O serie de scrisori trimise de Ernest Hemingway unei femei cu 30 de ani mai tânără, pe nume Adriana Ivancich, au fost publicate într-un volum semnat de Andrea di Robilant, scriitor şi jurnalist italian. Ivancich ar fi cea datorită căreia scriitorul a reuşit să scrie romanul „Bătrânul şi marea”, premiat cu Pulitzer în 1953.
Hemingway era căsătorit cu Mary Welsh, a patra soţie, când, în 1948, călătorea cu ea la Veneţia unde se îndrăgostea de Adriana Ivancich. Iubirea platonică pentru tânăra de 19 ani şi problemele maritale pe care le avea cu Mary îl vor inspira să scrie „Dincolo de râu şi între copaci”. Cartea, publicată în 1950, a fost primită însă foarte prost de critici, scrie The Guardian.

Un an mai târziu, după o cădere nervoasă cauzată de eşecul cărţii, Hemingway va scrie „Bătrânul şi marea”. L-a terminat în numai opt săptămâni și a spus despre el că este „tot ce o să pot scrie mai bun, cât mai am de trăit“.

Când a întâlnit-o pe Adriana Ivancich, Hemingway s-a simţit ca şi cum „l-a lovit fulgerul”, emoţie ce anunţa debutul unei prietenii strânse care avea să se întindă pe o perioadă de opt ani. O carte scrisă de Andrea di Robilant, „Toamnă în Veneţia: Ernest Hemingway şi ultima lui muză” (”Autumn in Venice: Ernest Hemingway and His Last Muse”), explorează prietenia celor doi. În volum sunt publicate, pentru prima dată, scrisorile celor doi. Într-una dintre acestea, Adriana îşi exprimă regretul că trebuie să rupă orice legătură cu scriitorul la cererea bărbatului pe care şi-l doreşte de soţ, scrie Adevărul.

“Nu am crezut că ar putea fi un adio între mine şi tine”

Într-o scrisoare din aprilie 1956, Ivancich îi scrie lui Hemingway că bărbatul cu care speră să se căsătorească „nu vrea să îţi mai scriu şi nu vrea să-mi mai scrii nici tu”. Subliniază cuvintele, adăugând că „(acest lucru- n.r) m-a făcut să sufăr… şi mă va face mereu să mă simt tristă… Am încercat orice (ştii cât te iubesc). Nici lacrimile, nici cuvintele nu l-ar putea face să se răzgândească. Nu am crezut niciodată că ar putea fi un adio între mine şi tine”.

S-a speculat mult pe marginea tipului de relaţie dintre Hemingway şi Ivancich, dar Di Robilant crede că indiferent care ar fi fost tipul acesteia, ceea ce este sigur este că prietenia ei a jucat un rol crucial în potenţarea energiei creatoare a lui Hemingway. „I-a adus bucurie în viaţă, l-a inspirat, lucru ce a dus la o înflorire literară remarcabilă în ultima perioadă a vieţii lui”, a adăugat scriitorul italian, citat de The Guardian. Faptul e susţinut de mai multe declaraţii pe care scriitorul i le făcea ultimei sale muze. „Când sunt departe de tine nu îmi pasă chiar de nimic…Îmi lipseşti foarte mult. Uneori atât de rău, încât nu pot să suport”, îi scria Hemingway lui Ivancich.

Hemingway se adresa uneori în scrisorile pentru Adriana şi surorii acesteia, semnând adesea cu „Papa”. Totuşi, e un fapt cunoscut că scriitorul obişnuia să îşi spună „Papa” şi că pe femeile din viaţa lui le numea fiice. Conform lui Jobst C. Knigge, autorul volumului ”Hemingway‘s Venetian Muse Adriana Ivancich. A Contribution to the Biography of Ernest Hemingway”, romanul „Dincolo de râu şi între copaci” ar fi fost o declaraţie de dragoste pentru Adriana Ivancich, lucru evident mai ales într-o scrisoare trimisă de autor editorului său.

Jumătate de pieptene pentru Adriana

Când Adriana Ivancich şi Ernest Hemingway s-au cunoscut, ea s-a scuzat că nu citise nimic din ce scrisese „Papa”. Hemingway i-ar fi răspuns: „nu ai fi învăţat nimic bun”, conform volumului scris de Knigge. Adriana a fost singura femeie prezentă alături de Hemingway la o vânătoare de raţe, ratând toate ţintele şi plecând acasă cu o vânătaie pe faţă.

Când s-au întors, în timp ce se încălzeau cu toţii la foc, Adriana a cerut un pieptene, iar Hemingway, singurul care avea, l-a rupt în două şi i-a dat o parte, spunându-i „asta e jumătatea mea”. Trei luni după acest episod nu s-au mai văzut.

O energie creatoare dinspre ea spre el

Când s-au revăzut, scriitorul i-a mărturisit tinerei că i-a lipsit teribil. Au început să se întâlnească mai des, în special în “Harry’s Bar”. La un moment dat, Hemingway i-a cerut o poză cu ea pe care să o pună lângă telefon. Nu după mult timp, i-a cunoscut şi mama care devenise curioasă cu cine umblă fiica ei.

„Hemingway mi-a spus că s-a simţit bolnav şi că nu mai putea scrie. Dar apoi m-a cunoscut pe mine şi a simţit cum o nouă energie curgea dinspre mine spre el”, scria Adriana Ivancich, în revista italiană „Epoca”. Hemingway ar fi confirmat mai târziu, scriindu-i tinerei: „Mi-ai dat înapoi abilitatea de a scrie şi pentru asta îţi voi fi veşnic recunoscător”.

La un moment dat, Adriana Ivancich a realizat o serie de desene pentru coperta noii cărţi a lui Hemingway. Când le-a văzut, acesta a întrebat-o dacă vrea să îi devină parteneră. Adică „Să lucrăm, să facem, să împărţim lucruri la bine şi la rău. Şi cu tine voi încerca mereu să împărtăşesc ce e mai bun, îţi promit

Pe 27 aprilie 1949, Hemingway şi Mary se întorceau în Cuba, unde scriitorul avea să finalizeze „Bătrânul şi marea”. Mary avea să o menţioneze pe Adriana în autobiografia sa, notând că flirta cu soţul ei. Câteva luni după întoarcerea în Cuba, cei doi au corespondat des. Uneori, scrie Knigge, Hemingway îşi semna scrisorile cu „A. Ivancich”, „sugerând că erau atât de apropiaţi la nivel mental încât ar fi trebuit să schimbe identităţile”.