Despre modul real şi dramatic în care şi-a trăit Mihai Viteazul scurta perioadă de glorie putem afla din referinţele europene contemporane lui, dar mai ales din propriile sale vorbe, fie scrise de el, fie redactate de alţii.


Despre modul real şi dramatic în care şi-a trăit Mihai Viteazul scurta perioadă de glorie putem afla din referinţele europene contemporane lui, dar mai ales din propriile sale vorbe, fie scrise de el, fie redactate de alţii.

UPDATE. Thrillerul „Inferno”, ecranizarea romanului omonim din seria best-seller a lui Dan Brown, a atras, în week-end-ul de lansare (14-16 octombrie 2016), peste 60.000 de spectatori în sălile de cinema. Cu încasări de peste 1,2 milioane RON, a devenit lider incontestabil de box office în România şi filmul cu cel mai mare succes la public dintre titlurile cu Tom Hanks lansate în ţara noastră.

O scrisoare pierdută, operă în două acte de Dan Dediu, revine pe scena teatrului liric din Capitală, după preluarea mandatului de manager de către Beatrice Rancea.
Scrum, volumul de poezii al unui tânăr supraviețuitor al tragediei de la Colectiv, a fost lansat recent la Cluj.

Împăratul roman Marcus Aurelius a fost considerat unul dintre cei mai înţelepţi lideri, întruchipând idealul lui Platon de „rege filozof“. A reuşit să-şi creeze această reputaţie datorită unui set de valori foarte bine definit. Din scrierile sale putem afla care i-au fost secretele.

…N-o spun eu, pentru că, recunosc, nu sunt atât de la curent cu ce se întâmplă pe marile ecrane. Însă articolul de pe wall-street.ro mi s-a părut şi simpatic, şi folositor pentru cei care mai merg la cinematograf. E drept, tot nu m-am putut abţine să nu-mi dau cu părerea 🙂 .
Prin urmare…
Fata din tren – Paula Hawkins
Părerea altora: Cartea Paulei Hawkins a fost supranumită noua “Fată dispărută” (a lui Gillian Flynn), aşa că dacă ţi-a plăcut aceasta din urmă, cu siguranţă vei aprecia romanul lui Hawkins. “Fata din tren” spune povestea lui Rachel, o tânără divorţată, dependentă de alcool, care face o obsesie pentru cuplul pe lângă casa căruia trece în fiecare zi cu trenul. Evenimentele iau o întorsătură neaşteptată atunci când are loc o crimă, iar Rachel este atrasă în vârtejul acesteia, mai întâi ca martor, apoi ca participant.
Părerea mea: N-am citit “Fata dispărută”, în schimb am văzut filmul. Iar Amy, interpretată de Rosamund Pike, mi s-a părut un personaj genial. Bine, mie nici nu-mi place Ben Affleck de nicio culoare (mai ales că a avut tupeul să-l întruchipeze pe… Batman!!! Pe bune?!!! Cu gropiţa aia în bărbie?!!! Mă bufnea râsul de fiecare dată când apărea în cadru). Prin urmare, am considerat că merita tot ce păţea fără să-mi pese prea mult de motivaţiile lui Amy.
Aşa că le-aş da o şansă Paulei Hawkins şi “Fetei din tren”. În plus, sunt gata să merg pe mâna acestei scriitoare şi pentru că e jurnalistă la bază, ceea ce pentru mine a constituit întotdeauna un plus când a fost vorba de romancieri. Sper să nu mă înşel…
Cartea „Fata din tren” de Paula Hawkins poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
Cartea „Fata dispărută” de Gillian Flynn poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
Inferno – Dan Brown
Părerea altora: Pentru fanii Dan Brown, “Inferno” nu este doar un simplu roman, este a patra parte a seriei Robert Langdon, după “Codul lui Da Vinci”, “Îngeri şi demoni” şi “Simbolul pierdut”. Romanul este o combinatie de mister, thriller, istorie şi cultură, după cum ne-a obişnuit Dan Brown, şi îl are în centru pe omul de ştiinţă Robert Langdon, care încearcă să descifreze mesaje secrete cu conotaţii literare şi să salveze omenirea de la un dezastru de proporţii.
Părerea mea: În primul rând, vreau să precizez că în acest weekend mă înfiinţez la cinema ca să văd “Inferno” 🙂 . Chit că şi cu Tom Hanks am o problemă! Ştiu că pot părea foaaaaarte pretenţioasă când e vorba de actorii din rolurile principale, dar eu chiar aş vrea să ştiu dacă cineva, oricine, care a citit cărţile lui Dan Brown înainte să vadă ecranizările şi l-a imaginat în acest fel pe Robert Langdon! Că eu îl vedeam aşa… mai spre Indiana Jones/Harrison Ford! În fine…
În al doilea rând: după părerea mea, “Inferno” este cea mai slabă carte din seria lui Dan Brown. Dacă eşti un fan al scriitorului (ca mine!), atunci trebuie să o citeşti, măcar ca să nu întrerupi şirul şi pentru că poţi face uşor comparaţia cu romanele anterioare. Dar dacă nu te-ai apropiat niciodată de titlurile lui, nu te-aş sfătui să începi cu “Inferno”. Îţi garantez că n-o să înţelegi de ce se agită toată lumea cu Dan Brown…
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
Alege varianta potrivită pentru tine!
Tăcere – Shusaku Endo
Părerea altora: Dacă vrei să te pierzi în negura istoriei, citeşte “Tăcere” de Shusaku Endo, un roman despre viaţa misionarilor creştini din Japonia anilor 1600. Cartea, scrisă în 1996, vorbeşte despre violenţele şi persecuţiile la care sunt supuşi doi preoţi creştini atunci când călătoresc în Japonia pentru a-şi regăsi mentorul, plecat pentru a converti localnicii la creştinism.
Filmul, cu Liam Neeson, Andrew Garfield si Adam Driver în rolurile principale şi regizat de Martin Scorsese, va avea premiera pe 23 decembrie.
Părerea mea: N-am citit, dar mă bag 🙂 … Şi la carte, şi la film. Am zis!

Lacul lui Eminescu, unul dintre cele mai importante obiective turistice din nordul Moldovei, este pe cale de dispariţie. Lacul cu nuferi de la Ipoteşti, considerat monument al naturii, aproape a secat din cauza secetei. Speciile de nuferi existente la Ipoteşti se usucă din cauza lipsei de umiditate.

Ca să fie clar, nu mă pricep să scriu despre poeţi şi poezie. Mi se pare că risc oricând s-o dau într-un patetism extrem, plus că sunt şi azi bântuită de toate comentariile acelea literare din şcoala generală şi liceu pe care profesorii ne obligau să le învăţăm pe de rost.

Curtea Supremă din Israel a hotărât că manuscrisele scriitorului evreu originar din Praga Franz Kafka sunt proprietatea Bibliotecii Naţionale din Israel. Se încheie astfel o îndelungată luptă în justiţie în privinţa apartenenţei acestora, informează The Guardian.

Sănătate la pahar vine în ajutorul celor care vor să piardă câteva kilograme, dar totodată să se simtă în formă, plini de energie şi buna dispoziţie.

Cărțile cu rețete vechi m-au atras întotdeauna, iar volumul intitulat “Rețetele Herminei”, pe care l-am găsit într-o librărie din Sibiu, m-a fermecat, trebuie să recunosc, prin simplitate.

Crucificarea lui Iisus Hristos reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente descrise în Biblie.

După uluitorul succes al lui Igor Bergler, “Biblia pierdută” 🙂 , Dan Brown şi-a luat inima în dinţi şi a anunțat pentru data de 26 septembrie 2017 lansarea „Origin”, cel de-al cincilea roman din seria „Codul lui Da Vinci”.

Uneori, banca banala din parc devine o adevărată operă de artă. Și nu exagerez! Ca dovadă, imaginile din articolul de mai jos.

Robert de Niro va juca rolul lui Papa Pius al XI-lea, din secolul al XIX-lea, într-un film ce va rivaliza cu pelicula „Edgardo”, în regia lui Spielberg, despre scandalul din sânul bisericii catolice, legat de răpirea unui copil de 6 ani, potrivit nme.com, citat de bzi.ro.