Vânzările de carte din SUA reprezintă plăcerea mea vinovată. Nu știu de ce, dar orice știre legată de piața de carte de peste ocean o devorez instantaneu. Mă interesează care sunt bestsellerurile și care nu, care este situația librăriilor, câte cărți vinde Amazon sau ce cărți au mai fost interzise. Așa că știrea conform căreia vânzările de cărți în format tipărit în SUA sunt în scădere nu m-a lăsat indiferent.

