Băutor de whisky, Mircea Eliade avea un tabiet de la care nu se abătea atunci când își turna un pahar.
Despre obiceiul lui Eliade, cel pe care eu mi l-am ales mentor în cariera de cititoare, am aflat dintr-o carte, desigur!, Despre viață, destin & nostalgie, semnată de un alt uriaș al culturii autohtone, Horia-Roman Patapievici.
Cei care i-au povestit lui Patapievici despre ritualul lui Eliade de a-și pregăti paharul cu whisky au fost Monica Lovinescu și Virgil Ierunca.
Se întâmpla în 1992, la Paris: „Monica m-a învățat cum se prepară „whisky-ul Eliade“: pui gheață în pahar, apoi torni whisky-ul direct pe gheață; gheața trebuie să crape; dacă trosnește când crapă, cu un zgomot asemănător pocnetului trunchiului de lemn în sobă, atunci whisky-ul e bun (dacă nu, atunci e obișnuit, nu e un „whisky Mircea Eliade“). Nu mai știu ce whisky mi-au dat să beau (oricum, era a doua oară în viață când beam whisky), dar de atunci am rămas băutor de whisky. Și mi-l prepar întotdeauna după tipicul lor, metoda Eliade”, a povestit Patapievici în cartea Despre viață, destin & nostalgie (apărută la Editura Humanitas în 2022).
Și tot despre whisky, un citat din romanul Maitreyi al lui Eliade:
– Ce vrei să bei?
Mircea Eliade, Maitreyi
– Whisky, cer eu, whisky, că numai așa începi să uiți…
– Să uiți ce? se încruntă. Sărăcia sau dragostea?
– Te face să uiți ziua, e groaznic să trăiești numai în zi, să nu mai întâlnești odată noaptea, să nu mai dormi niciodată.
