Honore de Balzac, unul dintre cei mai mari scriitori realişti francezi, a trăit aproape o jumătate de secol, timp în care a scris cel mai mare ciclu de romane din lume: ,,Comedia umană”. Deși foarte ocupat – lucra 16 ore pe zi, și-a făcut totuși timp pentru trei poveşti de iubire spectaculoase.
Cu ale sale romane – ,,Iluzii pierdute”, ,,Moş Goriot”, ,,Eugenie Grandet”, ,,Femeia la 30 de ani” sau ,,Crinul din vale”, Balzac a depăşit statutul de scriitor şi a devenit un etalon, astfel că vorbim astăzi despre stilul balzacian. În epocă însă, Balzac nu era considerat un scriitor genial şi nici demn de a fi academician. Era însă un bărbat apreciat în rândul reprezentantelor sexului frumos şi a fost protagonistul a trei poveşti de iubire spectaculoase, aşa cum a fost şi scurta sa viaţă.
Despre tatăl scriitorului, Bernard Balssa, s-a scris că a fost un regalist convins şi că ar fi fost ghilotinat dacă în ultima clipă nu ar fi fost salvat prin intervenţia unui prieten. Trimis în Armata din Nord ca ofiţer responsabil de serviciul aprovizionare, Bernard Balssa s-a căsătorit cu Anne Charlotte Sallambier, fiica şefului său, la origine un bogat negustor de postav. După căsătorie, Bernard Balssa a fost numit director de spital regal şi şi-a făcut loc în rândul oamenilor avuţi, astfel că, deşi la naştere era ,,fiul pălmaşului Balssa”, a reuşit să îşi transforme numele în ,,de Balzac”.
Pe 20 mai 1799, atunci când Bernard Balssa avea 53 de ani, soţia sa – de fapt, mult mai tânăra sa soţie, căci era cu 32 de ani mai mică – l-a adus pe lume primul copil al familiei, un băiat care a primit numele Honore.
Honore de Balzac I-A Făcut Tatălui Său O Mare Promisiune: ,,Eu Voi Fi Rege!”
La finalul epocii napoleoniene, tatăl lui Honore ocupa funcţii tot mai înalte, astfel că s-a mutat din Tours la Paris cu întreaga familie. Îşi dorea enorm ca fiul său să devină un inginer de renume, însă nu acesta era şi visul tânărului. Tatăl şi fiul au ajuns în cele din urmă la un compromis şi Honore s-a înscris la Facultatea de Drept. Nu după mult timp a renunţat însă şi a dat sala de curs de la facultate pe cursurile de literatură, filosofie, teatre şi cafenele.
În 1819, familia Balzac s-a mutat în Villeparisis, însă nu şi Honore. Bătrânul său tată i-a permis să rămână la Paris şi i-a acordat o rentă de 1.500 de franci. Tânărul avea doi ani la dispoziţie să demonstreze familiei talentul său literar. Evenimentul Zilei notează că Laura Surville, sora lui Honore, a dezvăluit într-una dintre scrierile sale că tatăl său i-a spus lui Honore aşa: „În literatură trebuie să fii rege, ca să nu fii ordonanță!”. Replica tânărului nu ar fi întârziat să apară: ,,Eu voi fi rege!”
La finalul celor doi ani de răgaz, în 1821, Balzac a prezentat familiei rodul muncii sale de la Paris, o tragedie în cinci acte – ,,Cromwell”. Primirea a fost dramatică, familia considerând că tânărul nu are nici cea mai mică urmă de talent. Prin urmare, bătrânul Balzac i-a interzis lui Honore să se întoarcă la Paris.
Prima Iubire A Scriitorului – Laure de Berny, o femeie Căsătorită, Cu 22 De Ani Mai Mare
Honore de Balzac a rămas în casa familiei din Villeparisis şi în scurt timp s-a îndrăgostit de Laure de Berny, o femeie de 45 de ani, măritată şi mamă a nouă copii. În ciuda situaţiei complicate, cei doi au avut o relaţie timp de un deceniu. În toată această perioadă, Laure de Berny i-a fost lui Honore mai mult decât iubită. A fost sfătuitoarea sa, sprijin material la nevoie, dar şi persoana care i-a citit manuscrisele şi i-a ghidat condeiul. Laure de Berny a fost sursa de inspiraţie pentru romanele ,,Femeia la 30 de ani”, ,,Iluzii pierdute” sau ,,Crinul din vale”.
Balzac s-a lansat şi în afaceri. A pus bazele unei edituri unde să poată fi utilizate toate inovaţiile vremii în tehnica grafică. Planurile de pe hârtie şi visurile de afaceri ale lui Balzac s-au ruinat însă destul de repede, iar scriitorul a ajuns să aibă datorii de 90.000 de franci. Prin urmare, s-a întors în faţa biroului de scris şi a ajuns să publice şi 100 de lucrări pe an. Impresionant, nu-i aşa? Iată ce mărturisea scriitorul ,,Mă scol la miezul nopții și lucrez șaisprezece ore în șir”.
A doua iubire A Scriitorului – Marchiza de Castries
În anul 1831, Marchiza de Castries, încântată de romanele ,,Fiziologia căsătoriei” şi ,,Şuanii”, a dorit să îl cunoască pe Balzac. În acelaşi timp, Balzac era încântat de ideea de a se lansa în politică şi pentru a avea mai multe şanse la alegeri îşi dorea să se căsătorească cu Eleonore de Trumilly, fiica unui legitimist. Părintele fetei s-a opus însă. Moartea domnului Trumilly în 1832 l-a făcut pe Balzac să creadă că are o şansă la mâna fetei – sau, mai bine zis la averea acesteia, care i-ar fi deschis drumul spre candidatură. În ciuda sfaturilor fostei amante, Laure de Berny, cât şi a actualei, Marchiza de Castries, Balzac a cerut-o în căsătorie pe domnişoara de Trumilly, dar a fost refuzat. Cu iluziile politice astfel năruite, Balzac a pornit împreună cu Marchiza de Castries într-o călătorie în Italia, însă armonia nu şi-a făcut loc în relaţia celor doi.
Între 1829 şi 1848, au apărut marile romane ale Comediei Umane. Balzac spera să devină membru al Academiei Franceze, însă iluziile i-au fost spulberate de refuzul reprezentanţilor prestigioasei instituţii culturale. Când Honore de Balzac nu se mai putea bucura de succes, mulţi ani după dispariţia sa, a primit un loc în Academia unde, în mod ironic, mulţi literaţi care îi analizaseră opera fuseseră deja acceptaţi.
A treia iubire A Scriitorului – contesa Ewelina Hańska. Desigur, căsătorită 🙂
Peste dezamăgirea de a nu fi acceptat în rândul nemuritorilor Academiei, Balzac a trecut mai uşor cu ajutorul… unei femei. Una dintre doamnele fermecate de condeiul lui Balzac i-a trimis în noiembrie 1832 o scrisoare pe care a semnat-o ,,Străina”. Enigmatica admiratoare, care îi scrisese lui Balzac de la Odessa, din Imperiul Rus, s-a dovedit a fi contesa Ewelina Hańska, descendenta unei familii aristocratice poloneze. Dacă vă gândiţi că şi de data aceasta este vorba despre o femeie căsătorită, ei bine… nu vă înşelaţi, căci contesa era măritată cu Wenceslas Hanski, deţinătorul unui castel lângă Berdicev, Ucraina de astăzi. După 18 ani de relaţie mai mult sau mai puţin platonică, cu multe suişuri şi coborâşuri şi chiar cu o perioadă de ruptură, în martie 1850 cei doi amorezi s-au căsătorit la Berdicev.
În vara aceluiaşi an, 1850, Balzac a plecat de la Berdicev spre Paris. În timpul călătoriei picioarele i s-au umflat. Din nou. Problemele cardiace, arteriale şi reumatice deveniseră o obişnuinţă în viaţa lui Balzac şi erau urmări ale traiului dezordonat pe care îl ducea, ale consumului excesiv de cafea, uneori chiar şi 100 de ceşti pe zi, şi ale muncii epuizante, chiar şi 16 ore pe zi. În ciuda problemelor de sănătate cu care se confrunta, Balzac i-a scris unui prieten spunându-i cum o ţigancă i-a ghicit că va trăi 100 de ani. Prezicerea femeii însă nu s-a adeverit şi, pe 18 august 1850, la 51 de ani, Honore de Balzac a murit la Paris.
