Volumul „Originile tale. Eliberează‑te de tiparele familiale, trăiește-ţi viaţa și dă‑ţi voie să iubești”, bestseller național în SUA, va fi lansat în premieră în România la Editura Trei, în cadrul Bookfest.

Cărţile pe care le citeau europenii acum 300 de ani trezesc şi curiozitatea cititorului de azi.
O altă carte cu titlul ”Fire and Fury” a ajuns bestseller în Statele Unite după ce un număr foarte mare de persoane a confundat-o cu volumul lui Michael Wolff, scrie ABC News.
“Istoria iubirii” de Nicole Krauss – o mare poveste de dragoste care traversează spaţiul şi timpul, din Polonia anilor ’40 până în New York-ul zilelor noastre – a fost ecranizată cu titlul “Povestea iubirii” de regizorul Radu Mihăileanu.
Brent Underwood a dezvăluit într-un articol pentru publicaţia Quartz modul în care a reuşit să devină autor cu o carte bestseller pe Amazon în cinci minute cheltuind trei dolari.