Ultimii ani din viaţa lui Ioan Slavici, scriitorul închis de două ori pentru opiniile sale politice. Îşi scria textele în timp ce le rostea cu voce tare – Ana are carti!

Ultimii ani din viaţa lui Ioan Slavici, scriitorul închis de două ori pentru opiniile sale politice. Îşi scria textele în timp ce le rostea cu voce tare

Născut în anul 1848, marele scriitor român Ioan Slavici, contemporan cu alţi titani ai literaturii române, precum Eminescu, Creangă, Caragiale, a murit la vârsta de 77 de ani, în oraşul Panciu, acolo unde se retrăsese la fiica sa.

Casa acesteia, din cartierul Crucea de Sus, îi amintea foarte tare de localitatea sa natală, Şiria, din Arad, unde, din păcate, nu mai avea rude.

Retragerea la Panciu venea după două detenţii. În 1916, România a intrat în război de partea Antantei, însă Slavici susţinea că era oportun să fim de partea Puterilor Centrale, fapt care i-a adus arestarea. Trei ani mai târziu, la vârsta de 71 de ani, din cauza convingerilor sale şi a criticilor la adresa regelui Ferdinand, este arestat din nou şi condamnat la cinci ani de închisoare, fiind însă eliberat după mai puţin de un an, scrie Adevărul.

Bătrân şi bolnav, se retrage la Crucea de Jos, unde în casa „foişor” a ginerelui său, înconjurată de vii, îşi scrie ultimele opere. Tot aici a fost scrisă şi cartea de memorii „Lumea prin care am trecut”. În lucrarea „Biserica parohială Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Panciu, scrisă de preotul Ştefan Aga şi prof. Sevastiţa Aga, este relatată o amintire a învăţătoarei Elena Puşcă, care l-a cunoscut pe scriitorul Ioan Slavici la Panciu.

„A fost ca un tată pentru mine“

„l-am cunoscut foarte bine pe Ioan Slavici şi familia sa, din 1918 când, întorşi din refugiu, ginerele său, soţul Laviniei, şi-a refăcut casa cu foişor şi podul de piatră, mult îndrăgite de scriitor. Ioan Slavici mi-a fost ca un părinte care a sfătuit pe tatăl meu să urmez şcoala normală, recomandându-mi şcoala din Sfântul Gheorghe – Trei Scaune. Eu şi familia mea am avut strânse legături cu scriitorul, cunoscându-i dorinţa fermă de a fi înmormântat la Panciu, spunând: Vreau să fiu înmormântat în pământul plămădit cu sângele ostaşilor care au luptat pentru întregirea statală a neamului românesc, făcând o liberă şi mare Românie”.

Cea de a doua sa soţie, Eleonora Slavici, notează în jurnalul său că în ultimii ani de viaţă Slavici îşi scria articolele, fie cele politie, fie literare, cu o foarte mare înflăcărare, dictându-şi frazele cu glas tare şi uneori chiar râdea singur, de multe ori fiind dusă în eroare şi suspectându-l că se mai află cu cineva în birou. În acest sens, redă o întâmplare hazlie petrecută în casa fiicei sale.

„Mi-aduc aminte de scrisoarea turcului Ali, păzitorul viei ginerelui meu de la Panciu, unde rămăsese Slavici singur cu el, în ajunul războiului din 1916. Scria turcul stăpânei lui, fiicei mele, următoarele: „Duduia sărut mâna-tot bine-a murit găina, îngropat-nu ştiu ce este domn mare-nu lucru bun, vorbeşte mereu singur-poate bolnav. Veniţi, duduia, am frică mare”, scrie în jurnalul său Eleonora Slavici, amintind că pe atunci Ioan Slavici lucra la „Sintaxa limbii române”.

Tot la Crucea de Jos marele scriitor Ioan Slavici s-a stins din viaţă pe data de 17 august 1925. A fost îngropat lângă biserica din curtea „Mănăstirii Brazi” din Panciu, la funeralii fiind prezenţi din partea Societăţii Scriitorilor, Liviu Rebreanu, Gala Galaction şi Mihail Sorbul.

În cuvântul său, Gala Galaction a spus: „Învelim pe unul dintre principii Cuvântului Românesc cu faldurii adânci ai gliei străbune…….Îl vedem deasupra noastră, mare în literatură, fruntaş al condeiului, premergător şi explorator al frumuseţilor graiului şi al sufletului poporului nostru…Îl vedem deasupra noastră-printre nouri şi printre culmi, care se numesc Eminescu, Alecsandri, Maiorescu, Coşbuc, Caragiale…vârf de stâncă, în diademul Carpaţilor noştri sufleteşti”.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate