Loredana își surprinde din nou publicul cu un cadou special: o carte cu amintiri emoționante despre copilăria sa, povestite în premieră. Lansarea cărții “Sentimente” va avea loc la Sala Palatului, pe 26 noiembrie, odată cu concertul pe care artista îl va susține în cea mai mare sală de concerte din România.
Construită ca o conversație în familie într-o după amiază de week-end, cartea “Sentimente” va surprinde cititorii nu doar cu detalii din familia Loredanei, ci și cu o radiografie indirectă a ceea ce ar fi putut fi numită “industria divertismentului” din anii ’80 (cu cenzura, deplasările în străinatăte la festivalurile țărilor tovarășe și prietene, concertele pe stadioane etc).
Conform revistatango.ro, pentru un cititor de 40+ ani, “Sentimente” este și o incursiune inedită în propria copilărie (practica școlară, jocurile pe scara blocului, excursiile cu ONT-ul), iar pentru generația tânără este o poveste reală despre cum poți deveni unul dintre cei mai mari artiști ai României, despre efortul din spatele celebrității si despre cât de multă putere îți trebuie să înfrunți etichetele pe care ți le pun oamenii când tu îți dorești din tot sufletul să fii diferit. “E ca un sport de performanță, trebuie să te antrenezi zi de zi”, spune Loredana, o artistă completă (cântăreață, actriță, compozitoare), dar și jurată a uneia dintre cele mai importante emisiuni de talente muzicale.
Cariera Loredanei se întinde pe mai bine de 30 ani, cu milioane de difuzări la radio, mii de concerte, sute de ore de emisiuni tv, zeci de filme, albume vândute în milioane de exemplare și unele dintre cele mai mari hituri din muzica românească.
Cartea va fi prezentă în librării începând cu 26 noiembrie.
În această săptămână au fost făcute publice câteva fragmente din cartea “Loredana – Sentimente”.
”La repetițiile pentru concursul Steaua fără nume, erau zile în care nu aveam decât un leu și îmi planificam să mănânc patru chifle. Peste drum de hotel era un fel de minibrutărie, unde făceau niște chifle foarte bune. Și am zis: „O să îmi iau una dimineața, îmi mai iau una la prânz și îmi păstrez două pentru când vin seara.“ Costa 25 de bani o chiflă. Nu mi se părea că fac un efort sau că n-am ce-mi trebuie, fiindcă nu aveam termen de comparație. Nu existau copii care să vină cu Mercedesul la școală. Câți bani îmi dăduseră ai mei atâția aveam, nu mi se părea nimic anormal. Eram fericită că sunt în București, că o să mă duc la Televiziune, să văd cum e într-un studio”, mărturisește Loredana.
Un alt fragment din carte dezvăluit publicului prezintă prima întâlnire a Loredanei cu compozitorul Adrian Enescu, cel care a scris pentru ea albumul “Bună seara, iubito”, cel mai bine vândut album din muzica românească – peste 1,5 milioane de exemplare.
”Mi-a cerut să dau o probă. Nu mi s-a făcut frică, eram doar puțin agitată. Mi-a pus un cântec, să îl ascult de 2–3 ori, mi-a așezat în față textul și apoi a zis: „Hai, înregistrează!“ Cântecul era O inimă de 16 ani. Un cântec foarte dificil! Cu accent, ritmat, foarte diferit de tot ceea ce cântasem până atunci. Pe un registru extrem de întins, de jos până foarte sus. După ce am tras prima dublă, m-a oprit, a reascultat și a zis: „Ești genială.“ M-am înmuiat, toată adrenalina s-a domolit și m-am relaxat. L-am auzit cum îmi spune: „Uite, știi ce? Vreau să fac un album cu tine!“
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
Alege varianta potrivită pentru tine!