Vânzările de carte din SUA reprezintă plăcerea mea vinovată. Nu știu de ce, dar orice știre legată de piața de carte de peste ocean o devorez instantaneu. Mă interesează care sunt bestsellerurile și care nu, care este situația librăriilor, câte cărți vinde Amazon sau ce cărți au mai fost interzise. Așa că știrea conform căreia vânzările de cărți în format tipărit în SUA sunt în scădere nu m-a lăsat indiferent.
În State Unite, vânzările de cărți în format tipărit au scăzut ușor, cu un procent cuprins între 0,3% și 1,6% în primele șase luni ale anului 2026 – perioadă încheiată pe 4 iulie – comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, scrie site-ul publishersweekly.com. Practic, s-a înregistrat o scădere a vânzărilor la categoria nonficțiune și o creștere, care a aproape compensat această scădere, a categoriei de ficțiune pentru adulți.
Bestsellerul absolut al acestei perioade este Theo din Golden de Allen Levi

Bestsellerul absolut al acestei perioade este Theo din Golden de Allen Levi (apărut la editura Litera), care s-a vândut în 1,2 milioane de exemplare.
Romanul SF Proiectul Hail Mary de Andy Weir (apărut la editura Nemira și recenzat chiar AICI) s-a clasat pe locul al doilea, cu 829.000 de exemplare vândute. În ceea ce o privește, sunt 100% sigur că ecranizarea ei a ajutat cu siguranță la atingerea acestui număr. Cartea s-a lansat în 2021 și în prezent este de 56 de săptămăni în Top 10 New York Times Bestsellers.
Freida McFadden, un nume foarte des întâlnit pe toate listele de bestselleruri – și uneori chiar de mai multe ori pe aceeași listă – are două cărți în acest top: Dragă Debbie și Menajera (ambele apărute la editura Bookzone). Cele două romane s-au vândut împreună în peste 817.000 de exemplare.
Vânzările nu stau prea bine la categoria „nonficțiune pentru adulți”

Dacă ficțiunea o duce bine, vânzările de carte din categoria „nonficțiune pentru adulți” nu stau prea bine. Ele au scăzut cu 5,8% față de anul trecut. Cea mai mare scădere s-a înregistrat la cărțile self-help (de dezvoltare personală).
Bestsellerul absolut la această categorie, cartea Teoria Let Them de Mel Robbins (apărută la editura Trei) a avut vânzări din ce în ce mai mici, un lucru absolut nomal pentru orice carte lansată anul trecut. Cu toate acestea, ea a rămas cel mai bine vândut titlu de nonficțiune în prima jumătate a anului, cu peste 566.000 de exemplare vândute.
Pe locul doi se află Atomic Habits de James Clear (apărut la editura Trei), din care s-au vândut peste 252.000 de exemplare. Volumul a fost publicat în SUA în 2018 și de atunci și până astăzi a ajuns la peste 20 de milioane de cititori.
O altă categorie cu probleme este cea young adult…
O altă categorie cu probleme este cea young adult, ficțiunea scăzând cu 25,6%, iar nonficțiunea – cu 7,4%. Anul trecut, bestsellerul absolut a fost Răsăritul în ziua extragerii de Suzanne Collins (apărut la editura Nemira), care s-a vândut în aproape 1.7 milioane de exemplare. În 2026 nu a existat nicio carte care să se apropie de acest număr, în timp ce Răsăritul în ziua extragerii s-a vândut în 145.000 de exemplare.
Poți citi un fragment din Răsăritul în ziua extragerii de Suzanne Collins AICI.
Top 10 al celor mai vândute cărți din primele șase luni din 2026 în SUA arată așa…
| Loc | Titlu (Engleză / Română) | Autor | Editura (RO) | Exemplare vândute în SUA |
| 1 | Theo of Golden / „Teo din Golden” | Allen Levi | Litera | 1.197.952 |
| 2 | Project Hail Mary / „Proiectul Hail Mary” | Andy Weir | Nemira | 829.089 |
| 3 | The Let Them Theory / „Teoria Let Them” | Mel Robbins | Trei | 566.244 |
| 4 | The Correspondent / „Corespondenta” | Virginia Evans | Litera | 503.119 |
| 5 | Oh, the Places You’ll Go! | Dr. Seuss | 481.967 | |
| 6 | Dear Debbie / „Dragă Debbie” | Freida McFadden | Bookzone | 463.647 |
| 7 | Dungeon Crawler Carl | Matt Dinniman | Nemira (probabil) | 446.460 |
| 8 | Yesteryear / „O soție din alte vremuri” | Caro Claire Burke | Litera | 402.152 |
| 9 | Heated Rivalry / „Heated Rivalry. Mai mult decât rivali” | Rachel Reid | Epica | 384.004 |
| 10 | The Housemaid / „Menajera” | Freida McFadden | Bookzone | 354.188 |




