Am căzut efectiv de pe scaun când tata mi-a telefonat şi m-a anunţat că am primit o scrisoare de la Bogdan Teodorescu, autorul romanului “Libertate” pe care “l-am recenzat” AICI. Poftim?!!!!
Să-ţi explic… (până mă adun de pe jos…)
Nici unul din membrii echipei anaarecarti.ro nu se aşteaptă, după ce îşi exprimă părerea despre o carte, la mulţumiri, gesturi de gentileţe sau… înjurături (“Alooo, alooo, ce scrii acolo?!!!!”, îi aud pe Anto, Maria şi Oliver agitându-se în spatele mele şi atrăgându-mi atenţia… Da, aşa e, au dreptate, la înjurături ne cam aşteptăm atâta vreme cât am ales să renunţăm la diplomaţie în favoarea sincerităţii, iar unele din textele noastre sunt atât de… pătimaşe, asta ca să folosesc un eufemism).
Revenind…
Bogdan Teodorescu ne-a trimis scrisoarea clasic, prin poştă… SUPERB
Deci, nu ne aşteptăm la mulţumiri. Cu atât mai puţin la o SCRISOARE!!! Aşa că îţi dai seama ce şoc am avut toţi când am auzit că Bogdan Teodorescu ne-a scris. Şi a trimis scrisoarea clasic, prin poştă… SUPERB!
Recunosc şi că mi-a stat inima puţin până i-am aflat conţinutul. Dacă e ceva în neregulă cu “recenzia” mea? E adevărat că îl lăudasem, dar ştii cum e cu scriitorii… O virgulă aiurea şi adio impresie artistică!
Scrisoarea am citit-o toţi entuziasmaţi. Pe urmă, plini de mândrie, am început să discutăm: “Acum ce facem?! O publicăm pe blog? Dar trebuie să-i cerem omului voie! Poate el nu doreşte s-o facem publică!”
Din fericire, Bogdan Teodorescu a fost de acord!
Aşa că, acum că m-am adunat de pe jos, iată scrisoarea:
Dragă Ana,
Îţi mulţumesc pentru scrisoare şi pentru cronica inclusă în ea. Mă bucur că ţi-a plăcut romanul meu, m-au tuşat cele 5 stele acordate, dar, mult mai important, mă bucur că am reuşit să transmit ce mi-am propus. Punctele evidenţiate de tine sunt exact elementele în jurul cărora am gândit această carte. Iar concluziile tale sunt cele la care speram să ajungă cititorul la finele lecturii. Am crezut întotdeauna, şi cred cu atât mai mult astăzi, că politicul este decisiv şi determinant pentru fiecare dintre noi chiar dacă, aparent, ne putem refugia în lumi securizate, în spaţii ale culturii şi ale bunului gust, ale încrederii şi ale confortului personal.
“Globul meu de cristal” s-a fisurat iremediabil undeva în jurul anului 1997, iar evadarea mea, de atunci, a devenit turismul. De aceea şi numai de aceea mi-am permis ca, pe lângă aceste câteva vorbe de mulţumire, să-ţi ataşez cele două cărţi dedicate călătoriilor mele şi mai ales senzaţiilor rezultate din aceste fugi de acasă. Am avut surpriza să constat, de-a lungul timpului, că poveştile de acest tip sunt mult mai aproape de oameni (cunoscuţi sau necunoscuţi) decât toate celelalte poziţii publice ale mele.
În urmă cu ceva timp, acum vreo 10 ani, am fost invitat de Robert Turcescu (pe vremea aceea doar jurnalist) la o emisiune. Era 1 Mai, lumea era în vacanţă, el rămăsese la post şi nu avea nici un invitat disponibil. M-a găsit pe mine şi m-a convins să vin. Evident, nu se putea vorbi despre politică aşa că, ştiind câte ceva despre demersurile mele turistice, mi-a propus o emisiune în această direcţie.
“Lasă, prietene, analiza politică, mai fă emisiuni despre turism”
L-a agăţat şi pe Dan Chişu şi am perorat o oră despre locuri, mâncăruri, băuturi, peisaje, senzaţii şi, oricât de pretenţios sună, libertate. S-a dovedit că audienţa a fost bună, dar după aceea, la ani de zile distanţă, am fost oprit pe stradă de felurite persoane care-mi spuneau ceva similar cu ce ai scris la începutul scrisorii: “lasă, prietene, analiza politică, mai fă emisiuni despre turism”.
Îţi mulţumesc încă o dată pentru cuvintele tale şi sper ca, în măsura în care ai timp să le răsfoieşti, povestioarele din cele două cărţi să-ţi dea nişte idei suplimentare legate de evadări…
Cu drag,
Bogdan Teodorescu
