Prima dată când am citit Kate Morton, “Grădina uitată”, mi-am zis că e ca o limonadă. Merge într-o zi de vară cu 40 de grade, când creierul ţi-e prea copt ca să poată rumega un autor serios. Dacă ai un filon substanţial de romantism, s-ar putea chiar să-ţi placă; eu n-am.
