Hemingway și Fitzgerald, doi dintre cei mai cunoscuţi scriitori americani, au avut iniţial o relaţie de prietenie şi respect reciproc.
Ernest Hemingway și F. Scott Fitzgerald s-au cunoscut în 1925. În timp ce Hemingway era încă un scriitor relativ necunoscut, Fitzgerald avea deja succes cu romanul „Marele Gatsby”. Cu notorietatea de care se bucura, el a devenit pentru Hemingway un mentor în lumea literară și chiar a intervenit în favoarea acestuia pe lângă renumitul editor Max Perkins, cu care colabora.
L-am cunoscut (n.r. – pe Scott Fitzgerald) la Paris, la Dingo Bar. A venit la mine și s-a prezentat. Desigur că știam cine e. Una dintre povestirile lui din The Saturday Evening Post, Un diamant cât hotelul Ritz, e dată naibii. Lui Scott îi plăcea la nebunie la Ritz, întotdeauna avea un loc rezervat la restaurant. Uneori mă invita să bem un pahar și, ca să am un aer mai festiv cu sacoul meu de catifea reiată, îmi puneam singura cravată care era atât de sucită, că aș fi putut deschide sticle cu ea. A vrut să citească câteva din povestirile mele, deși fuseseră unanim respinse.
Ernest Hemingway
După 1930, carierele celor doi au luat-o în direcţii diferite. Ernest Hemingway a cunoscut un succes tot mai mare şi a publicat romanele „Adio, arme” şi „Pentru cine bat clopotelele”, în vreme ce pentru F. Scott Fitzgerald a început declinul profesional pe fondul unei vieţi personale tumultuoase, din care nu a lipsit dependenţa de alcool, scrie Infocultural.
Hemingway și Fitzgerald s-au respectat reciproc ca scriitori
Cu toate acestea, chiar și în acei ani, Hemingway, cunoscut pentru stilul său direct şi concis, nu a negat niciodată talentul lui Fitzgerald, desi strâmba din nas cu superioritate când vorbea despre creațiile acestuia. Într-o scrisoare din 28 mai 1934, Hemingway îi spunea prietenului său: “Valorezi de două ori mai mult decât pe vremea când te credeai atât de minunat. Ştii că pe atunci n-am prea apreciat romanul „Marele Gatsby”. La rândul său, Fitzgerald îl trata pe Hemingway cu respectul datorat unui rival artistic de (cel puțin) același nivel.
Relația dintre ei s-a deteriorat însă tot mai mult, respectul reciproc fiind înlocuit de înțepături și atacuri publice pline de venin, care au fost documentate în cartea scrisă de Scott Donaldson, „Hemingway vs. Fitzgerald”.
Ce i-a despărțit? Biografii au păreri diferite: banii, invidia, alcoolul… Sau poate toate acestea la un loc.
Cum au apărut primele semne de invidie?
Cei care au documentat prietenia & dușmănia dintre cei doi titani ai literaturii mondiale susțin că Hemingway nu reușea să-și stăpânească un sentiment de invidie în fața veniturilor apreciabile ale lui Fitzgerald, în condițiile în care el se vedea nevoit să se descurce (modest!) din banii pe care soția sa îi primea de la familia ei. Studiile lui Fitzgerald la Princeton au constituit un alt motiv de invidie, Hemingway regretând toată viața că nu a absolvit vreo facultate.
Culmea!, în tot acest timp, Fitgzerald își invidia prietenul pentru viața aventuroasă și plină de pericole pe care a dus-o pe frontul italian, în timp ce el își tocea coatele pe băncile universității. Unde mai pui că și fizicul lui Hemingway îl complexează teribil , Fitzgerald recunoscând că lui îi lipsește “magnetismul” prietenului său.
Până și prietenia lor “de pahar” a început să se strice. Alcoolismul lui Fitzgerald căpăta deja conotații de legendă. Obișnuia să bea continuu două-trei zile la rând, apoi adormea pe iarba din fața casei sale. În tot acest timp, cel mai important sfat pe care Hemingway îl avea pentru bețivi era: „Bea cât vrei, dar nu fi un că…t beat. Eu beau și mă îmbăt zilnic, dar nu deranjez pe nimeni niciodată.” Ceea ce, în mod evident, nu i se aplica lui Fitzgerald.
Hemingway avea o părere foarte proastă despre Zelda Fizgerald
Historia scrie că relaţia dintre ei s-a complicat și mai tare din cauza faptului că Hemingway o desconsidera pe Zelda Fizgerald. O numea „nebună“ și o acuza că îşi împinge soţul să bea, pentru a-l distrage de la scrierea marilor romane, în locul povestirilor uşurele, destinate revistelor din America, pentru diverse sume de bani.
Scott voia să facem cunoștință cu Zelda (n.r. – Zelda Fitzgerald) și ne-a invitat la prânz în apartamentul lor din Rue de Tilsitt, un loc întunecat și lipsit de viață. Lui Hadley și mie ne-a displăcut Zelda, care voia cu orice preț să se bage în conversație și să spună lucruri fără logică. Vorbea despre cât de mult timp acorda Scott scrisului și părea să o spună mai degrabă cu animozitate decât cu susținere, invidioasă pe carnețelul lui de scris, de parcă acesta ar fi fost o amantă seducătoare.
Ernest Hemingway
Pe măsură ce Hemingway își critica tot mai des în public prietenul, în privat cei doi se îndepărtau din ce în ce mai mult. În 1937, Fitzgerald considera prietenia lor încheiată.
Fitzgerald a murit la numai 44 de ani, în 1940, răpus de un atac de cord. Hemingway și-a continuat uriașa carieră literară, încununarea talentului său fiind Premiul Nobel pentru Literatură pe care l-a primit în 1954.
