“În noapte” de Haruki Murakami – Ana are carti!

“În noapte” de Haruki Murakami

Ce face un autor de geniu cum e Haruki Murakami atunci când se plictiseşte de scris capodopere precum “În căutarea oii fantastice”, “Pădurea norvegiană”, “1Q84” sau “La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor”? Se joacă şi creează… “În noapte”.

Nu o să-ţi ascund faptul că Haruki Murakami este unul din scriitorii mei preferaţi. L-am descoperit în ziua în care prietena mea mi-a pus în braţe “1Q84” şi mi-a spus: “O să-ţi placă”. Nu mi-a plăcut… m-a entuziasmat! Atât de mult încât din acel moment numele lui pe coperta unei coperţi mă determină să o cumpăr automat, fără să mă intereseze care e subiectul şi ce spun alţii despre ea.

Aşa mi-a căzut în mână “În noapte”… Pe care am terminat-o… într-o noapte. E drept, a ajutat şi faptul că e destul de subţirică şi se citeşte foarte uşor, dar mie chiar mi-a plăcut mini-romanul acesta.

Personaje despre care la prima vedere ai crede că nu pot avea nicio legătură unele cu altele îşi intersectează paşii într-o noapte în Tokio. Avem de-a face cu Mari – studenta care-şi petrece noaptea citind într-un bar, asta până când i se solicită ajutorul pentru o prostituată bătută într-un hotel. Takahashi este un cântăret la trombon, mare iubitor de jazz, prieten cu patroana stabilimentului unde are loc agresiunea. În plus, în trecut lui Takahashi i se cam aprinseseră călcâiele dupa Eri, sora absolut superbă a lui Mari. Iar Eri este întruparea modernă a Frumoasei din Pădurea Adormită, pentru că de câteva luni e cufundată într-un somn din care nimic nu reuşeşte s-o trezească (mă rog, cu sărutul n-au încercat, că Murakami nu s-a dat niciodată în vânt dupa scene romanţioase). Şi acestea sunt doar câteva din personajele nopţii lui Murakami…

Ai zice că în nici 200 de pagini nu numai că nu e loc de atâtea întâmplări şi persoane, dar nici nu ai avea cum să le reţii, să te familiarizezi cu ele, să te ataşezi de unele, sa le deteşti pe altele. Însă nu e cazul când avem de-a face cu Murakami. Japonezul nu se joacă doar cu cartea lui, ci şi cu noi, cititorii. Parcă îţi schiţează personajul şi apoi ţi-l pune în braţe: “Poftim, descurcă-te cu el!”. Mari, Eri, Takahashi, prostituata agresată, perversul care a bătut-o, mafioţii care îl urmăresc pentru a-i da o lecţie – fiecare putea fi personajul principal al unui roman de sine stătător, dacă Murakami ar fi avut chef să le aprofundeze.

Cea mai bizară apariţie din roman este şi favorita mea: este vorba de Eri, sora care doarme tot timpul şi care, la prima vedere, nu pare să aibă prea multe de oferit cititorilor. În fond, cât poate să fie de interesantă o tânără, fie ea şi foarte frumoasă, care… stă întinsă pe un pat?! (Nu, nu e goală, asta ca lucrurile să fie foarte clare) Dar eu te rog să nu-l subestimezi pe Murakami nici măcar atunci când se joacă. Pentru că, deşi nici în cazul ei nu-ţi oferă explicaţii: de ce doarme atâta?, cum se va trezi?, japonezul acesta atât de diferit de confraţii din ţara lui reuşeşte în descrierea fetei-care-doarme nişte pagini de un mister aproape obsedant pe care eu le-am citit cu sufletul la gură.

“În noapte” a suscitat o vie polemică după apariţie. A fost aplaudat şi, în egală măsură, demolat. Paradoxal, cei mai mulţi dintre cei care îl desfiinţează pe Murakami pentru acest roman sunt marii lui fani.

Şi din anumite puncte de vedere îi înţeleg…

Da, poate că “În noapte” nu e la fel de complexă ca titlurile enumerate la începutul acestui text. Da, îţi poate da impresia că Murakami nu şi-a bătut capul nici cu mesajul cărţii, nici cu felul în care curge povestea. Poate se termină într-adevăr prea repede şi prea brusc, de dai pagina şi te trezeşti cu coperta a treia în faţa ochilor şi eşti convins că au zburat “la tipar” câteva pagini (eu aşa aş fi crezut dacă n-ar fi fost ceasul desenat la începutul fiecărui capitol care îţi arată cum curg orele spre dimineaţa care închide cartea). Poate planul fantastic, unde Murakami excelează, nu e atât de bine reprezentat… în “În noapte”.

Dar eu sunt de părere că trebuie să le permitem scriitorilor şi momentele lor de joacă. Nu poţi să-i ceri lui Murakami capodoperă după capodoperă şi, pe de altă parte, să vezi cum este faultat în fiecare an la premiul Nobel pentru literatură, fiind invariabil marele favorit şi, apoi, marele învins. (Ştiu, fraza anterioară e uşor ilogică, dar ţin să mă leg de povestea cu Nobelul încă de când am început să scriu acest text şi tot nu găsesc contextul potrivit.)

Prin urmare…

Dacă accepţi să-i fi partener de joacă lui Murakami pentru o noapte, atunci această carte e pentru tine.

Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

 IMG_5581

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate