Paris Review, Ploughshares şi Doubletake. În 1996 urmează un masterat în istoria artei la Oxford University, desăvârşindu-şi studiile la Courtauld Institute din Londra.
Primul său roman, Un bărbat intră în cameră (Man Walks into a Room; Humanitas Fiction, 2011), apare în 2002 şi este finalist la Los Angeles Times Book of the Year.
În 2005 publică bestsellerul internaţional Istoriaiubirii (The History of Love; Humanitas Fiction 2007, 2012, 2017). În 2007 prestigioasa revistă Granta o include pe Nicole Krauss printre cei mai buni tineri romancieri americani, iar în 2010 The New Yorker o alege pe lista celor mai buni 20 de scriitori sub 40 de ani.
Cel de-al treilea roman al lui Nicole Krauss, Marea casă (Great House, 2010; Humanitas Fiction, 2012), se bucură de un enorm succes de critic şi de public, fiind finalist la National Book Award şi Orange Prize.
Proza ei a apărut în The New Yorker, Harper’s, Esquire, Best American Short Stories, iar cărţile ei sunt traduse în peste 35 de limbi. Noul ei roman, Forest Dark, apare în septembrie 2017, drepturile pentru traducerea noului roman fiind cumpărate de Editura Humanitas Fiction.