Autor: Amos Oz
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Humanitas
Anul apariției: 2017
Traducere: Any Shilon
Ah, câteva capitole au lipsit în „Fima” ca relaţia mea de lungă durată cu Amos Oz să cunoască prima ceartă teribilă 🙂 . Dar, spre marea mea uşurare, israelianul e un încăpăţânat: n-are de gând nici să creeze dubii cu privire la statutul său de “unul dintre cei mai apreciaţi scriitori ai lumii la ora actuală” şi nici să-i înşele aşteptările celei mai mari fane (aşa cum mă consider), ceea ce mi se pare mult mai important 🙂 !
Şi spun asta pentru că Amos Oz reuşeşte în “Fima”, unul dintre romanele lui “de tinereţe”, să zicem, o mică bijuterie, chit că dorinţa de a experimenta a scriitorului se simte la fiecare virgulă, iar posibilitatea unui eşec colosal – la fiecare paragraf. Pe principiul “Ia să văd, sunt în stare să scriu un roman despre cineva care nu face nimic?”.
Da, e!
Atenție, riscul ca „Fima” să te plictisească maxim e uriaş
Asta nu înseamnă însă că voi da buzna în a-ţi recomanda titlul fără avertismentele de rigoare! Pentru că dacă nu eşti familiarizat(ă) cu opera lui Oz şi nici nu ai în buzunar cheile potrivite care “să-ţi deschidă” această carte, riscul să te plictisească maxim e uriaş! Iar eu nu mi-l asum! 🙂
Efraim (54 de ani), pe care prietenii îl strigă Fima, duce una dintre cele mai fade vieţi EVER!!! Locuieşte singur, deşi este incapabil să se îngrijească (când descoperă în bucătărie un gândac mort, este sigur că acesta şi-a găsit sfârşitul prematur din cauza mizeriei din cocina în care Fima şi-a transformat casa).
În timpul zilei lucrează ca recepţioner la o clinică de ginecologie din Ierusalim şi toţi timpii morţi de care are parte la job şi-i ocupă rememorând momentul său de climax din tinereţe, când a publicat un volum de poezii. Sau imaginându-şi că are propriul său guvern, alcătuit din miniştri perfect capabili să îi aşeze pe israelieni şi pe arabi la aceeaşi masă şi, mai ales, să-i şi ţină pe scaune până la sfârşit fără incidente care să implice un cuţit, un glonte, o bombă sau… o rachetă. Nopţile şi le petrece în acelaşi apartament împuţit (şi la propriu, şi la figurat) sau în compania prietenilor cărora le face capul mare cu subiectul lui preferat – situaţia Israelului – trecut, prezent & viitor.
Cartea este construită sub forma unui monolog interior al personajului principal
Construită sub forma unui monolog interior al personajului principal, destul de întortocheat pe alocuri, cartea te poartă prin tot ce-am înşirat eu mai sus, fără să plece de undeva anume şi… neducându-te nicăieri. Câte un intermezzo amoros – mă rog, mai degrabă sexual – sparge din când în când monotonia acestei vieţi, pentru că, incredibil!, îngălatul/mitocanul/egoistul de Efraim reuşeşte cucerire după cucerire, ajungând chiar la „performanţa” de a nu mai şti cu cine şi-a dat întâlnire într-o seară!
Culmea este că, parcă în ciuda a tot ce ţi-am spus până acum, eu nu am putut lăsa cartea din mână. Aşteptând tot timpul să se întâmple ceva (deşi mi-era clar că… nu), sperând ca Fima va bifa o reuşită cât de cât spectaculoasă, în politică sau în poezie, nu conta (deşi era evident ca… nu), dorindu-mi ca măcar planul amoros să aducă acolo ceva…vreo explozie de steluţe, d’astea…(deşi toate indiciile arătau că… nu)… m-am trezit că am dat ultima pagină.
Am început cartea nesuportându-l ABSOLUT DELOC pe Fima
Şi m-am uitat cruciş la ciudăţenia de carte, ce-am citit?!, pentru ca, în nanosecunda următoare, să înţeleg cum a putut să se joace cu mintea şi timpul meu scriitorul acesta atât de talentat.
Pentru că am început cartea nesuportându-l ABSOLUT DELOC pe Fima-cel-fără-niciun-scop-în-viaţă – bine, cine mă cunoaşte ştie că eu am alergie la mizerie, deci cum aş fi putut empatiza cu el?! Şi am sfârşit romanul descoperind că mă gândesc la bărbatul acesta obosit pe toate planurile cu un amestec de duioşie şi înţelegere. Şi nici mizeria lui parcă nu mai era atât de respingătoare… Şi nici cuceririle lui feminine – atât de improbabile.
Da, iniţial a fost de-a dreptul frustrant să descopăr că leneşul Fima e posesorul unei inteligenţe ieşite din comun pe care o foloseşte… la nimic. Mai ales când i-am cunoscut prietenii: unul mai arogant ca altul, toţi tratându-l pe Fima ca pe clovnul menit să-i distreze deşi niciunul nu se ridică la nivelul IQ-ului său. Aerul şi replicile pline de superioritate cu care Fima încearcă să contracareze şi uneori reuşeşte să-şi demoleze interlocutorii te pot enerva la culme, dacă nu te-ar întrista fantastic căci îi realizezi uriaşa singurătate.
Fima… involuează debordant de la un capitol la capitol la altul
Nici destinul nu are de gând să fie mai îngăduitor cu (anti)eroul nostru, pe care până şi tatăl său îl desconsideră, iar soţia îl părăseşte în favoarea carierei, a unei alte ţări şi a unui alt bărbat. În letargia cu care îşi trăieşte viaţa, cel mai mic pas spre succes e urmat de vreo 30… înapoi, astfel că Fima… involuează debordant de la un capitol la capitol la altul. Şi o face perfect conştient de propriile defecte, pe care şi le analizează cu onestitate şi, pe alocuri, cu un umor incredibil. Încet-încet orice urmă de antipatie la adresa personajului se evaporă şi tu simţi cum un zâmbet îţi răsare pe buze, în timp ce inima ţi se strânge.
În plus, Oz îi împrumută lui Fima erudiţia lui colosală în ceea ce priveşte situaţia Israelului în special şi a Orientului Mijlociu în general. Astfel, pentru cei pasionaţi de subiect, disertaţiile filosofico-istorico-religioase ale personajului principal uneori de-a dreptul briliante sau conversaţiile pline de harţă pe care le poartă cu… radio-ul 🙂 vor constitui, garantez!, un deliciu, mai ales că Amos Oz este o voce surprinzătoare inclusiv în planul analizelor politice şi sociale.
Ghiceşti exasperarea lui Oz la adresa apatiei în care se complace propria generaţie
Fără să fii marele specialist în problemele zonei, cumva ghiceşti în zbaterea sterilă a lui Fima de zi cu zi exasperarea lui Oz la adresa apatiei în care se complace propria generaţie când vine vorba de găsirea unei soluţii paşnice la “chestiunea arabă”: toată lumea discută cu pasiune şi încrâncenare, dar nimeni nu face nimic…
Pentru fanii lui Amos Oz, cartea este un “must”, după părerea mea. Iar faptul că nu primeşte de la mine numărul maxim de steluţe are o explicaţie simplă: în încercarea de a fi cât mai corectă îi acord numai 4, doar pentru că Amos Oz are în CV câteva romane care ar merita cam un catralion de steluţe… aşa…
Pentru toţi ceilalţi… Vă spun doar cum procedez eu când aud că unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii scrie o carte parcă în ciuda tuturor regulilor de succes la public: mă înfiinţez mintenaş la librărie ca să mi-o cumpăr:) !
Ce-am scris când am început să citesc „Fima”
Ţi-am mai spus că, în ceea ce mă priveşte, Amos Oz face parte din categoria scriitorilor cărora aş vrea să le citesc până şi lista de cumpărături dacă ar publica-o vreodată.
Prin urmare, atunci când editura Humanitas mi-a propus spre recenzare “Fima”, unul dintre romanele mai vechi ale autorului (a fost publicat în 1991), nici n-am stat pe gânduri.
Motivele le găseşti AICI, iar până mă întorc cu părerea mea, îţi las sinopsisul furnizat de editură:
Povestea unei generații împărțite între propriile aspirații și datoria de a aduce pacea în Israel
“Printre dealurile și prin văile șerpuitoare pe unde au umblat cândva judecători și regi, profeți, mântuitori și vizionari, cuceritori, cruciați, făcători de minuni și martiri, Fima așteaptă o epifanie: povestea lui este cea a unei întregi generații împărțite între propriile aspirații și datoria de a aduce pacea în Israel, o generație care clădește visuri nobile, dar se dovedește incapabilă de acțiune. Publicat în 1991, romanul Fima a fost finalist la The Independent Foreign Fiction Prize în 1994.
Efraim Nomberg Nisan, numit de prieteni Fima, are 54 de ani, locuiește la Ierusalim, este recepționer la o clinică de ginecologie și în tinerețe i-a apărut un volum de poezii din care încă se mai hrănește egoul lui de scriitor. Când nu e copleșit de sentimentul că ar trebui să se afle în cu totul alt loc și nu se ocupă de mici amoruri mai mult sau mai puțin clandestine, Fima își imaginează întâlniri cu miniștri cărora le ține prelegeri despre situația Israelului și pacea cu arabii, iar ideile sale pot fi citite uneori în scurte și tăioase articole publicate în Haaretz.”
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI (epub), de AICI (pdf), de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
Alege varianta potrivită pentru tine!
