Până acum relația mea cu opera lui Cormac McCarthy a fost cam așa: mai întâi vedeam filmul și apoi citeam cartea, care a stat la baza producției respective.
Această manevră, pe care putem să o botezăm ʺManevra luʼ Oliverʺ, a funcționat perfect deoarece mi-au plăcut ambele, fie că a fost vorba de ʺDrumulʺ, de ʺNu există țară pentru bătrâniʺ sau de ʺPasiune neîmblâzităʺ. (Apropo… nici nu mă apropiam de un film cu un asemenea titlu dacă nu aflam că se bazează pe romanul ʺCăluții mei, căluți frumoșiʺ semnat de McCarthy). Am văzut chiar și pelicula ʺConsilierulʺ, al cărei scenariu este scris de McCarthy, și a fost super OK.
Anul trecut am remarcat ca un serviciu de streaming avea în ofertă filmul ʺChild of Godʺ, bazat pe romanul ʺCopilul Domnuluiʺ, apărut la Editura Polirom. Inițial am vrut sa-l văd imediat, dar m-am oprit. Am decis ca de data aceasta mai întâi să citesc cartea și apoi văd filmul. Fie ce-o fi!
Dar nu îmi fac griji deoarece Cormac McCarthy scrie bine de tot!
Cum prezintă editura Polirom Copilul Domnului
Traducere din limba engleză de Dan Croitoru
Cel de-al treilea roman al lui Cormac McCarthy, Copilul Domnului (1973), a primit toate elogiile criticii. Plasat în regiunea muntoasă din comitatul Sevier, Tennessee, romanul spune povestea lui Lester Ballard, un bărbat înclinat spre violenţă, pe care naratorul îl descrie ca pe „un copil al Domnului cam ca şi voi, poate”. Viaţa lui Ballard constituie o încercare dezastruoasă de a-şi duce existenţa în afara ordinii sociale. Rămas fără părinţi, apoi fără casă şi având foarte puţine legături, Ballard involuează până la stadiul de om al cavernelor, alunecând în acelaşi timp spre crimă. Romanul a fost ecranizat de James Franco în 2013, cu Scott Haze, Tim Blake Nelson şi James Franco în rolurile principale.
„Un scriitor impresionant şi înzestrat, capabil să stârnească compasiune pentru protagonist în ciuda faptelor sale abominabile.” (The Sunday Times)
„McCarthy urmăreşte decăderea înfricoşătoare a lui Lester Ballard cu pasiune, tandreţe, expresivitate şi umor, care în momentele sale cele mai bune este în perfect acord cu ironia amară a Sudului.” (The Times Literary Supplement)
„Asemenea romancierilor pe care îi admiră – Melville, Dostoievski, Faulkner –, Cormac McCarthy a creat o operă a imaginaţiei mai impunătoare şi mai profundă decât fiecare dintre cărţile sale în parte. Astfel de scriitori se luptă cu înşişi zeii.” (The Washington Post)
