Având drept subtitlu “Amintiri, destăinuiri, mărturii”, biografia lui Grigore Leşe, apărută la Editura Lumea credinţei, se prezintă sub forma unui dialog-interviu pe care interpretul îl poartă cu jurnalistul Răzvan Bucuroiu.
Ce spune Răzvan Bucuroiu:
„Am pornit la drum primăvara trecută deciși să refacem – geografic și simbolic – drumul prin veac al lui Grigore Leșe. Drumul vieții lui așa cum a fost – drum împletit, drum hohotit de plâns, zguduit de râs, drum abandonat și reluat, drum pichetat de primejdii fără număr, cu bifurcații anapoda, cu admiratori și prieteni calpi, cu îngeri și draci, cu iubiri și abandonuri, cu harisme și riscuri, cu foame și sete, cu vicii și vindecări.
Pe tot fundalul acestui drum însă, ca un halou luminos, întrezărit dincolo de culmea dealului pe care îl tot urci, a stat Cineva. Acel Cineva… Și Grigore știe asta, recunoaște cu franchețe că a fost însoțit haric în momentele de strălucire dar și în grelele clipe de ridicare după pulberea și risipirea vieții. Iar acum, după ce am refăcut drumul invers, spre obârșiile lui, la capăt ne-am ales cu această carte: ofrandă, povară, manifest, testament.
Spre deosebire de Maia Morgenstern, despre care mai aflasem una-alta până să-i citesc cartea, despre viaţa lui Grigore Leşe nu ştiam absolut nimic. Şi, ca să fiu sinceră, nici că mă interesa cine ştie ce… Prin urmare, i-am deschis biografia cu mari reţineri, convinsă că mă voi plictisi de moarte, ca să descopăr un personaj absolut fascinant care nu se fereşte de adevărurile dureroase din viaţa sa. Lesne de dedus, cartea m-a confiscat imediat.
“Dar dacă Grigore Leşe se-apucă iar de băut?”
Tabloidă cum mă ştii 🙂 , mă declar cucerită de onestitatea tulburătoare a paginilor care descriu lupta teribilă pe care Grigore Leşe a dus-o cu demonii alcoolului.
“M-am stabilit definitiv în Bucureşti şi m-am apucat serios de lucru. Iulia s-a implicat în viaţa mea foarte profund şi aşa mi-am dat seama că femeia asta chiar simte ceva deosebit pentru mine.
În acest timp m-am dus şi la medic să mă verific dacă nu-s nebun, dacă beau peste măsură… şi toţi medicii mi-au spus că nu e cazul, că nu am nicio problemă, mi-au pus un diagnostic „original”… că eu sunt artist şi beau, dar e bine să îmi elimin prietenii beţivi din jurul meu. Şi, dacă mă mai duc prin Lăpuş, le-am spus că pe mine mă apucă nostalgia, beau şi nu mă mai opresc… atunci mi-au spus să nu mă duc o perioadă singur. Ceea ce am făcut. A venit Iulia cu mine. Că eram cu beţivii după mine… Ziceau în cor: “Măi, Leşe, te-ai stricat de cap? Tu nu mai bei? Păi cum, măi? Nu eşti bărbat, nu bei.”
Iulia nu se băga, stătea lângă mine, stătea cu beţivii la mese ori pe unde eram. A stat o dată, a stat de două ori, a stat de trei ori, după care încet-încet am văzut că ei nu mă mai caută. Nu mai beam, nu mă mai suna nimeni. Asta e realitatea. S-a terminat şi povestea asta cu băutul şi m-am apucat de lucru.”
Grigore Leşe ţinea pe scări… sticle de băutură
În mansarda în care locuia, Grigore Leşe ţinea pe scări… sticle de băutură: “După ce îmi las cavalul, urc pe scările astea spre locul de dormit. Dar ispitele iată-le, sunt lângă mine, aici. Aceste sticle de băutură pe care le vedeţi aici m-au făcut să fiu cu un picior în groapă şi cu unul pe mal. Uite, toate sticlele astea, înşirate pe treptele scării. Cu un picior eram în groapă şi cu unul pe mal, la propriu. Şi atunci, provocarea mea este următoarea: să le las aici, pe aceste trepte, în drum spre patul de odihnă. Eu, care nu aveam bani de 50 de grame de turț şi beam horinci de pe mesele altora…
De ce beam horinca de la alţii? Să văd şi cum mă judeca lumea. Nu aveam pofta aia nemăsurată, nu, dar voiam să văd cum mă judecă omul respectiv atunci când îi beam băutura. Iar acum vin aici, trec bariera aceasta cu teama că s-ar putea, cine ştie… cu nervii întinşi de pe stradă sau cine ştie de pe unde, să mă apuc iar de băut. Se întreabă cineva vreodată: dar dacă Leşe se-apucă iar de băut? Că-i singur pe-acolo. Dar dacă îl apucă nebuneala şi se-aruncă de aici, de la etajul 5? Da, se întâmplă şi s-a întâmplat cu atâţia actori, artişti, creatori… Niciodată nu poţi să ştii ce e în inima artistului!”
Mama l-a născut din picioare
În “Chipurile umilinţei”,un dialog absolut savuros este surprins de Răzvan Bucuroiu între Grigore Leșe și mama lui care-i spune fiului că… l-a născut din picioare 🙂 . Replicile sunt atât de fireşti şi “curg” atât de bine încât sunt gata să fac pariu că jurnalistul nu a schimbat nici măcar un cuvinţel.
Grigore Leşe: No, la cât m-ai făcut? La câte ceasuri?
Mama lui: Sara, la şepte.
Şi apăi cum, ca atuncea nu era Salvare. M-ai făcut acasă?
Acasă, acasă. N-o ştiut nimeni de salvări pe vremea aceea.
Stai să-ţi spun, mama, totuşi o naştere acasă… trebuia să fie o moaşă.
Apăi o fost moaşă Șofronă şi zicea către tată-tu: „Ţine-o, nepotule, ţine-o!” — că el mă ţinea aşa.
Şi cum, nu erai pe pat? Sau cum?
Nu, n-am ştiut de pat. Te-am născut în picioare.
Pentru pasionaţii de folclor, cartea este şi un prilej de familiarizare cu teoriile mai degrabă ştiinţifice ale lui Grigore Leşe în domeniu. De exemplu, vor afla de ce artistul care a studiat cântecul popular ani de zile nu suportă să fie numit rapsod. Şi ce legătură are Kant cu asta 🙂 , că doar nu degeaba deţine Grigore Leşe titlul de doctor în Muzică (obţinut în 2003, cu calificativul Summa cum Laudae).
