Anca Mizumschi a vorbit la DC News TV despre fenomenul rescrierii cărților vechi și despre interzicerea unora dintre acestea din motive politice și discriminatorii.
„În momentul de față, se întâmplă un fenomen foarte grav și foarte actual în America. Există atât fracțiunea de extremă dreaptă, republicană, cât și fracțiunea de extremă stângă, care au liste de scos cărți din bibliotecile publice. Nu mai ai acces la ele. Am citit că în Marea Britanie se întâmplă un lucru mai grav. Se rescrie Agatha Christie. Au scos toate cuvintele care puteau duce la rasism și o chestie care nu era considerată corectă din punct de vedere politic. În America se rescrie Mark Twain, adică Tom Sawyer și Huckleberry Finn, pentru că apare de două ori nu știu ce cuvânt. Chestia asta e o nebunie. Imaginează-ți o lume în care se rescrie Eminescu pentru că scrie „bulgăroi cu ceafă groasă”, spune Anca Mizumschi.
„Există o scrisoare deschisă a câtorva sute de scriitori, nume foarte mari, care se opun acestui fenomen. Nu poți să rescrii o carte scrisă acum două sute de ani pentru că asta este istoria de atunci. Nu ai cum să schimbi.”
Anca Mizumschi: „Am senzația că am ieșit de pe carosabil și am luat-o pe arătură”
„Ceea ce se elaborează este o minciună colectivă. Nu ai cum să schimbi acea istorie. Nu ai cum să nu informezi noile generații că acea istorie a existat pentru că în felul asta nu reușești să faci absolut nimic. Cei care au fost victime în perioada respectivă, urmașii lor, vor avea o față vătuită a istoriei. Cei care nu au fost victime în momentul de față sunt victimizați. Există o întreagă mișcare în care eu, care m-am născut la Constanța, iar bunicii mei au fost refugiați, ar trebui să mă simt vinovată pentru niște lucruri de acum trei sute sau patru sute de ani cu care nu am nicio legătură pentru că în Țările Române era o altă realitate.
Am senzația că am ieșit de pe carosabil. Am luat-o pe arătură. Te întrebi unde va duce această goană nebună la nivel de societate. Îți vine să spui: „Oameni buni, nu mai apăsați pedala de accelerație, apăsați pe frână!” Suntem într-o situație în care, de la o luna la alta, se anclanșează partea asta de minciună, care devine din ce în ce mai mare și mai volatilă. La nivelul realității imediate, este o segregare groaznică.”
„Comitele de părinți au început să aibă o atitudine extrem de dictatorială”
„Nu știu ce cărți vor să interzică, însă știu de povestea cu cele două profesoare din Florida care l-au arătat pe David, statuia lui Michelangelo. A trebuit ca una dintre profesoare să demisioneze sub presiunea comitetelor de părinți. Comitele de părinți au început să aibă o atitudine extrem de dictatorială. Dictează programa școlară. Florida fiind un stat intens republican, comitetele de părinți au convingeri în ideea asta. Ceea ce este și mai grotesc este faptul că această profesoară a arătat statuia lui David la o clasă de „studiu renascentist”. Nu era o clasă de cultură generală sau de istorie.
În momentul de față, procesul de spălare pe creier este foarte intens. Dacă un părinte ajunge să acționeze așa încât profesoara și directoarea au fost nevoite, sub presiunea lor, să își dea demisia, înseamnă că suntem expuși absurdului la modul kafkian. Atunci când ești rațional nu poți face față cu argumente raționale discursurilor iraționale. Dacă cineva vine cu o teorie a conspirației absolut elucubrantă și tu încerci cu niște argumente logice să-i explici că nu e așa, nu poți intra în discursul acela irațional”, a încheiat scriitoarea Anca Mizumschi.