Ultimul colet primit de la Editura Polirom mi-a prilejuit întâlnirea cu un vechi prieten, de care chiar că nu mai auzisem nimic în ultima vreme: John Banville. Și romanul său, Zăpada.
Cu scriitorul irlandez m-am întâlnit prima oară în 2007, atunci când în limba română a apărut romanul Onorată instanță, primul din seria Frames Trilogy. A fost dragoste la prima vedere! Acest coup de foudre s-a transformat într-o relație chiar serioasă atunci când am citit Năluci, al doilea volum al trilogiei. Pentru ca apoi John Banville să-și câștige pe eternitate locul în sufletul meu de cititoare cu ultimul titlu al seriei, intitulat Atena.
Prietenii mai vechi ai blogului își vor explica imediat sentimentele mele atunci când vor afla că Frames Trilogy vorbește despre artă. În fiecare dintre cele trei romane, intriga se desfășoară în jurul unui anumit tablou care devine prilejul unor confruntări uneori chiar violente, care pot ajunge până la crimă. Însă accentele polițiste ale cărților, ca și numeroasele informații despre artă (ADOR!!!) sunt doar un pretext pentru o analiză psihologică tulburătoare care mă impresionează, poftim!, și azi, la atâția ani distanță!
Trilogia lui Banville, Crimă și pedeapsă în lumea artei
Cred că e suficient să mai spun că trilogia lui Banville este considerată de unii critici versiunea modernă a romanului Crimă și pedeapsă, transpusă în domeniul artei.

Apoi mi-a căzut în mâini romanul Marea, pe care l-am deschis fără nicio grijă. Nu numai că deja eu și Banville devenisem prieteni la cataramă, dar romanul a primit Booker Prize (în 2005), un premiu în care eu am mare mare încredere. Și nu am fost deloc dezamăgită.
Apoi drumurile mele și ale lui Banville nu s-au mai intersectat. Până azi, când Polirom mi-a trimis romanul Zăpada. Prezentarea realizată de editură mi se pare EXCELENTĂ și nu cred că-mi fac degeaba speranțe când mă gândesc la… 5 stele din 5!
Cum promovează editura Polirom romanul Zăpada
O dimineaţă de decembrie din anul 1957. O crimă înspăimântătoare a avut loc la conacul familiei Osborne. Victima este părintele Tom Lawless, obişnuit al casei, care a fost înjunghiat în gât şi apoi castrat.
Inspectorul St John Strafford, un protestant nu tocmai acceptat în Irlanda catolică, şi ajutorul său, Jenkins, încearcă să dezlege misterul care învăluie crima, dar şi secretele de familie ce ies la iveală rând pe rând. În plus, Biserica, prin persoana arhiepiscopului John Charles McQuaid, se dă peste cap să ascundă detaliile înfiorătoare ale crimei şi să evite scandalul pe care aceasta l-ar declanşa.
Zăpadă este un portret tulburător al victimelor abuzurilor, Banville descriind fidel epoca actuală, în care silniciile la cel mai înalt nivel încă sunt muşamalizate.