“Eu sunt fiica lui Rembrandt” de Lynn Cullen – Ana are carti!
Eu-sunt-fiica-lui-Rembrandt-foto-1024x768

“Eu sunt fiica lui Rembrandt” de Lynn Cullen

coperta11-194x300

Ca lucrurile să fie clare de la bun început: nu e o capodoperă. N-a zguduit topurile şi nici ţie nu-ţi va zgudui viziunea asupra vieţii sau mai ştiu eu ce alte aspecte esenţiale. În plus, dacă semănăm vreun pic, probabil vei strâmba din nas la auzul sintagmei “ficţiune pentru adolescenţi”, aşa cum fac şi eu.

Însă e o carte plăcută, corectă, cinstită cu ea însăşi şi cu tine ca cititor, care ce promite aia îţi oferă. Şi ştii ceva? Sunt momente în viaţă când acestea sunt cărţile perfecte.

Până la “Eu sunt fiica lui Rembrandt”, n-auzisem de Lynn Cullen şi nici când mi-am comandat volumul nu mi-am bătut capul să mă interesez de scriitoare. Pentru că era clar că aveam de-a face cu ficţiune istorică, eu am fost curioasă să văd cum reuşeşte autoarea să croşeteze în jurul elementelor biografice care se cunosc despre unul din cei mai mari pictori ai tuturor timpurilor.

Şi trebuie să recunosc că Lynn Cullen se descurcă mai mult decât onorabil.

Scriitoarea pleacă de la misterul care pare s-o înconjoare pe fiica nelegitimă a lui Rembrandt, Cornelia, despre care se ştiu foarte puţine lucruri, şi reuşeşte să umple golurile cu o poveste care le va impresiona pe firile mai sensibile (deşi mie mi s-a părut uşor previzibilă).

După moartea mamei sale, cu care Rembrandt nu a fost căsătorit, Cornelia descoperă că trebuie să se descurce aproape pe cont propriu, deşi nu are nici 14 ani, în condiţiile în care tatăl său, faimosul pictor, nu numai că nu mai reuşeşte să câştige nici un ban, dar pare la un pas de nebunie. Adolescenta, ea însăşi atrasă de pictură, dar timorată de personalitatea zdrobitoare a tatălui său, trebuie să-i suporte acestuia toanele care traversează tot registrul – de la momente de îmbufnare copilărească până la adevărate crize de furie. În plus, Cornelia e la vârsta primilor fiori ai iubirii, reuşind chiar să se trezească în mijlocul unui adevărat triunghi amoros, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, e destul de greu de gestionat în vremurile noastre, darămite pentru mijlocul anilor 1600.

Bun, povestea nu e deloc rea, descrierea Amsterdamului lovit de ciumă e uneori chiar zguduitoare , în plus, Rembrandt până şi în momentele lui cele mai proaste e de-a dreptul fascinant.

Dar ceea ce mi se pare cu adevărat remarcabil e felul în care Lynn Cullen se foloseşte de poveste ca să te împrietenească cu picturile olandezului, cu tehnica şi particularităţile sale. Practic, istoria Corneliei este suportul pe care sunt prezentate (şi explicate) principalele tablouri ale pictorului de geniu. Şi toate acestea fără să fii nevoit să înduri aerul scorţos al unui curs de artă.

Pentru această performanţă, eu cred că o vei ierta pe Lynn Cullen pentru scriitura uşor cam… adolescentină (na!, femeia s-a specializat pe literatură pentru această vârstă, n-ai ce să comentezi…).

Sfat: când citeşti cartea, ţine lângă tine un album cu picturile lui Rembrandt (sau tableta/calculatorul pornit). Îţi garantez că te vei tot întrerupe ca să le cauţi. Sau, dacă eşti familiarizat(ă) cu operele lui, sigur acum le vei privi cu alţi ochi.

În loc de concluzie…

Dacă te pasionează pictura cât de cât (măcar ca pe mine, de sunt capabilă să mă uit ore în şir la nişte tablouri, dar să nu mă pui să desenez un copac că iese antenă parabolică), atunci dă-i lui Lynn Cullen o şansă.

Sau dacă vrei să-i dăruieşti o carte fiicei tale adolescente, mi se pare alegerea perfectă. Măcar aşa va face o pauză binevenită de la atâtea romane cu vrăjitoare, vampiri şi vârcolaci (care da!, sunt plăcerea mea vinovată!, deci cu atât mai mult ar trebui să conteze părerea mea :)).

Cartea poate fi cumpărată online de AICI

Facebook Comments

Comentarii

  1. Am citit-o mai demult şi mi-a plăcut mult. Dacă mă gândesc bine, i-aş da 4 steluţe :).

    1. In incercarea de a fi cat mai onesta cu propriile reactii atunci cand termin de citit un volum, eu fac uneori un exercitiu: compar cartile intre ele. “Eu sunt fiica lui Rembrandt” e o carte care poate fi facuta cadou dupa ce o termini, nu cred ca te mai intorci la ea (eu am si daruit-o, de altfel) – deci 3 stele, in timp ce “Supunere” (patru stele) o pastrez frumos in biblioteca, o voi reciti cu siguranta la un moment dat. Multumim pentru comentariu!

Leave a Reply