Autor: James McBride
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Trei
Anul apariției: 2024
Traducere: Dana Crăciun
De multe ori mi-am început recenziile cu ʺAceasta este cea mai bună… ʺ, ʺEste The Best of The Bestʺ sau ʺEste una dintre cele mai bune… ʺ. Când am terminat de citit Diaconul King Kong, am realizat că niciun început folosit până acum nu se ridică la valoarea cărții. Așa că de data acesta o să zic, încălcând toate regulile gramaticale posibile:
Diaconul King Kong este cea mai MINUNATĂ carte citită de subsemnatul de foarte, foarte, foarte mult timp. Este definiția meșteșugului de a pune cuvinte pe hârtie, cuvinte capabile să creeze imagini puternice care să încânte și să uluiască cititorul.
Așa m-am simțit atunci când am citit această carte. O carte uriașă ca dimensiuni și grandioasă în conținut. O carte la care nu m-a interesat deloc sfârșitul, ci ce se întâmplă până am ajuns la acel sfârșit. Iar acest lucru m-a determinat să dau pagină după pagină cu o rapiditate care m-a surprins, deoarece povestea din Diaconul King Kong nu este deloc ce citesc eu în mod obișnuit. Mă bucur că al șaselea simț în ceea ce privește alegerea cărților nu m-a înșelat nici de această dată. Dacă nu exista acel ghiont discret undeva în spatele creierului și care m-a făcut să decid că vreau să o citesc, ratam o carte superbă, care ascunde în paginile ei duioșie, melancolie, foarte multe zâmbete și un paragraf care m-a făcut să râd cu lacrimi de fiecare dată când l-am citit. Adică de 10 ori (pe cuvânt!).
Povestea începe în Brooklyn, în anul 1969
Povestea din ea este următoarea… Brooklyn, 1969. Cuffy Lambkin, un bătrân de 70 de ani, căruia prietenii îi zic Sportcoat, este diaconul Bisericii Five Ends. El este cunoscut de toată lumea drept un alcoolic înrăit, pasionat de King Kong, o băutură foarte tare și foarte ieftină făcută în casă de amicul său. Totodată, este simpatic tuturor, pașnic cu oricine, specialist în orice și, când e beat, este foarte vorbăreț cu fantoma soției sale.
Într-o zi obișnuită, el iese din blocul în care locuia și trage într-un traficant de droguri, în vârstă de numai 19 ani, căruia îi zboară o ureche. Împușcătura are loc în plină zi, în mijlocul cartierului, sub privirile uluite ale celor aflați la fața locului – traficanți, vecini, trecători… Care sunt motivele pentru care Sportcoat a ajustat vizual chipul traficantului (pe care cu ani în urmă îl iubea ca pe propriul fiu) nimeni nu știe și se pare că nici nu sunt șanse să se afle repede deoarece bătrânul, care apoi nu își amintește că ar fi făcut așa ceva, dispare rapid.
La scurt timp de la incident, polițiștii și un criminal plătit, fiecare din motive diferite, pleacă în căutarea lui Sportcoat. Primii încearcă să-l găsească înainte ca traficantul să apuce să se răzbune, iar al doilea – să-l elimine cât mai repede înainte că fapta bătrânului să fie considerată de concurența din lumea drogurilor drept un semn de slăbiciune și să înceapă un război între interlopi. Dar toate tentativele de asasinat eșuează lamentabil de amuzant și războiul începe.
(Fac o paranteză… Știu că tot ce am scris până acum pare să fie subiectul unui roman plin de acțiune și suspans. Ei bine, nu este deloc așa, este chiar opusul.)
Diaconul King Kong, portretul perfect al locuitorilor de culoare din Brooklyn
În acest timp, dragostea lovește cartierul. Victima iubirii este un polițist alb irlandez, aflat în prag de pensionare și foarte căsătorit, care devine fascinat de o femeie de culoare, care la rândul ei începe să aibă sentimente pentru acesta. La poveștile de mai sus se mai adaugă una care are drept erou un contrabandist italian, dezamăgit complet de modul în care decurge viața sa. El ajunge să se implice în căutarea unei comori ascunse de tatăl său, iar cel care îl ajută este nimeni altul decât Sportcourt.
Diaconul King Kong redă portretul perfect al locuitorilor de culoare din Brooklyn, o comunitate desconsiderată de restul orașului New York. Obiceiuri, relații, limbaj, credințe, sentimente, iubiri, gelozii, supărări, bucurii… toate se regăsesc din belșug în paginile acestui roman. Nu sunt uitați nici traficanții, contrabandiștii și criminalii care au propriile reguli de viață și de moarte. Deși personajele, care sunt foarte multe, sunt cuceritoare și pline de viață, niciunul nu este eroul perfect, un cavaler pe cal alb. În plus, toate sunt prezentate cu suficiente detalii care le individualizează perfect, astfel încât niciodată nu am fost pus în situația să mă întreb cine e acesta și ce vrea de la viață.
Diaconul King Kong nu este pentru cei care iubesc propozițiile scurte 🙂
Pentru cei care iubesc propozițiile scurte… această carte nu este pentru voi! Am găsit propoziții întinse pe 18 rânduri!!! Și nu o singură dată… Din fericire meșteșugul desăvârșit al lui James McBride de a jongla cu cuvintele le-a transformat în propoziții foarte ușor de reținut și, lucrul cel mai important, când le-am terminat de citit am știut cum au început, ce a vrut să spună în ele, nimic nu s-a pierdut pe la jumătate.
Există o vrajă a cuvintelor pe care McBride o stăpânește foarte bine și uneori transformă proza romanului, care duduie de viață, într-o adevărată poezie plină de romantism. Ceva precum:
Toată instruirea polițienească din lume se dovedește neputincioasă atunci când zâmbetul cuiva la care ajungi să ții găsește pe neașteptate panglica cu care îți este înfășurată inima și o desface…
James McBride, „Diaconul King Kong”
Perfection!!!
Toate propozițiile din carte, și cele lungi, și cele scurte, sunt puse la treabă de McBride pentru a descrie într-un roman comic și emoționant viața acestor oameni săraci care în fiecare zi pun laolaltă credința, bucuria, speranțele și visurile la o viață mai bună, dar și rasismul, moartea și suferința.
Totul pentru a putea să trăiască într-un loc unde binecuvântarea obișnuită este ʺFie ca Domnul să te țină în palma mâinii Saleʺ.
