Cartea „Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, de Ion Dichiseanu, a fost lansată la Librăria Humanitas din Capitală.
La eveniment, Ion Dichiseanu a evocat câteva momente petrecute alături de celebra actriţă şi cântăreaţă Sara Montiel. „Nu e ficţiune, ci doar lucrurile trăite, simţite de sufletul meu. Eu nu am vocaţia de a vorbi liber, eu trăiesc vorbele, pentru asta sunt actor, să transmit un mesaj pe care îl asimilez şi pe care vreau să-l primiti dumneavoastră, indiferent că e teatru, film sau muzică. Toate fac parte din fiinţa mea, vă mulţumesc din inimă că aţi venit alături de mine şi vă las bucuria să lecturaţi cartea”, a spus actorul, conform Hotnews.
Volumul „Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel” a apărut la editura Polirom, prefaţa fiind semnată de regizorul Laurenţiu Damian.
Ion Dichiseanu s-a îndrăgostit la prima vedere de Sara Montiel
La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cântăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Aşa începe povestea lor de iubire.
Ea rămâne o perioadă în România şi îl însoţeşte peste tot, în restaurantele şi cluburile din Bucureşti, la teatru sau la filmări, dar şi în excursii prin ţară. Când primeşte propunerea de a juca într-un nou film, Sara pleacă în Spania şi cere ca rolul principal masculin să-i fie dat lui Dichiseanu. Cum însă discuţiile actorului cu autorităţile române se prelungesc, cei doi nu se mai văd timp de opt ani…
„Trăiam ceva ca un miraj. Topiţi unul după altul, nu vedeam şi nu auzeam nimic, eram doar noi doi. Ca doi adolescenţi… Nu am putut uita nici o clipă această dragoste nebunească şi, aşa cum s-a şi dovedit, imposibilă.” (Ion Dichiseanu)
Ion Dichiseanu (n. 1933) este un cunoscut actor de teatru şi cinema. A făcut roluri memorabile pe scena Teatrului Nottara şi a jucat în filme celebre, printre care Titanic vals, Toate pânzele sus, Pentru patrie, Revanşa, Clipa (Premiul ACIN, 1979), Burebista, Misterele Bucureştilor, Supravieţuitorul. A mai publicat volumul de versuri Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză (1995).