William Shakespeare, personaj de serial, la TNT – Ana are carti!
will-still-1,--c-tnt_tb730

William Shakespeare, personaj de serial, la TNT

Postul TNT, prezent și în România, va difuza serialul “Will”, o dramă neconvențională care urmărește povestea lui William Shakespeare, scrie Pagina de media. Serialul despre tinerețea lui Shakespeare va avea premiera în România, pe 13 iulie, de la ora 22.00, la TNT.

De-a lungul celor zece episoade, serialul, a cărui acțiune se desfăşoară în perioada elisabetană, prezintă viața agitată și plină de ispite a tânărului William Shakespeare, un adevărat rockstar al secolului al XVI-lea.

„Will” surprinde povestea tânărului William Shakespeare care tocmai a ajuns pe scena unui teatru din Londra secolului XVI. Într-o lume seducătoare și, în același timp, violentă, talentul său se confruntă cu rigoarea timpului. Aceasta este o versiune contemporană, interesantă și, în același timp, periculoasă a vieții lui Shakespeare, care aduce o coloană sonoră ieșită din tipare şi pune în lumină toate imprudențele, ispitele și splendoarea artistică a lui Shakespeare.

DISTRIBUȚIE. Personajul principal este interpretat de Laurie Davidson, distribuția fiind completată de actori precum Olivia DeJonge („The Visit”, „Hiding”), Colm Meaney („Star Trek: Deep Space Nine”, „Hell on Wheels”), Mattias Inwood („The Shanara Chronicles”), Jamie Campbell Bower („Sweeney Todd”, „The Twilight Saga”) și Ewen Bremner („Trainspotting”, „Snowpiercer”).

„Will” îi are ca producători executivi pe Craig Pearce („The Great Gatsby”, „Moulin Rouge!”, „Romeo + Juliet”), Shekhar Kapur („Elizabeth”), nominalizat la Globul de Aur, Alison Owen („Elizabeth”) și Debra Hayward („Love Actually”), Vince Gerardis („Jumper”), Howard Braunstein („The Informant!”, „The Client List”) și Louise Rosager.

Craig Pearce declara recent că noul serial de la TNT a însemnat o provocare imensă pentru întreaga echipă: „William Shakespeare este cea mai cunoscută persoană din lume despre care nu se știe nimic”.

 

Facebook Comments

Leave a Reply