Alcătuit în prezent din 31 de litere, alfabetul limbii române are la bază alfabetul latin, introdus la noi începând cu secolul al XIX-lea, când l-a înlocuit pe cel chirilic.
Însă nu de la început alfabetul român a avut același număr de litere. În perioada 1860 şi până în 1982, în alfabet erau 27 de litere. Ulterior, în 1982, au fost adăugate alte 3 litere: q, w, y . Așa cum știm, limba este adesea asemănată cu un ”organism viu, într-o continuă dezvoltare”. Acesta este și motivul pentru care, odată cu numărul mare de neologisme pătruns în limba română, s-a simțit nevoia adăugării acestor trei litere. Însă numărul de cuvinte care încep cu aceste trei litere este destul de mic.
Potrivit descopera.ro, numai 19 cuvinte din limba română încep cu litera ”Q”, 33 de cuvinte încep cu litera ”W” și doar 14 încep cu litera ”y”. Astfel, acestea sunt cele trei litere din limba română pe care le folosim cel mai puțin.