
Autor: Kate Morton
Câte stele i-am dat:





Vezi clasamentul stelelor





Vreau banii inapoi!





Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă





Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)





Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea





TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Humanitas
Anul apariției: 2011, 2013, 2013
Traducere: Sînziana Dragoş
Prima dată când am citit Kate Morton, “Grădina uitată”, mi-am zis că e ca o limonadă. Merge într-o zi de vară cu 40 de grade, când creierul ţi-e prea copt ca să poată rumega un autor serios. Dacă ai un filon substanţial de romantism, s-ar putea chiar să-ţi placă; eu n-am.
La a doua însă, “Orele îndepărtate”, mi-am pierdut bunăvoinţa. Iar la a treia, “Casa de la Riverton” – nu ştiu de ce i-am mai dat o şansă, încă-mi caut o scuză -, m-am enervat rău de tot şi am făcut un mare efort de voinţă să termin cartea.
Dacă ai citit “Grădina uitată”, le-ai citit pe toate
Doamna Morton are probabil creierul prins într-o buclă, pentru că tema e mereu aceeaşi, cu mici variaţiuni: o tânără descoperă un secret de familie ce are legătură cu o poveste de dragoste interzisă/nefericită. Ori poate crede că a găsit secretul succesului comercial – logic, de vreme ce cărţile ei se vând.
Pe lângă această lipsă cruntă de imaginaţie, mai apare o repetiţie supărătoare, sub forma unui personaj – sau mai multe – neverosimil de vârstnic(e), sărit(e) de 90 de ani. Însă încă în stare de funcţionare şi cu memoria intactă. Mă rog, cu excepţia uneia care e dusă cu pluta şi scuzabil amnezică!!! Şi nu vorbim nici de vrăjitoare, nici de zombi, deşi aşa ar fi fost poate mai credibil(e). Iar ghiveciul ar fi fost complet.
Dar să exemplific. În “Grădina uitată”, Nell moare (abia) la 95 de ani, lăsând pe umerii unei nepoate descoperirea secretului identităţii sale. În “Casa de la Riverton”, Grace, care are peste 90 de ani, ne poartă înapoi în tinereţea ei, pe domeniul Hartford. A slujit această familie, a asistat la dramele ei şi a descoperit la un moment dat că face parte din ea, pentru că mama ei s-a culcat cu unul dintre fiii lordului când era fată în casă. Iar în “Orele îndepărtate”, Edith scotoceşte în trecutul mamei ei şi ajunge la conacul unor surori nonagenare, unde dă ba de-o crimă, ba de-un amor interzis…
Sfatul meu? Caută cărțile la reduceri dacă vrei neapărat să le citești
Micile broderii care completează tabloul descris mai sus nu mi-au putut şterge impresia că autoarea încearcă să-şi păcălească cititorii. Vânzând acelaşi lucru în trei ambalaje diferite. Scriitura nu e strălucită, ca să poată compensa repetiţia. În plus, stilul de a te plimba din trecut în prezent şi iar în trecut în ABSOLUT TOATE CĂRŢILE nu face decât să-mi întărească părerea că suferă de un blocaj. Poate că ar trebui să se oprească naibii din scris. Măcar până simte că se descurcă pe un tărâm virgin, lipsit de babe, secrete de familie şi pendulări între decade.
În afară de a fi la modă, doamna M. nu are nici un merit. Dar dacă, totuşi, vreţi să vă convingeţi singuri vă sfătuiesc să vânaţi reducerile, ca să nu plângeţi după mai mulţi bani decât e cazul. Căci sunt de acord că din propriile greşeli învăţăm cel mai bine.