Sensul iniţial al expresiei „Ai carte, ai parte“ era total diferit de cel actual. Ce a determinat mutaţia semantică radicală – Ana are carti!

Sensul iniţial al expresiei „Ai carte, ai parte“ era total diferit de cel actual. Ce a determinat mutaţia semantică radicală

Sensul iniţial al expresiei „Ai carte, ai parte“ nu avea nicio legătură cu semnificaţia actuală. Abia târziu, când oamenii de rând au început să aibă acces la educaţie, deci şi la salariu şi prestigiu în societate, semnificaţia semantică a evoluat.

Folosită în mod curent pentru a susţine beneficiile educaţiei şi accesul la un viitor strălucit, expresia „Ai carte, ai parte“ desemna, iniţial, cu totul altceva. De altfel, în „Dicţionarul de expresii şi locuţiuni româneşti“, aceasta este explicată cu două sensuri, adică „ai acte de identificare, ţi se recunosc drepturile“ şi „ai terminat o şcoală, te bucuri de respect din partea celorlaţi“.

Primul sens este cel utilizat iniţial pe teritoriul României, în timp ce al doilea este doar o evoluţie semantică şi metaforică a expresiei, scrie Adevărul. Aceasta deoarece în trecut, „carte“ însemna orice act, document sau înscris, astfel că persoana care „avea carte“ putea să dovedească, în caz de litigiu cu alte persoane sau instituţii ale statului, că are drept de proprietate, adică „parte“, termenul desemnând „ceea ce aparţine cuiva“.

Prima utilizare a cărţii în contextul expresiei a apărut, cel mai probabil, în Ardeal şi Banat, în secolul al XVIII-lea, prin apariţia Cărţii Funciare, sub influenţa modelului austriac, unde erau înscrise pământurile, dar şi proprietarii acestora. Astfel, dacă „aveai carte“, „aveai şi parte“, adică proprietate, avere. „Cartea“ era de folos şi în caz de judecată, pentru că-ţi puteai dovedi dreptatea prin prezentarea acesteia. Un sens asemănător a fost utilizat şi înainte de secolul al XVIII-lea, când „cartea“ desemna actele şi documentele domneşti, multe legate de împroprietărire. Dreptul de proprietate asupra unei „părţi“ trebuia probat cu aceste cărţi domneşti. Prin extensie, „cartea“ se putea referi şi la documente de stare civilă.

Accesul la educaţie a schimbat sensul expresiei

Treptat, prin accesul la educaţie şi al românilor din popor, o altă expresie a început să facă carieră, „a fi om cu carte“, adică cu învăţătură, care a trecut prin şcoală, cunoscător al literelor şi al manualelor, al „cărţilor“ în sensul larg. „Cartea“ a deschis acestora posibilitatea de a ocupa funcţii din aparatul administrativ, de a avea salarii, un anume stil de viaţă şi prestigiu în comunitate. „A avea carte“ atrăgea avantaje de neconceput pentru oamenii obişnuiţi, majoritatea analfabeţi şi care îşi câştigau existenţa din munca câmpului sau diverse munci istovitoare şi prost plătite. „Ai carte, ai parte“ a evoluat, astfel, de la proprietatea consfinţită prin act oficial la aceea că „dacă ai ştiinţă de carte reuşeşti mai uşor în viaţă”.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate